5 februarie, 2020

Bine vă regăsesc, dragi cititori!Ultima carte ilustrată de mine în 2019 este și prima carte apărută în 2020. Despre frumoasa carte editată de TipoMoldova, scrisă de doamna prof. dr. filolog Maria Sârbu-Crudu și ilustrată de mine, Mirela Pete, pot afirma că este o carte deosebită prin conținutul său cu caracter biografic, interesantă și foarte plăcută, scrisă cursiv, profesionist, adresându-se în egală măsură copiilor și părinților sau bunicilor, dar și datorită […]

6 decembrie, 2017

Peste ramurile umede și pline de gerul nopților violet, s-a lăsat iarna aspră și întunecată. Păsările caută adăpost și hrană, iar o tufă de măceș, cu fructe încă bune și dulci, le sare în ajutor. Dacă v-ați întrebat de ce  sărbătorile vin atunci când nopțile-s lungi și geroase, să știți că doar atunci fulgii albi, ca niște fluturi zglobii, înveselesc cerul vioriu, iar ornamentele de pom de Crăciun zâmbesc, strălucind întru aurirea serilor […]

24 noiembrie, 2017

Despre doamna Mirela Pete și cărțile ilustrate (ori scrise și ilustrate deopotrivă) de dumneaei v-am povestit și cu alte ocazii însă, acum, Pupo cel năzdrăvan a ajuns la mine. Astăzi am fost copil, așa cum nu am avut ocazia când a fost vremea, bucurându-mă neostoit la vederea lui Pupo și a zânelor, alături de personajele create cu atâta măiestrie, încât, chiar și adult fiind, nu poți să-ți stăpânești bucuria când te întâlnești cu ciuperca căsuță pentru ciupercile mai mici, ariciul prietenos, Nea Gulie, pisicuța torcând în fața casei, veverița, bufnița, ori broscuța cu un colac de salvare. Fiece detaliu, fiece linie și frunză (care, până și ea, zâmbește) creează o lume a basmului, așa cum era cândva cu prinți și prințese, doar că, de această dată, artistul Mirela Pete reușește să redea basmul într-un cadru al firescului și simplității

22 ianuarie, 2017

Aici, aici și aici aveți detalii și imagini din cele trei cărți Pupo, apărute la începutul acestui an. Nu are rost să mă repet, vreau doar să precizez că magicul cățel cu buline colorate în nuanțe dulci precum jeleurile, e creația mea, ca artist ilustrator, pornind de la intenția scriitoarei Mirabela Les, care l-a imaginat din condei pe Pupo. Seria numită Colecția Pupo învață va avea 10 volume, toate avându-l ca erou pe simpaticul cățel cu buline colorate și intenții minunate, unicul Pupo. Iar dacă vă mai spun și că aceste cărți generoase, aproape cât pagina A4, cu coperte cartonate, lucioase, cu forzat interior elegant, și mai au și câte 30 de pagini ilustrate, cred că v-am covins să le luați acasă. Cărțile sunt magice, instructive și educative.

22 ianuarie, 2017

Prima carte din seria Pupo, care va cuprinde 10 volume, toate avându-l ca erou pe simpaticul cățel cu buline colorate și intenții minunate, unicul Pupo, are ca temă o poveste de primăvară. Dar nu e vorba doar de puișori aurii de găină și flori care încep să înmiresmeze grădina lui Nea Gulie, stăpânul magicului cățel cu buline în culori dulci, ca jeleurile. Aici avem de-a face cu o lecție de numărat până la 10, pentru că 10, asemeni lui Pupo, este un număr magic.

Read More 2 like Comentariile sunt închise pentru Pupo învăță să numere, de Mirabela Les, cu ilustrații de Mirela Pete

23 noiembrie, 2016

Editura Adenium lansează cartea de ”poezii hazlii” pentru copii, ”Lizetta și bicicleta”, de îndrăgita autoare Adela Dobran, cu ilustrații de Mirela Pete. Cele 14 poezii, fermecătoare și pline de învățături utile, sunt sugestiv și profesional ilustrate de artista clujeancă. Această cărticică sperăm că-și va face loc în fiecare bibliotecă.  Va continua!  

31 martie, 2016

Firește că nu pot povesti nimic concret, dar absolut nimic, despre noile proiecte, dar vă confirm aici că ele există, sunt în lucru și cărțile vor avea atât lansări, cât și alte prezentări media, plus alte lucruri interesante și noi inclusiv pentru pentru mine. Fac aceste precizări deoarece foarte mulți copilași isteți, foarte multe mămici și bunici, ba chiar și tătici, multe doamne educatoare și învățătoare, m-au întrebat despre cărțile noi. M-am retras mult în munca de designer la firma noastră, dar uite că nu scap de povara dulce numită ilustrație de carte. Cărțile se vor lansa începând din luna iunie și până anul viitor. Ca să nu dezamăgesc, pun aici câteva ilustrații cu cățeluși, fără legătură cu noile cărți, dar în totală legătură cu o carte personală, la care lucrez numai în timpul liber și care se va lansa la o dată comunicată din timp pe site, pe blog, facebook, etc. Proprietarul ilustrațiilor este www.dexign.ro.

19 februarie, 2015

Cea mai recentă carte ilustrată de mine , ”Legenda lui Dragobete - The Legend of Dragobete” (ediție bilingvă), scrisă de Floarea Cărbune. Cartea apare la Editura Armonii Culturale.”Legenda lui Dragobete - The Legend of Dragobete” de Floarea Cărbune, cu ilustrații de Mirela Rusu Pete.

29 septembrie, 2013

O foarte caldă întâlnire a doamnei Lucia Muntean cu cititorii clujeni, copii însoțiți de mămici, tătici, bunici, educatori, profesori, iubitori de carte, a fost găzduită de una din cele mai frumoase, mari și fermecătoare librării din Cluj, Librarium Book Corner , sâmbătă, 28 septembrie, la ora 11,00. Cărți peste tot: pe scaune, pe podea, pe mese sau în brațele micuților cititori. Cărți instructive și frumoase (din care cinci sunt ilustrate de noi, logo-ul colecției fiind, de asemenea, realizat de Dexign), au făcut obiectul unei calde și plăcute întâlniri a scriitoarei pentru copii, doamna Lucia Muntean, cu publicul din Cluj. Ne-am bucurat și îi mulțumim mult pentru căldura și amabilitatea cu care ne-a invitat, ne-a primit și a amintit, în delicios de concisul, clarul și inimosul său speech, de valoroasa contribuție clujeană la ilustrarea cărților, și nu numai, Clujul având mai multe poziții cheie în acest brand dedicat copilăriei.

23 noiembrie, 2012

Vă prezint încă o filă din cartea mea, ”Ce-au vrăjit zânele-n livezi”, o filă potpuriu, în care mai multe zâne ale pomilor se întâlnesc pe pajiștea însorită, pentru a -și arăta măiestria. Am început să lucrez la o nouă cărțulie, dar, fiind o comandă, nu vă pot spune și arăta nimic până la publicarea ei. Cea de față (chiar dacă e cumpărată și plătită), încă nu e lansată oficial. Nu-mi place să fiu secretoasă, dar acestea sunt condițiile și mă conformez. Cartea e proprietatea DeXign și orice încălcare a dreptului de autor e un delict, etc. Dacă doriți să revedeți și celelalte sesiuni de Atelier, pun linkurile. Atelier VIIICrochiuri, Enya Pete invitată la Atelier VII, Atelier VI. Mitul androginului/Points of View, Atelier V, Atelier III, Atelier IV,Atelier II, Atelier I.