Daruri în citate (2)


15.12.2018

Jocul cu Citate favorite este găzduit, în fiecare luni, de  Zinnaida.

Modul în care dăruieşti valorează mai mult decât darul însuşi.

 

Omul care este bogat sufleteşte îşi dăruieşte uşor comorile şi este gata să le dăruiască tuturor, fără excepţie. Cel care este gata să primească aceste daruri le va avea din abundenţă.

Darurile cuceresc pe oameni şi pe zei. Până şi Jupiter este împăcat prin daruri.

 

Dumnezeu ne-a oferit drept cadou viaţa şi numai de noi depinde să ne oferim darul de a trăi bine.

 

Să ne străduim să avem ce dărui!

Frumuseţea este ceva de adaos. Ca ambalajul în jurul cadoului. Nu e cadoul în sine.

citat clasic din romanul Magicianul de 

Dacă darurile îţi sunt mici, recompensa îţi va fi pe măsură. Dacă dăruieşti universuri întregi, recompensa îţi va fi imensă.

Fericirea ta este darul voinţei tale.

Marea greşeală e să nu-ţi dai seama că a primi este cu totul altceva decât a accepta. A primi înseamnă în primul rând a dărui, a te dărui pe tine însuţi. Avar nu este acela care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale. Avar este pământul care nu se înfrumuseţează acolo unde ţi-ai aruncat seminţele.

 în Citadela

……………………

Crăciun luminos!

Articole create 906

8 comentarii la „Daruri în citate (2)

  1. Sunt frumoase toate, dar ultimul imi place cel mai mult.
    Poate nu degeaba se spune ca nu toti oamenii stiu sa daruiasca si nu toti stiu sa primeasca. 🙂
    Craciun fericit, Mirela draga!

    1. Antoine de Saint-Exupery e unul din cei mai mari scriitori și gânditori, din păcate mort prea de timpuriu în nenorocitul ăla de război mondial…Păcat, a fost un spirit înalt și un mare scriitor. E foarte profundă gândirea lui, să ne amintim doar de Micul Prinț și deja avem aproape toată gândirea omenirii așternută la picioarele noastre.
      Mulțumesc Diana, să ai sărbători fericite! 🙂

  2. Darul tău cu pisicuțe e un dar minunat! Mă bucur că îl vor putea primi mai mulți oameni prin intermediul rețelelor. ☺

    Săptămână excelentă!

    1. Mulțumesc frumos, Zina dragă! 😉
      Pisicuțele știu să dăruiască torsul lor minunat și masaj cu lăbuțele, sunt minunate! 😛
      Crăciun fericit! 🙂

  3. Deosebita colectia de astazi!
    Totusi darul cel mai important pentru noi este viata insasi,
    si de aceea merita sa fim plini de recunostinta pentru ca l-am capatat. Si sa ne gandim atent cum rasplatim acest miracol.
    Craciun fericit, Mirela draga, alaturi de cei dragi! <3

    1. Da, ai dreptate și ar trebui să prețuim mai mult acest inestimabil dar!
      Sărbători fericite și un Crăciun ca-n povești, Suzana dragă! 🙂

  4. Craciun Fericit!!!
    Iata ca poposesc si eu (in sfarsit) cu urarile de muuuulta sanatate si bucurii, care sa faca sarbatorile magice :*!!
    Cat este de frumos ultimul citat!! Chiar am Citadela pusa pe masuta de la capul patului. asteptandu-si cuminte randul. Imi place tare mult cum a scris Antoine de Saint-Exupery <3.
    Imbratisari cu drag si sa ne recitim cu bine in noul an :!!
    cu drag,
    rux

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus