28 octombrie, 2018

(28 Octombrie 2018) Dragi condeieri, mă bucură mult reîntâlnirea noastră de azi, înainte de ultima lună a unei toamne atipice, capricioase, cu vreme amestecată. Sper să scriem și să citim cu drag ce-au scris și ceilalți colegi din club,  oameni talentați, inspirați, originali sau tobă de informații parfumate. Fiecare calitate în parte, sau toate cele enumerate la un loc, alcătuiesc portretul condeierului parfumat perfect, drag mie și tuturor celor câteva […]

18 octombrie, 2018

Work in progress Calendarul va fi gata la timp. Pentru că am foarte multe cereri, unele pe facebook, în direct, altele pe mail, telefon, mesaje private, blog, vă voi anunța momentul în care intră în tipar. Martie! Va fi un pic altfel, dar aici pun numai stadii intermediare. Calendar! Ilustrații, layout, poezii,  idee originală de Mirela Pete. Poeziile și surprizele…în Calendar! În curând! :* Aprilie

27 iulie, 2018

Recitind și revăzând ce-am ilustrat și scris de la începuturile mele ca ilustratoare și scriitoare de carte pentru copii și până azi, parcă a trecut acea veșnicie anevoioasă, dar sublimă, răzbătută etapă cu etapă, una mai dificilă ca cealaltă, deoarece în momentul în care accepți să fii profesionist,  accepți și o parte din condițiile impuse de cel care te plătește, fără a face concesii kitsch-ului, dar fiind, pe cât posibil, în deplină […]

12 iulie, 2018

12 Iulie 2018   Da, vacanța mare la mare, dar și la munte, sau mai bine zis în câteva mari și frumoase orașe europene. Au fost Veneția, Lido di Jesolo, Austria (munte), Bratislava,  Viena și Budapesta. (Fotografiile sunt făcute de Xaba, Enya şi Mirela Pete)   A cincea oară în Veneția! De Veneția încă nu m-am desprins, cred că nici n-am plecat de-acolo și că locul meu ar putea fi […]

18 iunie, 2018

 Da, este vorba de o nouă carte din Colecția PUPO, o carte frumoasă, ilustrată de artista Mirela Pete pe versurile Mirabelei Les, cea care a pornit la drum și a dezvoltat Colecția Pupo învață, care deja este la volumul al VI-lea. Iată ce scrie Pupo Books&Toys pe pagina sa de Facebook: PUPO si MIȚI strikes again! 🙂 Pregătim de zor ultimele detalii la cea de-a șasea carte din îndrăgita colecție de cărți pentru […]

25 mai, 2018

În 2013, când apărea cartea scrisă și ilustrată de mine ”Ce-au vrăjit zânele-n livezi”, un prieten și coleg de breaslă mi-a sugerat să pictez tablouri cu portretele, citez: ”atât de originale, unice și frumoase ale micilor zânișoare”. Și să fac o expoziție de pictură cu ele. Era o idee bună, știu, dar încă lucram ca profesoară cu studenții, după care am ales să vin la firma noastră de design de […]

2 mai, 2018

De Armindeni e bine ca timpul să fie frumos,  vremea bună, ca să fie așa tot anul și neapărat să găsiţi un măr înflorit lângă care să stați, sub care sa va așezati sau să va fotografiați! Dacă sunteți în natură, e bine să și să mâncaţi, dar numai lucruri proaspete. Să staţi pe iarba verde, nouă, de primăvară împlinită şi să vă bucuraţi de prima zi de mai, ca […]

29 aprilie, 2018

Mirela Pete. Blog   (28.04.2018)Bine vă regăsesc, dagi prieteni din Clubul Condeielor Parfumate, la o nouă poveste  cu o temă frumoasă și incitantă. Am oscilat între  La dolce vita de Fellini și La grande belleza de Sorrentino. L-am ales pe-al doilea, fiind, oarecum, fiul primului, fără de care poate că nu ar fi existat. Așa cum regizorul celui ales pentru tema de azi este elevul lui Fellini.     La grande bellezza […]

19 aprilie, 2018

 Fleur and Color on Wednesday sau Jocul florilor și al culorilor e găzduit în fiecare miercuri, cu multă grație, de către Ella. Târgul de carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2018, un eveniment cultural de excepție. Irina Petreș, președinta Asociației scriitorilor Cluj: ”Țineți cu cărțile toți, ca să nu rătăciți!” A 19-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus Radio România, a primit startul în 18 aprilie 2018, la ora 12:00, la Cluj. Până în […]

17 aprilie, 2018

 PUPO și Ce-au vrăjit zânele-n livezi la Târgul de carte Gaudeamus, ediția 2018! Cărțile Pupo, (5 deja cunoscute și aflate la a doua sau a treia  reeditare, a VI-a, numită ”Pupo și Miți învață zilele săptămânii”, fiind încă în lucru, scrise de Mirabela Les și ilustrate de Mirela Pete – artist plastic, graphic designer și ilustrator, vor fi prezente la Târgul de carte Gaudeamus 2018. Iată ce vă așteaptă la pavilinul PUPO! ”În toiul […]