Când Pandhoraa a propus tema Parfumul deșertului, am simțit un fior ca la reîntâlnirea cu cineva care a însemnat ceva și a rămas o amintire dragă sau mai mult decât atât. Că mi se întâmplă asta când se pronunță ”Veneția” sau se derulează imaginile lagunei, nu mă miră: am trăit iubind Veneția de două ori consecutiv, alegând ca aer de dragă plimbare lunile august și iulie, magnetul venetian funcționând într-o relație aproape inexplicabil de reciprocă și senzuală. Dar în deșert, în apropierea lui, către el, în jurul lui, n-am pornit niciodată.