Eu mă întorc doar la Veneția, deocamdată. Țărmurile Adriaticii, cu ape mătăsoase și nisip fin, de aur pur, nu se compară cu stâncile pleșuve ale prea-fierbinților ținuturi…Așa cum am pornit, acum trei săptămâni, către minunata Europă, via Budapesta, via Austria (Doamne, ce autostrăzi au ei, ungurii, austriecii și italienii!), dezmierdați de un sejur superb pe Riviera di Venezia (Veneto), la Bibione, splendida stațiune a unui vis împlinit, pe țărmul Adriaticii mele, de-acum încolo! Apoi… Veneția (mi-e greu să scriu despre Veneția…asta e dragoste! ) și înapoi, via Viena, către Cluj.
Déjà vu: Cité de Carcassonne, o iubire
Există locuri pe lumea asta care sunt suspendate undeva, cândva, într-un timp niciodată uitat, trăit atunci şi acum în acelaşi, parcă, neschimbat decor, aer, aceeaşi dimensiune, acelaşi ev şi-aceeaşi eră. Locuri peste care timpul trece subtil, nealterându-le farmecul, forţa şi structura. Niciodată nu mi-a fost mai greu să descriu o senzaţie. Pentru că nu e doar de un loc, obiectiv turistic, istorie pe viu, arhiectură, ev mediu, destinaţie turistică. Aici…aici e vorba de o senzaţie, o trăire, un sentiment copleşitor de déjà vu, pe care îl ai atunci când păşeşti pe-acolo şi o amintire ameţitoare de déjà veccu, care te copleşeşte de câte ori îţi vine în suflet, în minte, inimă, gând…Carcassonne.