Parfumul străzilor

-Cum așa, parfumul străzilor?! a întrebat cineva. -Străzile au parfum? s-a mirat altcineva. -A ce-ar putea mirosi o …stradă?! a încercat un altul să afle. Simțind mireasmă de liliac înflorit, am dat fuga către colțul străzii, unde începea lunga și șerpuită stradă cu grădini falnice. -Ei, cum o să aibă străzile parfum! a mai râs un al treilea. I-am îndrumat atunci către strada cu castani, pe care, indiferent de anotimp, mirosea a toamnă, a frunze uscate, a fumuri, ceai și seri înfrigurate, cu viori cântând în veștede amurguri. -Cum să cauți parfumul unei străzi?! a exclamat cineva, privind detașat câțiva crini care-i zâmbeau dintr-o grădină. Și mi-am amintit de strada-cu-crini, pe care se afla casa-cu-pian. Acolo aveam lecția săptămânală de pian, lecție de care m-am despărțit odată cu revenirea în orașul natal, Clujul meu drag. Atunci când am părăsit castelul, copilăria, poate fericirea. Și parfumul unei vârste pe care o regăsesc doar când simt miros de căpșuni coapte pe strat și trandafiri înfloriți în prag de vară.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus