La absolvirea liceului

Îți mulțumim Enya, iubirea noastră, pentru bucuriile imense pe care ni le-a dăruit în anii de școală! Ai fost o elevă minunată, mereu premiantă, talentată și pasionată de studiu și creație! Un copil deosebit, frumos, inteligent, talentat și bun. O fată de aur, minunată, creativă, unică și originală, care ne-a bucurat zilnic. Felicitări, draga noastră, te iubim la nebunie și îți dorim succes mai departe și baftă la examene, pe care îți urăm din suflet să le treci ușor și cu succes! (Y)
Succes și baftă în continuare!!! :* (Y) 😛

La liceu

Clujul meu era însorit astăzi de muzica și pașii elevilor de toate vârstele, de la prichindei cu ghiozdane și flori care-i acopereau complet, până la liceeni frumoși, haioși sau eleganți și grăbiți să se vadă, cunoască, recunoască și revadă. Clujul meu fredona la unison cu frumoșii aceștia în ritmul neobosiților lor pași săltați și râdea de bucuria zâmbetelor proaspeților intrați în hora celor patru ani de studii până la Bacalaureat. Clujul meu a trăit azi, 16 septembrie, o zi de vară cu soare și cer senin, clădiri strălucind sub soarele generos, adăpostind săli de clasă dornice să-și primească glasurile, gândurile și tinerețea pentru încă un an de școală. În curtea Liceului de Arte Plastice ”Romulus Ladea” a fost o deschidere de an școlar extraordinar de civilizată, inspirată, animată de o prezență vie și colorată de frumusețea și tinerețea viitorilor artiști plastici. Privind-o pe Enya, pe Alexandra, prietena și colega ei, pe ceilalți colegi au pe tânăra doamnă dirigintă, care le va fi și profesoară de modelaj, m-am văzut pe mine adolescentă, într-o curte umbrită de castani, doritoare să învăț, să știu, să ajung cineva. Îi doresc Enyei, și tuturor celor care au început azi un nou an școlar, multă sănătate, spor la învățătură, succese și un an de școală ușor și frumos, ani de liceu frumoși, ușori, plini de reușite și performanțe! Să vă fie bine, să vă placă la școală, să învățați lucruri utile și să fiți cuminți! Mult succes!

Expoziție de artă în oglindă

Desenele sunt făcute de fiica mea, Enya Pete. Eu am fotografiat desenele reflectându-se în oglinda dulapului din camera ei. Îi urez încă odată Enyei mele BAFTĂ la examenul de săptămâna viitoare!!! Va fi prima etapă din examen, respectiv probele vocaționale, de desen și culoare, a câte 5 ore fiecare, constând în natură statică la desen și compoziție plastică la culoare, la care sper că va lua note foarte bune, deoarece se calculează 75% din media totală de admitere media acestor note. După care urmează româna și matematica, în 25 și 27 iunie, deci la o lună distanță aproximativ, vocaționalele fiind în 30 și 31 iunie. Baftă!!!!! Baftă și noroc la examen, că talent cred că se vede că are, iar muncă vă asigur că s-a depus. Multă strădanie și dorință de perfecționare se văd clar în toate lucrările ei. Picky e perfect de acord cu asta. Și Odin e mare admirator, doar că el dormea când am făcut fotografiile. S-o încurajăm, Enya e o emotivă, ca toți artiștii. Baftă Enya, ești cea mai bună! 🙂

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus