3 octombrie, 2011

Postarea de faţă participă la concursul organizat de October Cat. Desemnarea câștigătorilor se va face cu ajutorul unui juriu din care vor face parte Octo Cat și Maria Popescu de la Nova Pet Shop. A spune că o pisică are stăpâni e ilar, nu doar fals. Pisica pune stăpânire pe inima ta, odată ce te-a găsit. Poţi fi prietenul ei pe viaţă, nu te va trăda, dar nici tu n-o vei face. Pentru că ea te găseşte.

8 octombrie, 2010

Serafina se cam răsfață în ultima vreme. Că miau, că miorlau, vreau numai bunătăți, i-a crescut o minunăție de puf de iarnă, măcar că e o căldură!!! Noi nu suportăm înfofolirea în apartament, preferând să încălzim bine caloriferele. Și Miți Miorlau- Serafina, care tânjește după pui, dar nu vrea să cunoască motani-cotoi, așa că va tânji până când va ceda sau o vom steriliza...privește, dusă pe gânduri, zarea de toamnă. Scumpă pisi...Stă pe gânduri privind, cu acea căutătură aparte pe care o au pisicile de vreo 5000 de ani încoace, surprinsă în hieratismul sculpturilor antice egiptene, popor care a zeificat pisica. Firesc, doar pisica știe că e divină și că omul o hrănește pentru că e zeitate! (știți bancul, care nu-i chiar banc! ;) )