Venirea verii aduce cu sine o cromatică mai coaptă, un cer mai puternic, albastru intens sau înnorat intens (!) şi o vreme caldă, poate prea fierbinte uneori, care te ia violent în posesie. Se spune că trupul și sufletul nu au aceeași viteză de deplasare. Dinspre primăvară către vară, călătorim puţin câte puţin şi cred că senzația pe care o încercăm în vară vine dintr-o diferență de inerție: trupul se deplasează fără probleme, adică îl înveșmântezi cu ceva adecvat zilelor aurii sau cald-ploioase și este al verii. În vreme ce sufletul e mai greu de urnit: se leagă de dimineţile tinere şi senine, de iarba verde presărată cu păpădii, de parfumul liliacului, de tinerețea primăverii, de care nu simți că ești legat decât în momentul în care intri în vară.Treptat, când ești complet inundat de parfumurile și fluidele noului anotimp, când ți-a venit și sufletul la loc şi spui:”asta-i vara!”, o iei din loc către toamnă, de care ți-a fost (poate) dor, aspirând deja la o nouă primăvară, de care îţi va fi şi mai dor, ca de frumusețea la care nu ai acces imediat, dar de unde imaginația şi dorul îți trimit semnale.