25 aprilie, 2019

(o amintire)-Hai, copii, am ajuns! răsuna plină de voioșie și căldură frumoasa și pătrunzătoarea voce a tatălui meu. Parcă-l aud, parcă-l văd…Săream de pe bancheta din spate a mașinii noastre roșu-vermillon, năvălind în curtea bunicilor. Cât de calde și blânde chipuri aveau bunicii, cât de imensă și necondiționată iubire le strălucea în priviri… Câtă liniște și siguranță ofereau. -Hai, hai să vă pup, dragii bunicii! mă strângea bunica lângă ea, […]

9 aprilie, 2013

De ce aprilie?! Poate pentru că suntem în luna în aprilie, chiar dacă nu prea se simte. Și pentru că în aprilie, într-o seară, m-am întâlnit cu primul liliac înflorit. Nu, nu a înflorit dimineața, nici noaptea, ci atunci, seara. La ora magică, atunci când nu știi dacă noaptea parfumată de primăvară tânără se lasă brusc peste fire, sau se preface că-i deja caldă și tărăgănează...până când soarele dispare total, lăsând umbre viorii, pline de promisiuni. Poate și pentru că, în timp ce un băiat mă invitase la plimbare, m-am ”lovit” de el. De ciorchinele de liliac, nu de băiat!

16 iunie, 2012

N-are rost să vă mint sau să exagerez, totul a fost atât de, cum să vă spun, de perfect! Verile copilăriei mele...Veri pline, rotunde, din care dau fuga înspre mine un noian de secvențe vizuale și olfactive, dezvăluind o întreagă lume apusă, recompusă din reverberații roșii, albe, violete, aurii, reflectate pe aleile pietruite care traversau iarba scurtă și mătăsoasă a grădinii. Nu știu dacă acele culori existau în realitate sau erau doar rodul fericirii mele, care mă umple și azi de nostalgie. Dau năvală peste mine miresme pe care nu le mai pot întâlni, de parcă azi n-ar mai fi pe lume astfel de grădini…

3 martie, 2012

Era acea oră magică, acel timp sublim, când nu știi dacă noaptea parfumată, de primăvară încă tânără, se lasă brusc peste fire, sau se preface că-i deja vară și tărăgănează...tărăgănează...până când soarele dispare total, lăsând umbre viorii, pline de promisiuni. Poate și pentru că, în timp ce un un băiat mă invitase la plimbare, m-am lovit de el. De ciorchinele de liliac, nu de băiat!

13 ianuarie, 2012

Dragi prieteni ai poveștii parfumate, dragi viitori prieteni, Iată-ne la prima întâlnire cu miresmele unei noi povești, sau cu povestea unei noi miresme, acum, când noul an, pe care vi-l doresc fericit, împlinește două săptămâni, iar Povestea parfumată aniversează 11 luni! Să-i urăm La mulți ani poveștii, dar și celor care o scriu și o citesc!

3 martie, 2011

Poate pentru că în aprilie, într-o seară, m-am întâlnit cu primul liliac înflorit. Nu, nu a înflorit dimineața, nici noaptea, ci atunci, seara. Era acea oră magică, acel timp sublim, când nu știi dacă noaptea parfumată, de primăvară încă tânără, se lasă brusc peste fire, sau se preface că-i vară și tărăgănează...tărăgănează...până soarele dispare total, lăsând umbre viorii, pline de promisiuni.