Dragii mei amatori de citate, nu știu cum s-a întâmplat, fie n-am fost destul de atentă, ori m-am lăsat prea ușor convinsă, sau poate mi-a fost milă sau mi-a fost silă de atâtea rugăminți și laude deșarte, dar am greșit. Am crezut. Am lăudat fără să-mi placă. Am sperat că ajut și chiar am făcut-o. M-am lăsat convinsă din compasiune. După care, trădată și bârfită, am mai întins, totuși o mână…Block! Pentru că minciuna și viclenia unora este fără margini. Nu-mi plac dramele, dramolettele și mai puțin. Nu fac nicio dramă din asta, dar subiectul e numai bun de citate! Nici nu mă plâng și nici nu regret nimic, deoarece toate astea m-au făcut mai circumspectă, mai atentă, mai restrictivă și mai nepăsătoare. Bravo mie. Acum râd cu poftă, dar vă invit să fiți atenți, că-i plină lumea de ei.

……………….
Încep cu celebra scrisoare deschisă a celei mai bune actrițe în viață, Meryl Streep, un OM minunat, recunoscută și iubită pentru talentul, cinstea, familia sa, munca, seriozitatea la care n-a făcut rabat niciodată, alte calități. Invidiată și bârfită de cei mai puțin talentați, a renunțat la politețea gratuită. Iată ce ne transmite:

„Nu mai am răbdare cu cei care nu merită răbdarea mea”

„Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogantă, ci pur şi simplu pentru că am ajuns într-un punct în viaţa mea în care nu mai vreau să pierd timp pe lucruri care mă nemulţumesc sau mă dor. Nu mai am răbdare pentru cinism, critici excesive şi rugăminţi mincinoase. Am pierdut voinţa de a-i mulţumi pe cei care nu mă plac, de a-i iubi pe cei care nu mă iubesc şi de a le zîmbi celor care nu doresc să zîmbească pentru mine. Nu mai pierd nici măcar un minut din viaţa mea cu cei care mint sau doresc să manipuleze. Am decis să nu mai accept pretenţiile, ipocrizia, lipsa de onestitate şi lauda ieftină. Nu accept nici bîrfele populare. Nu îmi place conflictul şi nici certurile dureroase. Cred într-o lume a contrariilor şi de aceea evit oamenii cu personalităţi rigide. În prietenie, urăsc lipsa de loialitate şi trădarea. Nu mă înţeleg cu persoanele care nu ştiu să îţi facă un compliment sau să te încurajeze în momentele dificile. Mă plictisesc exagerările şi am dificultăţi în a-i accepta pe cei care nu iubesc animalele. Şi, cel mai important, nu mai am răbdare cu cei care nu merită răbdarea mea”.
(Scrisoarea deschisă a actriței Meryl Streep, Oct 2016)

Am fost învăţaţi încă de mici că răbdarea este o virtute şi că nu trebuie să ne pierdem niciodată speranţa. Însă, uneori este nevoie să decizi ce vrei şi ce anume vrei să îţi ocupe loc în viaţa ta şi ce nu.

Așa, Meryl!

……………………………………………………………………………….

 


……………………

PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de comportare, de manifestare specific omului prefăcut; fățărnicie, ipocrizie, simulare, prefăcătură. Mod de a se înfățișa, de a vorbi, de a lucra al cuiva, necorespunzător cu adevăratele sale gînduri, sentimente etc., cu scopul de a înșela buna-credință a altuia; simulare. V. ipocrizie. Cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să-nșele pe Făt-Frumos.ISPIRESCU, L.

(dexonline)
………………

Lacrimile oricând pregătite arată prefăcătorie, nu jale.

aforism de  din Sentinţe

………..

Muzica oglindeşte toate misterioasele ondulaţii ale sufletului, fără putinţă de prefăcătorie.

citat celebru din 

…………

O prefăcătorie oarecare poate înşela pe omul extrem de deştept şi de pătrunzător, pe când copilul cel mai mărginit o descoperă îndată, din instinct, oricât de bine ar fi ascunsă prefăcătoria şi simte o repulsie faţă de ea.

citat clasic din romanul Anna Karenina, volumul I de 

……………………

Cine e fals cu unul, poate fi fals cu doi.

proverb italian

……………..

Câţi oameni n-ar rămâne muţi dacă li s-ar interzice să vorbească bine despre ei şi rău despre alţii.

proverbe turceşti

…………………

Sunt două feluri de cărturari: unii sunt oameni cu adevărat, alţii sunt oameni mici; oameni învăţaţi ca să cunoască, oameni mici ca să fie cunoscuţi.

proverbe chinezeşti

……………..
„Prietenii falsi sunt ca umbrele noastre. Stau aproape de noi atunci cand suntem in lumina soarelui si ne parasesc de indata ce pasim in intuneric.”
Christian Nevell Bovee

………………..

3. „Ma pot increde mai mult in dusmani cinstiti decat in prieteni falsi.”

Lorenzo de Medici

…………….

4. „Falsele prietenii se descompun, dar adevarata prietenie este ca o viata noua.”

Richard Burton
………………

Jocul cu Citate favorite este găzduit, în fiecare luni, de Zinnaida

Categories: Citate favorite

8 Responses so far.

  1. avatar Zina says:

    Nu știu cine mi te-a supărat iar, dar sunt mulțumită că știi să înfrunți asemenea întâmplări. Bravo, Mirela!

    • avatar Mirela says:

      E veche treaba deja, din vară, a durut, dar gata, am înfruntat-o și aproape am uitat-o! Și mi-e atât de bine fără ea! 🙂
      Mulțumesc, Zina! 🙂

  2. avatar Suzana says:

    Simt ca te-ai racorit! Asa ca e de bine!:)
    Tot inainte, facand lucrurile care iti plac si pentru care ai talent!
    Deosebita scrisoarea deschisa si colectia de azi de ganduri!

    O saptamana in care sa te tii de promisiunile pe care ti le-ai facut, draga Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Da, tu mă citești ca pe-o carte!
      Deja m-am ținut de una…se intră la tipar!!!
      De restul am început să mă țin de vreo lună! Te pup! 🙂

  3. Imi este tare draga Meryl Streep. Un om pur si simplu minunat.
    Cat de adevarat este citatul ce face referire la umbre, din pacate. Iar N. Iorga – a spus atat de bine.
    Cred ca citatul din Anna Karenina mi-e cel mai aproape. Am simtit mereu prefacatoria. Cel mai penibil mi se pare cand cineva te prosteste in fata. Ma blochez efectiv. Mi-e jena mie de situatie pentru respectiva persoana.
    Am trecut si eu prin niste momente foarte neplacute. Nu doar o data. Am cam obosit sa dau sanse, sa una alta. Cred ca mai si obosim uneori. 🙂

    Iti doresc ce imi doresc si mie si.. pana la urma tuturor. Sa avem parte doar de bine :)!

    • avatar Mirela says:

      O ador, o actriță completă, inteligentă, decentă, minunată! 🙂
      Exact, iar apoi se milogește să-l ierți, se preface că n-a făcut nimic și, dacă nu te lași intimidat, se răzbună. Cât mai departe de ei!!!
      Șanse nu dau, îi las să încerce, dar țin distanța și garda sus! 😉
      Să ai o săptămână frumoasă și să ai mereu parte de bine! 😛

  4. avatar Diana says:

    Imi plac foarte mult citatele. Din cand in cand toti ne confruntam cu barfe, cu nedrepati… Indreptam ce se poate indrepta si mergem mai departe cu fruntea sus.
    Cei care au semnat aceste randuri sunt sigura ca s-au confruntat cu prefacutii. 🙂 Si au gasit in filosofie puterea de a spune raspicat ca prefacatoria nu e cea mai buna cale de a reusi in viata – reusita prin prefacatorie e posibila pana la un punct.
    Of! Neplacute tare astfel de situatii… Indiferenta totala e mai buna decat orice.
    Cred ca eixsta oameni care dezamagesc…. fara intentie si nici nu-si dau seama ca au facut-o si nu inteleg de ce se supara cineva (dezamagitul) pe ei…
    Sa fii sanatoasa si voioasa!
    Succes in tot ceea ce faci!
    Zile senine iti doresc, Mirela draga! <3

    • avatar Mirela says:

      Zile frumoase și senine și ție, draga mea! 😛
      ”Cei care au semnat aceste randuri sunt sigura ca s-au confruntat cu prefacutii. 🙂 Si au gasit in filosofie puterea de a spune raspicat ca prefacatoria nu e cea mai buna cale de a reusi in viata – reusita prin prefacatorie e posibila pana la un punct.”Diana, nu numai că nu reușesc, dar nu mai au susținerea mea, ori eu am un cuvânt destul de important în multe cercuri de prieteni! 😉 😀
      PS …din păcate nu numai că a făcut-o cu intenție, dar a și premeditat-o, plus că a răsfrânt pe întreaga mea familie acest lucru. Nu că ne-ar păsa, dar ute unde duce falsitatea asta…bleah lor! Așa s-o ajute Dumnezeu!
      NOI SĂ FIM SĂNĂTOȘI ȘI NOROCOȘI, Diana dragă! 🙂

Leave a Reply