16.12.2018
Bine vă regăsesc, dragi condeieri și prieteni! Nu ne-am văzut demult aici, reîntâlnirea fiind cu atât mai prețioasă. Timpul fiecăruia e drămuit, așa că haideți să ne bucurăm de revedere și să citim toate poveștile, pe rând. Când timpul ne permite, să lăsăm și câte un comentariu. Vă mulțumesc și vă doresc Sărbători fericite!

O felicitare făcută de mine, pentru voi!

…………….

Parfumul unui altfel de Crăciun

E soare, e cald, iar noi, copiii, ne învârtim în cerc, frumos, cuminte, repetând aceeași melodie și aceleași gesturi…

”Batista parfumată,

se află la o fată,

la o fată frumoasă,

pe care o iubesc!”

Cupcakes de Mirela Pete

Când a trecut vara? O frunză veștedă a căzut în mijlocul cercului de copii care se jucau acel joc vechi, de pe vremea străbunicilor…Începe școala! Cărți, caiete, ghiozdane, șorțuleț…Teze, note, băiatul dintr-a șaptea…
-Hei, privește pe fereastră, se văd dealurile Clujului acoperite cu zăpadă, semn că  a nins mult și va ține! E numai bună de săniuș!
Fratele meu era foarte entuziasmat de prima ninsoare.
-E vacanța de iarnă? Da?? Când a trecut toamna, cu ploile, cețurile, mirosurile de miere, scorțișoară și brumă?!…
Mâine e Crăciunul, dar parcă ieri era ziua mea, mereu cu ghiocei, frezii, viorele și zambile. Parcă acum au fost Paștile, cu ouă frumos încondeiate sau haios mâzgălite, că de-aia suntem artiști. Parcă ieri cutreieram a cincea oară Veneția, cu barca, cu vaporetto, pe jos, după care făceam plajă la Lido…Apoi ne bucuram de Klimt la Viena și cumpăram parfumuri din Gratz…Parcă toate astea au fost ieri.
Bradul înmiresmează casa numai și numai pentru că i-am parfumat  crengile stufoase, din material ecologic, cu ulei de pin. Mă uit în oglindă…Apare bărbia dublă, aia, da, aia care nu-i din cauza kilogramelor în plus, ci numai și numai a vârstei. Și ochii mei mari, frumoși cândva, uite cum s-au micșorat, iar vederea se diminuează… Gata, stop! Mâine e Crăciunul și am cea mai frumoasă și mai talentată fată din lume, cel mai frumos și mai capabil soț, de ce mă tot plâng?! Toate fac riduri, bănuiesc că alea întinse, umflate cu botox și silicon, dacă pușcă pe la cusături vor acoperi pământul cu piei ridate. Eu voi alege să îmbătrânesc natural, fără fițe, să îmi arăt vârsta și să profit de ea, pentru a fi scutită de anumite munci. Cool, nu-i așa?! Lunar, o pensie îmi va intra pe card, iar eu voi picta în liniște. Voi picta, voi desena, poate voi expune, mă voi bucura în liniște de realizările talentatei mele fiice, da, da…Vai, ce m-am lenevit!
Mă uit la frumoasa mea Enya, acum studentă la Grafică în anul II, talentată, inteligentă, originală, curajoasă, aparte în toate, o minunăție de fată, noroc să aibă, i-l doresc din plin!!! Când o văd, mă topesc și nu mă mai plâng de nimic. E sufletul meu și bucuria mea de-a fi, rațiunea mea de-a exista. Și-atunci…și-atunci Crăciunul recapătă sens. Îmi pun șorțul primit de la Mira, ăla nou, franțuzesc, un șorț de bucătărie cu mănuși asortate cu Parisul desenat pe el, și încep. Făină, ouă, vanilie, cacao, ciocolată, coajă de portocală, spumă, cireșe marasquino confiate, coajă de limetă zaharisită…Cupcakes din blat pufos, sirop aromat și toping de cremă, răzătură de trei ciocolate, gata, iată-le cum stau gata-gata să fie savurate de oaspeții dragi. Vinul cald împrăștie miros de scorțișoară, cuișoare, miere, vișine, că-i vin roșu de soi, portocalele feliate se lăfăie în punch, friptura se rumenește în cuptor, iar tortul cu cremă de nucă e tăiat și aranjat pe platoul cu cupolă din sticlă. Să vină colindătorii, să vină Moș Crăciun, să aleagă fiecare câte un pachețel cu numele lui sau unul oarecare, că sunt și pentru oaspeții nimeriți întâmplător, poate cei mai distractivi și așteptați dintre toți.
Când era mică, scumpa mea se bucura râzând, gesticulând și povestind pe limba ei, la vederea pomului. Voia să atingă toate podoabele, desfăcea, asemeni mie, rupând cu furie ambalajul, fiecare cadou. An după an, darurile au umplut camera  tot mai generos, așa cum și viața a fost și continuă să fie cu noi, pentru că nu ai voie să lenevești, trebuie să te miști, să înveți, să faci, să fii pe fază, cum s-ar zice. Și să nu te plângi. Așa că de la doi ursuleți și-un moș de ciocolată, am ajuns să facem daruri prețioase, alese cu gust, dar și  pachete trimise celor care nu au, cu tot dragul cu care am ajutat mereu, atunci când am avut cu ce.

………………………..

-Nu încerca, e mai rece decât apa rece! râdea unul din colegii mei de la Arte textile, când o prietenă subțire și înfășurată în  lânuri netoarse, vopsite artistic, voia să-și încălzească mâinile pe calorifer.
-Dă-mi un vin de-ăla de la alimentara, atunci, se zgribulea silfida, aprinzându-și o țigară carpați ”înflorită” de-atâtea cotoare.
Îmi vine în minte acel Crăciun cu picturi înșirate peste tot, una pe șevalet, lângă ea, abandonată, o paletă de culori…Bradul împodobit aștepta cuminte în sufragerie, părinții erau invitați undeva, darurile zăceau sub pom încă nedesfăcute, zăpada urca pănă către parterul blocului de unde am plecat mai târziu, ca vântul și ca gândul, în centrul orașului. În camera aceea mare și rece, încălzită cu un reșou,  plină de lumânărele colorate care-și trimiteau pălpâirea veselă peste tot și de beculețele care se găseau atunci și pe care le-am întins eu pe-un perete, lipite cu scotch, fără să știu că va deveni, cândva, o modă, mă văd pe mine abia ieșită din adolescență,  pictând zi și noapte, frenetic. Desenam ușor și bine, pictam lejer, croiam liber și aproape perfect, din prima, fără tipare și colam pielea și catifeaua cu artă, cusute după termocolare, peste alte materiale. Și imprimam mult pe material textil, sitele mele se folosesc și astăzi la UAD! Pictam artistic pe mătase, știam ce să fac cu textilele…Dar n-am mai făcut textile, m-am dus, odată cu revoluția, în alte sfere de activitate și acum îmi pare cam rău. Și anii aceia, 10 la număr, petrecuți în învățământ, unde am luat toate examenele cu 10 și chiar mi-a plăcut să lucrez cu copiii. Dar am ieșit din Atelier!
Of, amintirile mă năpădesc…Crăciunul acela a fost altfel, am ascultat colinde cântate de câteva formații rock, foarte reușite. Eu purtam un maieu din piele neagră, dublat cu mătase beige și un blazer din dantelă, croșetat de mână, garnisit cu colaje din piele, toate lucrate de mine. Eram admirată de prietenii de la Arte și nu simțeam nevoia tortului cu nucă rece și-al sarmalelor aburinde.
-Le halesc băieții! a spus, trăgând cu stete din alt carpați înflorit, subțiratica mea colegă, și-așa a și fost și bine că le-a mâncat cineva! Trăiam cu muzică, multă cafea tare și foarte multă artă, poate-o țigară mentolată la două ore, dar nu mai mult. Dansam mult, bine, nu oboseam și nu mă durea nimic…Mi-e dor de un asemenea Crăciun, cu mine ușoară ca fulgii care zburătăceau afară, cu parfum Inoubliable Elixir de Patchouli de la Reminiscence, care fusese preferatul hipioților și cu Led Zeppelin, Pink Floyd și Marillion, în zori de zi.
Afară ninge, a nins mult azi noapte, stați să vă arăt o poză făcută azi, 16.12.2018, când scriu această poveste, pentru că voiam să public alta, dar m-am răzgândit. Iată poza!

Banca mea plină de zăpadă, poză făcută azi dimineață! 😛

Da, simt parfumul atelierului, al grundului, al cernelurilor și tușurilor de desenat. Al creioanelor și cărbunelui, în duct sinuos pe colile de desenat. Al albastrului de Prusia, cu aroma lui amăruie, de cianură, pe care o și conține. Simt galbenul de crom, aspru și chimic, albul de titan cu miros de var și lapte, carminul metalic și dulceag, terebentina uluitor de bine parfumată, dar și uleiul de in, atât de comestibil înmiresmat. Așa mirosea camera mea-atelier, miresme cărora li se adăuga Opiumul, parfumul scos de Casa Yves Saint-Laurent în 1977, de găsit și azi,  alături de veșnicul Elixir de Patchouli, al nostru, al nonconformiștilor. Era și Ma Griffe de Carven, ăla unic și original, nu făcătura de azi, dar și un Charlie bun și real, splash, de 50 ml, EDP, de la Revlon, iar un coleg de la Pictură avea un Pacco Rabanne, ”Tenere”,  interesant și sexy și toate astea se amestecau cu vinul, romul Havana, țigările, dansul, blugii, pielea veritabilă din care erau lucrate vestele sau aplicațiile hainelor ”ălora de la arte”, hahaha,  (nu existau imitații), tinerețea, parfumul lumânărilor de Crăciun, al prăjiturilor ajunse, într-un final glorios, pe măsuța mea cu intarsii și, cred, al sarmalelor. Dar mai ales mirosul, parfumul puternic al cafelei naturale matinale, care nu mi-a lipsit niciodată, mama fiind sursa de bază, ca și țigările fine, din care pasam câte un pachet și colegilor. De la 21 de ani nu am mai fumat, vă spun ca să nu mă credeți o fumătoare, pentru că nu mai sunt demult. Câteva portocale cu miros cum astăzi nu-l mai au, întregeau parfumata atmosferă. Și mirosea amețitor a multă artă, acea artă făcută cu pasiune.
Poate că am stat prea mult lângă mașina performantă de gătit, poate că am ieșit de prea multă vreme din atelierul de creație, fără să reintru, chiar dacă am făcut între timp o mulțime de alte forme de artă…Am vrut să ies pentru a fi aproape, etanș de aproape de cea mai dragă ființă din lume, pe care e timpul s-o las să respire mai liber. Știu și susțin cu argumente că și cărțile ilustrate, lucrările de graphic design, calendarele, desenele de modă și alte desene contează, ele alcătuiesc un Portofoliu care îți deschide orice ușă din lumea asta mare. Și totuși, îmi lipsește acel Crăciun, dar mai ales atelierul de creație plastică și am impresia că vor reveni degrabă, pentru că știu că și fetița mea, extrem de talentată, exact așa ceva își dorește, un atelier mare, spațios și luminos. Îl va avea și atunci să te ții expoziții! Așa să fie și Crăciun fericit și frumos!

Atelierul

Eu nu l-am avut niciodată, eu nu am avut atelier, chiar dacă am făcut cerere la UAP, unde am fost primită ca membră cu drepturi depline. Până le-am cerut ceva, că de dat, le-am tot dat. Am trecut doar prin unele, ateliere care nu erau ale mele, erau ale școlilor urmate și absolvite cu nota maximă, mereu.
Din mare fericire, Enya mea nu-i adepta meselor întinse, preferă ceva ușor, poate la un restaurant bun, știe să comande și să achite cu eleganță, știe să ceară online orice sau să se abțină, dacă trebuie. Dar nu va sta lângă plită. Mă privește cu ochii aceia unici, mari, turcoaz, frumoși și inteligenți:
-”Mami, Crăciunul înseamnă o muzică adecvată, daruri, un pom mic și chic, prieteni, familie, fapte bune, un pahar de vin, o portocală, o lumânare parfumată, o ciocolată fină primită în dar, o alta dăruită, beculețe, feerie. Fără preparate care abia încap în frigider și curățenie-mare-de-crăciun, de parcă biata casă n-ar fi fost aspirată  de secole. Să nu mai poți de oboseală în ajun, nu, asta nu! Se pot face și-alea, se plătește o femeie bună pentru așa ceva, să câștige și ea un ban. Sau o firmă. Se pot comanda prăjituri bune, nu multe, chiar și alte preparate, că de-aia munciți! Și eu de aceea mă pregătesc să devin ceva și cineva!”
Câtă dreptate are scumpa mea, o ador pentru asta. Să aibă sănătate, baftă și succes în toate, asta-i doresc și așa va fi mereu! 😛
Da, da…altceva vreau acum și așa va fi. Da, așa va fi. Și parfumul va fi altfel simțit și apreciat.

Vă doresc din suflet să fiți fericiți și buni de Crăciun și să primiți daruri și bunătate!

Bună dimineața la Moș Ajun!
Crăciun fericit!

Noi trei: Enya, eu și Picky! Băieții, Xaba și Odin, prepară cocktailurile și fac poza! 😛 Avem căciuli mai frumoase, dar am uitat să ni le punem, așa că le-am colat peste! :))))) La mulți ani!

Și pentru că, pe lângă parfumul sărbătorii în sine avem și parfum creat de artiștii parfumieri, m-am gândit că cel mai bun pentru Crăciun, pe lângă deja cunoscutul Nuit de Noel de Caron la care nu voi renunta niciodată, ar putea fi Belle de Nuit de la Fragonard, un dulce-lemnos, trandafiros, pudrat, floral și condimentat.
Belle de Nuit al brandului Fragonard a fost creat ”ca o declarație de amor” în 1945,  în capitala mondială a parfumurilor, la Grasse, Franța. A fost modificat și relansat în 2005, dar și-a păstrat feminitatea, aura și latura atrăgătoare, imbatabilă. Este luxos, vrednic de o Regină a Nopții celei mai lungi. Mie îmi pare catifelat și strălucitor, ca o rochie de seară modernă, fără nimic de tanti, dar totuși bine croită. Simți dulceața prunelor uscate, mireasma de mirabilis (noptiță, floare țiclamen, parfumată), mosc, lemn, gardenie, violetă, trandafir de Nepal și geranium, toate compunând un vis de sărbătoare. E un parfum tandru, melodios și seducător. Potrivit sărbătorilor.

Foto Dragoș Alexandru

 

Versiunea de poșetă, mult mai persistent

 


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.


( Collection closed )
Link tool by Inlinkz

36 Responses so far.

  1. avatar Pandhoraa says:

    Multa nostalgie si tandrete si dor si bucurie si mult si special parfum. Parfumul amintirilor impletite cu Craciunul LA timpul trecut, la timpul present….
    Te vad cu acea tinuta din piele, matase si dantela, te vad si te admir pentru curaj si prosptime, simt acel Opium care pluteste ca un abur in jurul tau si acum stiu de CE coordonatele Enyei sunt asa cum sunt☺
    Te vad si purtand Acel sortulet chic si pregatind parfumate briose cu gust de “e atat de bine iarna Acasa” si cu aroma de sarbatoare parfumata cu ciocolata si portocala.
    Banca si imaculata ninsoare si nu zapada face ca acest tablou parfumat in cuvinte sa fie cu adevarat fermecator, face sa fie un frumos vis de iarna, implinit☺

    • avatar Mirela says:

      Da, o nostalgie care mă cuprinde, uneori, de Crăciun…Mi-e dor dar tot n-aș da timpul înapoi, însă aș relua povestea alături de cei ce-mi sunt dragi azi!
      A, deci și tu mă vezi în șorțuleț, deci toți mă vreți la bucătărie! Glumesc, desigur, și chiar îți mulțumsec pentru compliment! 🙂
      Îți doresc un Crăciun plin de bucurii, iubire, parfum fin și daruri dragi! Sărbători fericite!

    • avatar Pandhoraa says:

      Prima mentiune era tinuta din piele matase si dantela 🙂 Tinuta care mi se pare mai mult decat spectaculoasa 🙂

    • avatar Mirela says:

      Da, am văzut și îți mulțumesc, dar azi am fost foarte mâțâită și n-a rămas nimic necomentat! 😉 😛
      Acel maieu din piele, de fapt o bluză foarte decoltată, dar totuși căptușită cu mătase, purtat cu blazerul dantelat, pe care am colat expert forme geometrice pornind de la frunze, din piele fină, era ceva de revistă, cum ar zice tata, care aprecia chic-ul și originalitatea! Poate aș găsi o poză, trebuie să întreb…Dar nu prea cred! Azi…șorțulețul! Mulțumesc frumos, Elina dragă! 🙂

  2. avatar Illusion says:

    Ce de arome! O adevărată desfătare!

  3. avatar Mala says:

    Ai scris cu inima articolul asta, se simte, se “gusta” din prima, ceea ce-l face drag de la prima litera.
    O alta noapte, un alt Craciun, aceeiasi oameni dragi noua pentru ca, nu-i asa, Craciunul le si ne apartine. Un alt Craciun petrecut cu speranta, iubire, daruire, frumusete, liniste, impacare. Un alt dar mereu acelasi Craciun care ne uneste inimile intr-o mare de iubire.
    Sarbatori cu pace si liniste in suflet sa fie, Mirela draga! Enyei ii doresc ce-i doresc si fatucii mele si mai ales sa ramina ea, asa cum crede ea ca trebuie sa fie, indiferent de influetele exteriorului.
    (Am adus “ofranda” temei de azi o bucata mai veche de scriitura si, chiar daca nu e in spiritul exuberant al sarbatorii, e parte din viata asta atit de complicata. I-am dat o alta forma, am adus parfumul in text si am reusit, printre multe alte cotidiene probleme, sa ajung sa-ti urez Sarbatori fericite si-un An Nou plin de tot ceea ce-ti doresti!)

    • avatar Mirela says:

      Draga mea Mala Lăcrămioara, da, am pus inimă și suflet, am pus culoare, iubire și parfum și ador faptul că ai descoperit acest lucru.
      Crăciunurile mele au aparținut mereu celor pe care i-am iubit și-i iubesc! Așa-s eu, așa-s Crăciunurile, așa mi se pare firesc.
      Mulțumesc din suflet pentru aprecierile și urările făcute Enyei, ea e tot ce am mai scump pe lume și-i doresc mai mult decât tot binele din lume! 😛 🙂 :*
      Și fătucii tale minunate îi doresc numai ce-i bine și frumos, așa cum vrea și cât vrea! 🙂
      Vin să te citesc cu același drag dintotdeauna! 🙂

  4. avatar Diana says:

    Atmosfera boema descrisa de tine cu atata insufletire imi cam lipseste si mie. 🙂 Acel amestec de arome atat de diferite, fumul de tigara, muzica si dansul! Mai ales oamenii! Oamenii asa cum erau ei atunci si cum multi azi nu mai sunt, ca si cum… li s-au terminat bateriile. 🙂
    Mi-a facut placere sa aflu aceste lucruri despre voi si va doresc sa va indepliniti toate visurile! Succes in tot ce intreprindeti!
    Craciun fericit, An Nou cu bucurii! <3
    Multumesc pentru urari, Mirela draga!

    • avatar Mirela says:

      Mie îmi lipsește deja cam mult, Diana dragă, dacă nu acționez eu, va fi târziu, mă complac doar în desenatul pentru copii, cele mai dificile, dar și cele mai puțin vizibile la noi.
      Cu bateriile îți dau dreptate, atunci eram mai puși pe distracție și mai entuziaști. 😉 😛
      Să ai un Crăciun plin de bucurii, Diana dragă! Sărbători fericite! 🙂

  5. avatar Suzana says:

    Ce amintiri frumoase si atat de vii ca parca le vezi cum freamata si acum! Intr-adevar alti ani, plini de insufletirea tineretii, dar generatoare de un prezent plin de impliniri.
    Multumesc frumos, draga Mirela pentru gandurile impartasite,
    si urarile pentru Craciun! Felicitarea este minunata!
    De arome nu mai povestesc, ca oricum nu le stiu, dar daca le gasesc aici sigur sunt excelente!
    Numai bine si senin, cu multa inspiratie!
    Sarbatori luminoase si fericite! Imbratisari! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Ai dreptate, generatoare de ceea ce ai în prezent, așa este! Poate că e plin de împliniri, dar mă atrage Atelierul prea mult ca să nu mă las sedusă măcar din când în când! 😉 🙂
      Mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut felicitarea și îți doresc, la rându-mi, un Crăciun luminos, vesel și frumos! Sărbători fericite! 🙂

  6. avatar Dana says:

    Întotdeauna mi-am dorit să pot intra măcar pe furiș, nevăzută, într-un grup al unor artiști pentru a le afla obiceiurile, felul în care se distrează, în care percep lumea și bucuriile de zi cu zi sau speciale, din momentele cu adevărat importante. Am aflat frânturi de la tine, am citit, am văzut filme, dar…
    Povestea ta e aparte prin aceste amănunte, prin tot ceea ce ai povestit aici și prin multitudinea informațiilor despre parfumuri care, ca de obicei, mă amețește cumva, nemaiștiind ce mi s-ar potrivi sau ce aș putea alege pentru momentele speciale așa cum este cel care se apropie.
    Să ai un Crăciun binecuvântat, cu bucurii și multe momente prețioase alături de cei dragi, Mirela dragă! 🙂
    P.s. la linkul articolului meu am adăugat din greșeală un i în plus la denumirea blogului și nu este funcțional 😀

    • avatar Mirela says:

      Dana dragă, l-am aranjat (linkul) și nu mai e nicio problemă, duce exact la frumoasa ta poveste!
      Ai putea intra, artiștii sunt exclusiviști numai de la o anumită vârstă și, de obicei, cei mediocri, care se cred grozavi dar nu sunt, ci au ajuns, ei știu cum, într-un loc călduț. Artiștii adevărați nu ocolesc oamenii din alte domenii, pot afla multe de la ceilalți. Acum, să intru pe furiș, și mie mi-ar plăcea, hahaha, aș afla noutăți, pentru că niciodată nu-i poți cunoaște pe toți. Unii fac pe nebunii, dar sunt obișnuiți. Interesnți sunt cei care se comportă firesc, pot fi mine de aur pentru ceilalți! 🙂
      Vizez deja un spațiu, cam sump el, dar nu-l mai scap eu din mână, gata! 😛
      Dacă vii le Cluj, te voi invita la o petrecere cu artiști!
      Crăciun luminos și vesel, Dana dragă! 🙂

  7. avatar Vero says:

    Frumoase amintiri, frumoase gânduri! Nu pun la îndoială nici farmecul parfumurilor. 🙂
    Să aveţi un Crăciun minunat şi anul ăsta, şi o viaţă lungă şi frumoasă, alături de cei apropiaţi de suflet!

    Îmi place cum vede Enya Crăciunul – cam tot aşa îl văd şi eu. 🙂

    • avatar Mirela says:

      Mulțumim, așa să fie! 😛
      Da, încep și eu să-l văd așa, nimic nu voi face, am adus firmă la curățenie, iar restul le voi cumpăra de gata!
      Crăciun cât mai frumos!

  8. avatar vavaly says:

    Eu cred ca si amintirile ne tin vii, ne dau energie pentru a merge mai departe. Ce frumos e sa ai astfel de amintiri! Esti o norocoasa dar tu stii asta.
    Eu nu prea am avut amintiri foarte speciale legate de Craciun de aceea acum imi place sa inventez povesti, poate e o nostalgie a ce nu a fost. Dar am grija sa imi fac amintiri, sa construiesc amintiri frumoase copiilor mei.
    Sa stii ca are dreptate Enya ta iar eu chiar asa am in gand sa fac: joi vine femeia si ma ajuta la curatenie, doi cozonaci cumparati, cateva fursecuri bune dintr un loc pe care il stiu sigur, o friptura in cuptor si cam atat.
    Dar tot e un ritual de la care nu ma abat, sa fac biscuiti cu copiii, mai ales ca acum am primit si niste forme noi. Dar asta face parte din distractie, nu din munca :).
    Parfumurile alese de tine chiar evoca o noapte speciala.
    Sa aveti sarbatori minunate, cu dragoste si sanatate!

    • avatar Mirela says:

      Dragă Vavaly, cele mai frumoase sunt amintirile Crăciunului cu copiii noștri! Cred că nimic nu se compară cu Crăciunul de pe vremea când era Enya mică, cu bucuria ei, cu noi doi încă tineri, împodobind pe furiș bradul și aranjând darurile sub pom, dar mai ales bucuria ei nemăsurată la vederea feeriei pe are o intuia, o aștepta, dar de care încă nu era convinsă și în asta constă marea magie a Crăciunului copilăriei! 🙂 😛 🙂
      Să aveți, la rândul vostru, un Crăciun plin de fericire și daruri minunate! 🙂

  9. avatar Liliana says:

    Câtă frumusețe și trăire se ascunde în rândurile tale! Mi-a plăcut să fac o incursiune în povestea vieții familiei tale și am descoperit ceea ce știam deja, că sunteți minunați! Valorile s-au inversat și este tot mai greu să rezonezi cu anumiți oameni, de aceea poate unii dintre noi căutăm în virtual ceea ce nu mai găsim în real! Mă bucur enorm că am găsit acest club și că aici sunt oameni de poveste! Crăciun binecuvântat și liniștit!

    • avatar Mirela says:

      Vai, ești tu o minunată, Liliana dragă, suntem oameni obișnuiți care avem norocul să avem profesiuni mai speciale, asta-i tot! 😛
      Și eu mă bucur enorm că faci parte din Clubul meu, hai să mi-l atribui din drag pentru voi, și că scrii atât de frumos! 😉
      Sărbători pline de magie și frumusețe âți doresc! 🙂

  10. avatar Alex says:

    Frumoase gânduri… frumoase amintiri și poze. Sărbătorile de Crăciun aduc mereu o stare sufletească magică, ne fac mai sensibili, mai atenți la cei dragi, bucuroși să fim înpreună.
    Numai bine, zile frumoase și Sărbători cu bucurii la toată familia! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Mulțumesc frumos, Alex, sărbătorile înseamnă, cred eu, a dărui și a primi cu drag!
      Multă sănătate și fericire! Sărbători fericite! 🙂

  11. avatar Zina says:

    Superbe amintiri, frumoase planuri de viitor. M-am topit, citindu-te, ca un om de zăpadă sub razele soarelui.

    Sărbători fericite, dragă Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Ești minunată, Zina dragă, ca orice mamă pentru care FAMILIA este, întradevăr, nucleul, esența, lucrul cel mai important care ține lumea asta în picioare.
      Dacă te-ai topit, e de bine, ai un suflet uriaș și o inimă pe măsură!
      Sărbători fericte, dragă Zina! 🙂

  12. avatar Adriana says:

    Mirela, rar mi-a fost dat sa vad un om care recunoaste si ce oportunitati si talente are, si ce se poate „pierde” pe parcurs, desi eu cred ca anumite renuntari apar din tavalugul asta cu care viata vine prin noi. Totuși, sa stii ca ai incercat in existenta ta o gramada de lucruri; realizez ca fiecare amănunt are o incarcatura de frumos, iar citindu-te atent, sunt impresionata cat de parfumat si intens e sentimentul de mamă si ce copil minunat ai. Asta zic eu ca e poveste parfumata totala.

    Esti regina parfumurilor, cu toate detaliile si cu toate informatiile asezate pe rafturi, cat sa ne luam noi, de acolo, ce dorim. Ai globuri unice pentru fiecare dintre noi, adunandu-ne, si de asta data, suB un pom de iarnă, cu daruri parfumate. Fiecare a adus globul ei și pot spune ca sunt mandra ca am impodobit atat de frumos Clubul Parfumat. Sper sa o facem si anul viitor. Multumesc pentru ingaduinta voastra, sarutari Enyiei, mamei, fratelui tau, Pikinilor și nu in ultimul rand, te imbratisez pe tine, om ce m-a invatat sa nu ma mai uit decat inainte și in mine pentru ca avem de oferit multe lucruri, inca. La multi ani, Club Parfumat! CRACIUN FERICIT!

    • avatar Mirela says:

      Dragă Adriana, în primul rând îmi cer scuze că am intrat atât de târziu pe blog, dar de pe mobil, cu toate că e un smart de ultimă generație, nu accesez blogul. Și cum ieri nu am fost acasă, am amânat pentru azi. 🙂
      Cât de mult adevăr conțin spusele tale, așa este, ne trebuie curaj, eu aș spune și o doză de noblețe a omului care își recunoaște limitele, chiar dacă știe că are valoarea sa, ca să recunoaștem cât am realizat, cât am fi putut realiza dacă am fi făcut numai asta, la ce am renunțat, de ce și mai ales, de ce am ales alternativa cea mai firească, elegantă, nobilă, umană! E firesc ca o mamă să aleagă copilul, mi se pare inuman să facă altfel.
      Scumpa mea uite că merge pe urmele mele, dar numai pe latura artistică, fiind mult mai atelntată. Poate că aarta, celebritatea și familia conviețui, dar una din ele nu va fi completă, sau va fi sacrificat celălalt soț. 😉 😛
      Este cazul să recunoaștem noi, femeile, că mereu ne vom apropia cu drag de copii, dacă avem norocul să-i avem, de animăluțe, de casă, sufletul unei case fiind, în mod clar, femeia. Chiar și atunci când avem cea mai armonioasă căsnicie, când ne iubim soții și ei ne respectă și ne-ar sfătui, la o adică, să ieșim și să zburăm, ce găsim când ne întoarcem acasă?! Și-apoi, o mamă iubitoare, integră, responsabilă și frumoasă sufletește, nu pleacă niciodată, încercând să îmbine totul armonios. Uneori reușește, uite, eu știu că am reușit, pentru că vreau să-i ofer fiicei mele o lume-ntreagă și o fac zilnic. Dacă o acceptă, norocoasă ea, știu că oricum e norocoasă, pentru că atunci când cei care te iubesc se concentrează pe asta, cel vizat are șansă, sănătate și noroc. 😛
      Vai, Adriana, poate că sunt una din reginele ilustrațiilor de carte, dar nu cred că voi fi vreodată regina parfumurilor, am citit enorm în domeniu, am nas bun, am o colecție frumoasă pe care o folosesc, ador parfumurile bune și nu suport să le țin aiurea, ci le folosesc, dar sunt departe de-a fi un as în materie, cred.
      Da, fiecare din voi, dragi prieteni din Clubul parfumat, sunteți… poate nu un glob, ci o bijuterie prețioasă, care alcăuiește, alături de poveștile minunate, acest colier nemaivăzut, pentru că, dacă noi am realizat ceva, este acest șirag de preț, alcătuit din cele mai rare și prețioase scrieri parfumate.
      Te îmbrățișez cu drag, frumoasă și talentată condeieră, dragă Adriana!
      Mulțumim pentru urări noi toți: mama, Lucian, Enya, Xaba, pikinii și mai ales eu, și vă transmitem cele mai frumoase și sincere urări de bine, sărbători minunate și bucurii!
      Crăciun luminos! 😛

    • avatar Adriana says:

      Mirela, anul ce vine e musai sa imi schimb si tableta cu una mai performanta deoarece de pe ea scriu eu totul pe facebook, dar si textele ce urmeaza a fi adapostite pe blog, insa nu am curajul de a comenta sau de a pune articole pe blog/bloguri de pe ea, ceea ce imi ingradeste mult activitatea zilnica. Laptopul a ajuns piesa de muzeu si imi e din ce in ce mai greu sa-l deschid doar pentru blog, care fie vorba intre noi, pentru mine nu mai e atat de important, insa e suficient de util cat sa tinem legatura. Cam lunga scuza mea atipica, in care explic de ce inca nu am ajuns sa va raspund, dar sper ca maine problema aceasta sa nu mai existe. Eu imi mentin afirmatiile de mai sus, esti cu adevarat o pasionata de parfumuri si lucruri alese, esti artista desavarsita si mamă devotata. Va doresc sa va bucurati si de un 2019 parfumat si bun. Sa fiti fericiti. Eu multumesc pentru tot.

      La multi ani, dragii mei!

    • avatar Mirela says:

      Mulțumesc din suflet, Adriana dragă!
      Îți doresc un lapttop nou și bun, trebuie să ai de pe ce să scrii, plus sănătate, bucurii și un an bun și reușit!
      Te îmbrățișez cu drag! 🙂

    • avatar Adriana says:

      Vai, Mirela, laptopul meu nu are nici doi ani. Dar in piesa de muzeu l-am transformat eu, de cand iubesc libertatea asta de a ma misca cu tableta oriunde. Dar am priceput mesajul! Te imbratisez!

    • avatar Mirela says:

      Ești minunată, Adriana!
      Eu m-am lenevit, acum scriu direct pe…telefon! 😛

  13. avatar Cristi says:

    Crăciun fericit, la mulți ani! 🙂

  14. avatar Alex says:

    Un An Nou cu sănătate, bucurii și multe realizări! 🙂

  15. In decembrie am ramas fara povesti… :(. Imi notasem, imi schitasem… dar nu a fost chip sa se infiripe nimic.
    Poate anul acesta imi revin povestile de pe unde au plecat, pana atunci, ma delectez, ca cititoare ;).
    Pupici cu drag si un An Nou minuna, cu multa sanatate si bucurii :*

    • avatar Mirela says:

      Dar nu e nicio problemă, dragă Rux, revenim cu povestea cât de curând! 🙂
      La fel, un an minunat, plin de sănătatte și bucurii! 😛

Leave a Reply