La un ceai cu prietenii din Club

De ce bem ceai? Nu e vorba aici de infuziile din plante medicinale şi sper că , exceptând beneficiile incontestabile ale acestor panacee (aproape) universale, sunteţi de acord cu mine că un ceai, în accepţiunea estetică şi socială a cuvântului, înseamnă mai mult decât o plantă câmpenească infuzată şi băută ca să alunge răcelile de sezon sau alte beteşuguri. Pe când desenam azi noapte o ilustraţie la o cărticică dragă mie, am simţit o aromă de ceai. Casa era tăcută, ai mei dormeau, dar parfumul ceaiului stăpânea aproape fiecare colţişor. Aşa că, fără să-mi mai pun întrebări aiurea, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte încă , dulce şi condimentată. Mă inhib brusc: e o mare responsabilitate când aroma unui ceai are o asemenea savoare. Cred că n-ai cum să scrii atât de frumos despre ceva atât de perfect ca ceaiul bun. Încerc, hai să încerc.

De la alb, la parfum

„Albul, care este considerat o nonculoare, constituie un simbol al unei lumi în care toate culorile s-au evaporat… Este nimicul dinaintea începutului…”(Kandinsky).

Îmi amintesc de ziua în care am învățat că albul nu este o culoare, ci suma tuturor celorlalte, un rogvaiv de lumini colorate, reașezându-se în albul originar, prin prisma newtoniană. Când spui alb, spui lumină, nu spui culoare, și mai spui strălucire. În ziua aceea m-am mirat, dar am învățat multe despre nuanțe și tonalități. Albul este original, albul este atemporal, nonculoarea alb este opusul nonculorii negru și trebuie să fii european ca să îți pară că semnifică puritate, strălucire, curățenie și chiar viață. Pentru că asiaticii văd în albul pur adesea doliu și chiar moarte. Egiptul antic ridica elegantul negru la rang de culoare a vieții, dar asta numai și numai deoarece Nilul se revărsa lăsând mâl negru peste ogoare, făcându-le mănoase, iar apa și grânele categoric înseamnă viață.

Hyacinthus orientalis de toate culorile

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss fiind prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!
Zambilele (Hyacinthus orientalis) sunt flori de primavară, frumoase și puternic parfumate. Există o mulțime de varietăți. In ceea ce privește culorile, ele pot fi mov, albastre, albe, roz sau galbene. Sunt cultivate și iarna prin înflorire forțată, înseninând astfel casa sau biroul. Înfloresc în acelasi timp cu lalele de mijloc de sezon

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus