14 octombrie, 2013

Aceste articol este scris de mine pentru Oameni Albaștri și povești colorate / Povestea Roșie, o poveste și un Grup minunat, ambele inițiate de Silving, la care găsiți și un tabel pentru a vota postarea preferată.) (Text și desene originale de Mirela Pete) Ce anotimp, ce an, ce timp este mai roșu? am întrebat câmpia Ea mi-a răspuns… copilăria! Copilăria-i roșie de obraji tineri și veșnic pe-afară, de rochii și scufițe de poveste, de cireșe la urechi. Vara copilăriei e roșie de alergătură neostenită și cercei dulci, de prin cireși furați. Creștem iubind cu buze roșii de dulceața fragilor ținuți în căușul palmelor, darnice de drag. Ne-a învățat neasemuitul Iunie să ne gătim cu dulci minuni și să alergăm prin lanul stropit cu maci, sub soarele amiezelor de aur-spic, caldă viitoare pâine. Mușcând din miezul vieții cu parfum de grână și roșu viu de floare efemeră, mac... Harbujii dezvăluitu-ne-au cel mai savuros miez, aducând poezia gustului pe obrajii plini de poftă ai copilăriei.

29 iunie, 2010

Ploile din luna mai ne-au adus curcubee misterioase, iar răstimpurile de senin au adus o lună uriașă și roșietică pe boltă. Enya a fotografiat curcubeul și luna, eu m-am încăpățânat să surprind norii apocaliptici care tronau peste oraș și peste una din gloriile apuse ale Clujului, mărețul Belvedere! Încheiem cu S o a r e !  Triumful soarelui, încă timid, e evident! Sper să vă transmită ceva aceste fotografii. Îi […]