O nouă ilustrație personală. Zânele vrăjesc perele

Cartea mea progresează, desenez cât îmi permite timpul și trebuie să recunosc că acest stil personal, pe care-l abordez pentru prima oară, îmi ia mult timp, fiind un gen care necesită multe retușuri. Dar mie îmi place și am speranța că voi găsi destui amatori de lucruri frumoase, plăcute, dulci, originale, însorite, senine, calme, dar făcute cu profesionalism. Destinate copiilor de toate vârstele. Textul rămâne secret, așa cum secret rămâne și titlul. O mare parte din ilustrații conțin altceva decât pomi și zâne, dar asta e partea secretoasă a cărții. Le mulțumesc celor care m-au ajutat să găsesc un titlu adecvat, și indiferent dacă voi folosi sau nu vreo sugestie, vor fi recompensați la apariția cărții.
Ilustrațiile acestei cărți sunt protejate de Legea Dreptului de Autor și aparțin firmei DeXign. Textul și restul iulstrațiilor vor apărea odată cu cartea și vă promit că va fi o plăcută surpriză. Azi, o nouă ilustrație din cartea mea cu dulciuri de-ale zânelor. Sper să-mi spuneți dacă vă place!

Ilustratori care îmi plac: Ivan Bilibin

Ivan Bilibin s-a născut într-o suburbie din Sankt-Petersburg, în 16 august 1876 . Ilustrator şi scenograf, a contribuit la marile decoruri ale Baletului Rus și a ilustrat cele mai frumoase basme rusești. În toate formele de manifestare artistică, Bilibin se remarcă prin vădita inspirație din folclorul slav. A studiat la ”Anton Ažbe”, Şcoala de Arte din München, iar apoi, sub îndrumarea marelui pictor Ilia Repin, în St Petersburg.

O nouă ilustrație de carte. Zânele vrăjesc cireșele

Încă nu m-am hotărât ce nume să dau cărții la care lucrez. Textul e scris, dar cred că îl voi rescrie în versuri, întocmai ca la Șapte flori, niște pisici, doi copii și zâne mici. Asta pentru că acea cărțulie a avut succes nu numai datorită desenelor, ci și pentru poezioare, și unele și altele fiind creații propri. La început, titlul a fost Cartea cu mere și alte dulciuri de-ale zânelor…Dar au apărut pagini întregi cu alți pomi , cu alte fructe dulci și zâne care deja, spre bucuria mea, sunt îndrăgite de cei care au făcut cunoștință cu ele. Deja avem și o zână-pisicuță și vor mai fi, pentru că m-am interesat și zânele dețin, adică…da, zânele care mănâncă sănătos, respectiv fructe sau plăcinte cu fructe, care ajută la îndulcirea fructelor cu baghtele magice au zâne-pisci în preajmă. Le adoră, evident! Căutând un nume – și chiar vă rog să-mi dați sugestii, pentru care vă voi recompensa cu cărți – am mai desenat câteva file. Am ales pentru azi cireșele, ca să vă fac poftă de vară! Cartea merge, nu vă arăt decât parțial din desene, dar vă rog, totuși, să îmi dați sugestii privind titlul cărții. M-am gândit și eu, dar poate veniți în întâmpinarea mea cu ceva inedit. Cum promiteam, vor fi premii la lansarea acestei cărți, care deja are fani. Mulțumesc!

Cărțile ilustrate de mine, acum în librării!

Și pentru că mai mulți prieteni, foste colege din învățământ, mulți cunoscuți și chiar necunoscuți, dar care au trecut pe aici și le mulțumesc pentru asta, mi-au cerut câteva titluri de cărți pe care le pot găsi în momentan librării și au ilustrații semnate de mine, vă ofer azi câteva titluri, urmând să mai postez și altele pe parcurs. Sper să le găsiți și să vă placă. Momentan am și trei cărți în lucru, așa că atelierul meu e plin de lumină și culoare.

Ilustrațiile în acuarelă ale minunatei Shirley Ng-Benitez (și o nouă filă personală în avanpremieră)

Azi vă prezint o ilustratoare contemporană, foarte iubită de copii și adulți, specialistă în tehnica acuarelei. Născută în San Martin, California, USA, Shirley Ng-Benitez este un ilustrator care lucrează în acuarelă, care iubeşte tot ce ține de ilustrația de carte pentru copii, dar și de design şi caractere de litere. Colecţia sa de cărţi pentru copii, vechi şi noi, e numai bună de prezentat aici, în preajma sărbătorilor Pascale, deoarece Shirley Ng-Benitez adoră să deseneze iepurași, amintind ușor de excepționala Beatrix Potter. Să ne bucurăm împreună privind ilustrațiile sale.

O nouă carte ilustrată de mine: Ghicitori, apărută la Editura Cărțile Lucia Muntean

După cum vă spuneam, noua carte apărută la editura Genesis, colecția Cărțile Lucia Muntean e o carte educativă, bună, interesantă, cu ghicitori scrise și răspunsuri ilustrate, pentru a veni în întâmpinarea copiilor și nu doar a lor. E concepută ca un joc de puzzle, pentru a fi mai atrăgătoare. Cartea e scrisă de doamna Lucia Muntean și e ilustrată de mine. A fost o provocare, deoarece, pe lângă ilustrațiile în sine, 240 la număr, a trebuit să imaginăm și jocul de puzzle pe care să fie așezate desenele, ghicitorile, semnul întrebării, totul în așa fel încât răspunsul ilustrat să se combine corect și armonios cu ghicitoarea. Sper să le fie utilă copiilor, nepoților și vouă, de ce nu?! Și să vă placă! Pentru că este ceva cu totul nou, un stil de desen pe care nu l-am mai abordat până acum. Amintesc că pentru doamna Lucia Muntean și Editura Cărțile Lucia Muntean, firma noastră, DeXign , a făcut logo-ul, iar Xaba și cu mine am ilustrat alte 5 cărți scrise de doamna Lucia Muntean. O colaborare sub auspicii bune, care sperăm să continue tot așa. 🙂
Vă prezint coperta și primele două pagini. Restul pe parcurs și numai după ce apare cartea în toate librăriile Cărturești.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus