Henri Matisse sau lux, calm și voluptate

Ce să admiri mai mult la Matisse? Culoarea pură, plină, vioaie, însorită? Arabescul decorativ, vizibil într-un spațiu eminamente pictural? Intensitatea petelor de culoare? Felul în care a cultivat, cu spirit dezinvolt, arta africană? Sau modul în care i-a celebrat pe renascentiști? Matisse era prea inventiv pentru a repeta ce-au tot făcut alții. Există un demon al culorii care îi stăpânește pe artiștii mari și de la care evoluează, căci el constituie un nou punct de plecare și dezvoltare. E ca un elan, un entuziasm, un avânt. Îmi place mult pictura lui Matisse și cred că are o anumită savoare, ca a unui fruct copt, exotic, suculent și aromat. Cred că are parfumul roadelor și plantelor care cresc în grădinile meridionale și au darul de-a fi pline de sevă, gustoase, luminoase și însorite. Cât putem să cunoaștem dintr-un pictor? Văzându-i, cu puțin noroc, o parte din tablouri prin expozițiile retrospective sau în muzeele mari ale lumii. Admirând reproduceri. Sau citind câte ceva despre el și admirând o selecție cu imagini reprezentative pentru marea sa creație. Lucru pe care încerc să-l fac eu, aici.

Amintiri din Viena

Azi vară am revăzut cu ai mei doi dragi, Viena. Veneam din Veneția, copleșită de frumos! Viena nu-mi era străină, vizitând-o în prag de primăvară acum mulți ani, într-o perioadă în care mi-am permis să o cunosc și să o iubesc, fără să o identific cu întreaga Austrie…Și poate pentru că Viena e strălucitoare, plină de viață, iar vienezii deosebiți de alți germanici, am îndrăgit-o dintotdeauna. Aici, aristocrația este încă respectată și rolul său în dezvoltarea culturii vieneze este evident și recunoscut cu stimă de austrieci (și nu numai). Și poate pentru că Viena e luxoasă, alcătuită din palate care adăpostesc toate instituțiile publice, dar și palate de locuit pentru oamenii norocoși, înconjurate de grădini minunate, dar și muzee, care au fost celebrele palate ale împăraților austrieci

Viena (jurnal de vacanță III)

Poate pentru că Viena nu-mi era străină, vizitând-o în prag de primăvară acum mulți ani, într-o perioadă în care mi-am permis să o cunosc și să o iubesc, fără să o identific cu întreaga Austrie…și poate pentru că Viena e strălucitoare, plină de viață, iar vienezii ușor (mai mult, după părerea cunoscătorilor) deosebiți de alți germanici, am îndrăgit-o dintotdeauna! Viena e locuită atât de germani, cât și de mulți cehi, unguri, slovaci, sloveni, evrei, chiar și italieni, dar și de imigranții veniți din Europa de Est.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus