„Albul, care este considerat o nonculoare, constituie un simbol al unei lumi în care toate culorile s-au evaporat… Este nimicul dinaintea începutului…”(Kandinsky).
Îmi amintesc de ziua în care am învățat că albul nu este o culoare, ci suma tuturor celorlalte, un rogvaiv de lumini colorate, reașezându-se în albul originar, prin prisma newtoniană. Când spui alb, spui lumină, nu spui culoare, și mai spui strălucire. În ziua aceea m-am mirat, dar am învățat multe despre nuanțe și tonalități. Albul este original, albul este atemporal, nonculoarea alb este opusul nonculorii negru și trebuie să fii european ca să îți pară că semnifică puritate, strălucire, curățenie și chiar viață. Pentru că asiaticii văd în albul pur adesea doliu și chiar moarte. Egiptul antic ridica elegantul negru la rang de culoare a vieții, dar asta numai și numai deoarece Nilul se revărsa lăsând mâl negru peste ogoare, făcându-le mănoase, iar apa și grânele categoric înseamnă viață.