Discreția în citate


Jocul cu Citate favorite este găzduit, în fiecare luni, de  Zinnaida.

…………………..

Cu o specială rigoare trebuie să ne deprindem la discreţie; adică a păstra cu o absolută tăcere secretele ce ne sunt încredinţate și care dacă ar fi descoperite ar pricinui altora vreo pagubă.

Fr.W. Forster în Educaţia cetăţenească a tineretului şi adulţilor (1914)

…………………..

Discreția înseamnă să poti sa îți ridici sprânceana în loc de voce.

Discreția este gramatica vorbirii alese, pe care-o întăresc bunele obiceiuri.

Numai oamenii cu același grad de discreție devin cu adevărat intimi.

de Paul Ambroise Valery

…………………….

Dacă un om este socotit discret, ești îndemnat să i te destăinui… Deprinderea discreției este înțeleaptă și totodată morală.
de Francis Bacon

………………………

Când nu ne interesăm de propria soartă, avem destul timp sa ne ocupăm de alții. Este cea mai clară formă a lipsei de discreție.

– Viața adevarată a fiecărui individ e o taină, si poate de aceea oamenii civilizati se ingrijesc cu atâta infrigurare de păstrarea secretelor personale.

O educație bună nu te impiedică sa verși sosul pe fața de masă, dar te oprește sa observi greșeala daca o face altul.
A. F. Cehov

……………………
Blestemat cel ce dezvăluie secretul încredințat!

Tăcerii nu i se poate da nici răspuns, nici pedeapsă.

de Miguel de Cervantes

………………………..

Să areți scrisorile tale altcuiva? Iată un act care ar trebui blamat. Tu și expeditorul aveți singuri dreptul să știti secretul misivei.

(Alice Munro)

Omul ce nu-și arată chipul, ocupația, competența, nu este discret, ci ascuns.

Sinceritatea este de sticlă; discreția este de diamant.

de Andre Maurois

……………………

Îndurare pentru nababi: aceştia se impun drept noii regi ai timpurilor noastre, bătându-şi joc de legile obişnuite, bucurându-se de o putere şi un prestigiu nemăsurate, acomodându-se cu toate regimurile numai să trăiască în ele după cum au ei chef. Fie că provin din showbiz, fie din sport sau din finanţe, ei alcătuiesc o elită… care locuieşte în regatul încântător al opulenţei şi al divertismentului de lux. Un belşug privat inimaginabil se învecinează cu o sărăcie lucie jalnică sau cu nişte servicii publice deplorabile. Acolo unde odinioară o rămăşiţă de scrupule îi împingea pe dominanţi la discreţie, ba chiar la ipocrizie, acum domneşte ostentaţia. Nu e nevoie să te ascunzi, poporul trebuie să interiorizeze distanţa care-l desparte de zeii acestei lumi.

Pascal Bruckner în Mizeria prosperităţii



……………………

Cel mai bun mijloc de a pătrunde în adâncimea unei taine este să-ți pui lacat la gură. Mai curând sau mai târziu, alții n-au să dea dovada de aceeași cumințenie.
(W. H. Allen)



Articole create 906

8 comentarii la „Discreția în citate

  1. Draga mea Mirela, buna dimineata! <3

    Sper ca ai avut un weekend placut!
    O alegere foarte frumoasa de citate! Preferatul meu este cel al lui Cervantes: "Blestemat cel ce dezvaluie secretul încredintat!" … Perfect adevarat! Este foarte adevarat ca trebuie sa facem diferenta între "discretie" si "a te ascunde" asa cum spune Andre Maurois. Pacat ca pe lumea asta se mai nasc si un soi de Maleficent, dar fara happy end! :sigh:
    Deci asa cum zice Cehov …" O educatie buna nu te împiedica sa versi sosul pe masa …..", si prietenii stiu de ce! 😆 😆 😆
    Iti doresc o saptamana placuta si cu soare! Va îmbratisez fete frumoase!
    p.s. – Enya ma rupt cu frumusetea ei … chiar e adevarat acest copil? ♡

    1. Bine te regasesc, draga Ella, da, am avut un weekend plin de bucurii, am fost afara, in natura, apoi la restaurant, salate, ceva usor dar atmosfera superba, a fost minunat!
      Ma bucur ca ti-au placut citatele, ai perfecta dreptate, iar Maleficenti sunt destui, mai mult cu e decat cu i !!! :)))
      Enya e cat se poate de adevarata si chiar suparata ca nu-i mai inalta si ca nu e mai slaba! La 1,62 m are 50 kg si ea spune ca vrea sa fie si mai slaba, dar asa eram si eu la 20 de ani! E talentata, asta e de fapt marea ei calitate!
      Multumim draga noastra pentru complimente, esti o minunata, o sa-i arat Enyei care sigur te iubeste! 😛
      O saptamana minunata iti doresc! 🙂

  2. Gânduri excelente despre discreție, dar mi-au rămas în minte acestea două: ”O educație bună nu te oprește să verși sosul pe fața de masă, dar te oprește să observi greșeala dacă o face altul.” A.P.Cehov; ”Omul ce nu-și arată chipul, ocupația, competența, nu este discret, ci ascuns.” A. Maurois

    Săptămână excelentă, dragă Mirela!

    1. Da, aceste citate au o profunzime aparte, iar cel despre diferenta intre a fi discret si a fi ascuns ar trebui sa fie materie de studiu la scoala! Pare exagerat, dar eu de cate ori am avut probleme cu oamenii, erau cei despre care nu stiam mai nimic sau care s-au aratat lisiti de o elementara discretie…Am invatat sa nu ma mai las condusa de aparente. Si inca ceva, discretia e o calitate de la care nu voi abdica niciodata.
      Sa ai o sapatamana frumoasa! 🙂

  3. Deosebita alegerea pentru azi!
    Discretia este o calitate extrem de pretioasa pentru un om.
    Este adevarat ca am avut de-a lungul timpului si unele surprize, ceea ce m-a facut sa fiu un om totusi rezervat.
    Cand cineva ti se destainuie, este ca si cum ar depozita ceva pretios intr-un seif. Este intr-un fel o mare raspundere!
    Comparatia cu un diamant este deosebita! Mi s-a parut intotdeauna o trasatura a bunei cresteri. Asa cred.

    Multumesc, draga Mirela, pentru aceasta colectie deosebita!
    O saptamana excelenta sa ai! <3

    1. Am devenit și eu mult mai rezervată, dar în timp.
      Acum sunt mult mai atentă, chiar dacă discreția nu mi-a lipsit. Dar am avut neșansa sa acord încrederea și chiar amiciția mea unor persoane care s-au dovedit nedemne, așa că prefer să păstrez distanța atunci când trebuie.
      Așa este, iar dacă cineva ți se destăinuie, trebuie să ai decența să fii OM, pentru a nu arată turor destăinuirile adresate ție. Eu niciodată n-am arătat un mesaj privat destinat mie, ca să exemplific mai clar.
      O săptămână excelentă, dragă Suzana! 🙂

  4. Discretia! Imagineaza-ti un oftat adanc cand am scris „discretia”. 🙂 E destul de rara!
    Vorba lui Paul Valery: numai oamenii cu acelasi grad de discretie devin cu adevarat intimi.
    Foarte faine citatele! Un alt factor care ar conduce spre o lume mai buna: discretia. 🙂
    Zile senine iti doresc, Mirela draga!

    1. Ai dreptate, e mult prea rară! Mi-am imaginat oftatul, am oftat și eu… 😛
      O săptămână frumoasă, azi vine cu adevărat primăvara! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus