Eau de Magnolia poartă o îmbrăcăminte fluctuantă, curgătoare, care în ciuda lejerității sale persistă bine pe piele și își anunță prezența clar, fără ambiguitate. Mă face să anticipez zilele calde de vară, când mă poate însoți în plimbările prin oraș, parc, grădini. Sau când merg cu soțul meu la un restaurant, după orele de muncă. Și când mă plimb cu frumoasa mea fiică prin magazine sau când mergem la o expoziție, lăsându-ne, cu eleganță, semnătura parfumată în mediile elevate. Oricum, este un parfum frumos, cu multă personalitate, are o fire de artist, îi place primăvara și este ușor versatil.
Până la următoarea mea semnătură parfumată, îl voi iubi mult și mă voi iscăli înmiresmat și insinuant… Eau de Magnolia.
From Sarah with love
Iată-ne din nou împreună la o nouă poveste, parfumată azi cu multă toamnă, pe care apropierea lui octombrie ne-o aduce aproape, cu miresmele ei venite de undeva din amintire sau din închipuire.
From Sarah with love sau toamna într-o gară (poveste parfumată)