O poveste care nu începe cu A fost odată, ci cu…va fi peste două-trei luni, atunci când îi stă bine unui calendar ilustrat să fie căutat, împachetat și pus în cizmulițele lui Moș Nicolae sau sub pomul lui Moș Crăciun, cu atât mai mult cu cât povestea ilustrată va fi cuprinsă între coperți protectoare și, […]
A doua ilustrație de Mirela Pete, din cartea care se creează pe facebook. Cu poeziile Irinei Bek, Adelei Onete, povestea Claudiei Groza și altele!
Fiecare va primi un dar!
O ilustrație făcută de mine, sau încă o filă de Iarnă în pădure, cu animăluțe care-l așteaptă pe Moș Crăciun și au nevoie de o poezie frumoasă și haioasă!
Irina Bek, ești aici? Sau poate Claudia Lizica Lazăr (Claudia Groza)! Adela Onete, dacă ai timp! Cine dorește, poate adăuga un text potrivit.
Poate va fi prima carte făcută pe facebook, în colaborare cu prietenii talentați. Avem deja două file.
Iată și poeziile, prima sosită rapid, imediat după lansarea apelului meu. Mulțumesc tuturor!
Dincolo de Roșu
Aceste articol este scris de mine pentru Oameni Albaștri și povești colorate / Povestea Roșie, o poveste și un Grup minunat, ambele inițiate de Silving, la care găsiți și un tabel pentru a vota postarea preferată.)
(Text și desene originale de Mirela Pete)
Ce anotimp, ce an, ce timp este mai roșu? am întrebat câmpia
Ea mi-a răspuns… copilăria!
Copilăria-i roșie de obraji tineri și veșnic pe-afară, de rochii și scufițe de poveste, de cireșe la urechi. Vara copilăriei e roșie de alergătură neostenită și cercei dulci, de prin cireși furați. Creștem iubind cu buze roșii de dulceața fragilor ținuți în căușul palmelor, darnice de drag. Ne-a învățat neasemuitul Iunie să ne gătim cu dulci minuni și să alergăm prin lanul stropit cu maci, sub soarele amiezelor de aur-spic, caldă viitoare pâine. Mușcând din miezul vieții cu parfum de grână și roșu viu de floare efemeră, mac… Harbujii dezvăluitu-ne-au cel mai savuros miez, aducând poezia gustului pe obrajii plini de poftă ai copilăriei.
Parfumul primilor fulgi de nea
Era dimineață. Mă pregăteam de mers la școală, când l-am văzut pe tata aducând cizmele îmblănite din debara. Le alinia frumos și începea, tacticos, să le dea cu cremă de ghete, după care le lustruia cu o perie mare. Cu o zi înainte purtasem ghetele ușoare, bleumarin, din piele fină și cu șireturi mătăsoase. Am amintiri frumoase legate de ghetele acelea, mai degrabă niște botine cu șiret, aduse de la București. Ei, dar în dimineața mohorâtă, întunecată (era pe la începutul lui decembrie) și înfrigurată, cu somn pe la gene, îmbrăcată în grabă cu un jerseu gros din lână, tricotat perfect de mama, mirosul acela de cremă de ghete, tare, ca de petrol și ceară de parchet, se răspândea în toată casa primei mele copilării. Cât iubeam iarna în copilărie! Nu, nu mai mult decât vara…dar aproape la fel de mult.