Culori în citate

Nu vreau să imit viaţa în filme, vreau să o înfăţişez. Şi în această reprezentare foloseşti culorile pe care le simţi, iar uneori sunt culori false. Însă de fiecare dată expun emoţia cuiva.

citat din Pedro Almodovar

Culorile sunt obsesia mea zilnică, bucuria şi tortura.

citat din Claude Monet

Sentimentul colorează, nu pensula. Poţi colora c-o bucăţică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor dacă nu-l ai în suflet.

citat celebru din Nicolae Grigorescu

Cine doar vede culorile, nu vede colorat.

citat din Alessandro Abate

În pictură contează ecoul culorii. Dar şi culoarea ecoului.

aforism de Vasile Ghica

Omul: o simfonie de culori.

definiţie de Oreste Teodorescu

A roşi – asta este culoarea virtuţii.

citat din Diogene

Forme riguroase, poveşti adânc încrustate în marmura secolelor: lumea era un album de imagini şi culori strălucitoare, pe care-l răsfoiam încântată. M-am aplecat cu atâta plăcere asupra studiului pentru că viaţa de toate zilele nu mă mai mulţumea. Din loc în loc, apărea câte o fantă care lăsa să se întrevadă dincolo de aparenţă, profunzimi de nedesluşit.

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi 

Albul înseamnă toate culorile care există, combinate.

definiţie de Neale Donald Walsch

Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.

citat din romanul Hoţul de cărţi de Markus Zusak

Forţa culorii, în dependenţă de timp: Ziua – Alb peste negru, Noaptea – Negru peste alb.

aforism de Mihai Cucereavii

Viaţa e culoarea chipului nostru. Viaţa e un pas din mersul timpului.

definiţie de Claudiu Ovidiu Tofeni în Dialoguri 

Un oarecare om îţi poate deveni apropiat în 3 zile. Iar cel ce trăieşte lângă tine ani de zile, poate să nu ştie care e culoarea ta preferată.

citat clasic din Erich Maria Remarque

Jocul cu Citate favorite este găzduit, în fiecare luni, de Zinnaida.

Articole create 906

8 comentarii la „Culori în citate

  1. Am citit recent că curcubeul conţine mai multe nuanţe decât stelele de pe cer. Puterea de percepţie a ochiului uman este cea care limitează gama de culori a curcubeului.
    Mi-a plăcut tare mult alegerea ta de astăzi! În momentul ăsta chiar trăim într-o lume tare frumos colorată!
    Încă puțin și rămânem doar la cenușiu sau alb intens dacă ninge!
    Să ai o săptămâna cu spor și multă, multă sanitate!
    Te îmbratisez cu drag!

    1. Dragă Ella, așa este! ROGVAIV este ceea ce compune curcubeul, iar roșu, oranj, galben, verde, alabastru, indigo și violet (ROGVAIV) sunt culorile primare și binarele de gradul I. Din vele, prin amestecuri, se poate obține orice culoare!!! 😛
      Mă bucur mult că ți-a plăcut!
      Mulțumesc mult de urări! 🙂
      Să ai o săptămână plină de bucurii! :* 🙂

  2. Toate citatele sunt interesante și atrăgătoare, dar cel al lui Matisse îmi este cel mai apropiat. Magia culorii, da…

    Săptămână excelentă, dragă Mirela!

  3. Culorile sunt cu adevarat magice si tu stii foarte bine asta!
    Mi-a placut tare mult alegerea ta de azi.
    Si la aceasta ora cred ca voi alege rozul, ca atitudine! 😀
    Numai bine si inspiratie, draga Mirela! O saptamana frumoasa!

    1. Mulțumesc, Suzana dragă!
      Rozul e o alegere foarte bună! 🙂
      Noi excelăm prin folosirea culorilor, ne plac mult și ne înfrumusețează viața!
      Te îmbrățișez, să ai o săptămână minunată! 🙂

  4. … desi l-ai putea zari reflectat intr-o baltoaca :P.
    Ce subiect frumos! In camera mea am tapet cu norisori diafani si curcubee. E ceva foarte pastelat si linistitor. Ca o poveste. Este o poveste.
    Tot incerc sa gasesc ceva la fel ca sa pot sa il inlocuiesc…

    Pupici cu mult drag !!

    1. Da, am scris cândva mult despre culori, dar am mai șters din postări, chiar sute de articole (și tot nu merge perfect blogul).
      Noi dăm cu lavabil în culori asortate cu mobilierul sau în alb nude, poate turcoise deschis, caisă, ceva cât mai simplu. Dar dacă vrei modele, bulinele de diferite mărimi, în nuanțe deschise, pastel sau doar culoarea untului, sunt foarte liniștitoare.
      Te pup, o zi frumoasă!

Dă-i un răspuns lui Suzana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus