Ora de copilărie la Librarium Book Corner Cluj

O foarte caldă întâlnire a doamnei Lucia Muntean cu cititorii clujeni, copii însoțiți de mămici, tătici, bunici, educatori, profesori, iubitori de carte, a fost găzduită de una din cele mai frumoase, mari și fermecătoare librării din Cluj, Librarium Book Corner , sâmbătă, 28 septembrie, la ora 11,00. Cărți peste tot: pe scaune, pe podea, pe mese sau în brațele micuților cititori. Cărți instructive și frumoase (din care cinci sunt ilustrate de noi, logo-ul colecției fiind, de asemenea, realizat de Dexign), au făcut obiectul unei calde și plăcute întâlniri a scriitoarei pentru copii, doamna Lucia Muntean, cu publicul din Cluj. Ne-am bucurat și îi mulțumim mult pentru căldura și amabilitatea cu care ne-a invitat, ne-a primit și a amintit, în delicios de concisul, clarul și inimosul său speech, de valoroasa contribuție clujeană la ilustrarea cărților, și nu numai, Clujul având mai multe poziții cheie în acest brand dedicat copilăriei.

Ghicitori, carte ilustrată de Mirela Pete

Dragi cititori,

Poate vă mai amintiți de cartea pe care am ilustrat-o pentru colecția Cărțile Lucia Muntean, apărută în aprilie 2012, ilustrată și concepută grafic de mine, (ISBN: 978-973-7832-19-1), în care am combinat desenele cobcepute special pentru ghicitorile Luciei Muntean, ca într-un loc de puzzle, spre a fi pe placul micilor cititori. Cartea este este cartonată, (ediţie broșată , paperback), cu file albe veline, de calitate, desenele sunt full colocr și culorile plăcute respectă întocmai realitatea impusă de ilustrator, e plină de ghicitori și desene care pot face deliciul copiilor de toate vârstele, dar și al bunicilor și părinților lor. Cartea beneficiază acum, vacanță fiind, de o reducere de 25% , fapt care o face mai accesibilă.Sper să vă placă.

Ilustratori care îmi plac: Arhur Rackham

CARMEN e gazda acestui frumos joc cu imagini de miercuri. Happy WW! 🙂

Arthur Rackham (19 September 1867 – 6 September 1939) a fost un strălucit ilustrator de carte englez. Foarte mulți ilustratori moderni și contemporani au fost influențați de arta sa. Este unul din cei mai inventivi și expresivi ilustratori și a creat o lume magică a poveștilor cu zâne, dar și a scrierilor pentru copii în general. Linia fină dar sigură, desenul complex și plin de farmec e completat de o cromatică de un rafinament și o poezie rare. Este un ilustrator pe care îl admir și apreciez enorm.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus