Mirela Pete și ilustrațiile Cărții Calendar

Recitind și revăzând ce-am ilustrat și scris de la începuturile mele ca ilustratoare și scriitoare de carte pentru copii și până azi, parcă a trecut acea veșnicie anevoioasă, dar sublimă, răzbătută etapă cu etapă, una mai dificilă ca cealaltă, deoarece în momentul în care accepți să fii profesionist,  accepți și o parte din condițiile impuse de cel care te plătește, fără a face concesii kitsch-ului, dar fiind, pe cât posibil, în deplină armonie cu cerințele clientului și stilul tău ca artist.
Și iată că am ajuns la o carte care, în ciuda faptului că e tot o comandă, mă lasă să compun eu textul și ilustrațiile, personale ambele, așa cum vreau. Îmi cere doar să fie destinată copiilor, dar nici adulții să nu se plictisească răsfoind-o.  Cu versuri și texte în proză, scrise alternativ. În rest, treaba mea de ”artist talentat”, ca să-l citez pe cel care a făcut comanda.
E vorba de ”Cartea calendar”, care nu știu încă dacă se va exact numi așa, nu știu dacă va păstra coperta vintage, dar știu că cele câteva ilustrații făcute publice până acum sunt reale, că poate nu vor face parte din carte, și mai știu că această carte va fi lansată prin noiembrie, la Cluj. Hai să aflăm părerea celor care, cu bunăvoință și curiozitate firească, trec mereu pe la mine. Vă mulțumesc.

Mirela Pete, artist plastic ilustrator
Cartea calendar, scrisă și ilustrată de Mirela Pete. Proprietar Dexign
Cartea calendar, scrisă și ilustrată de Mirela Pete. Proprietar Dexign

 

Articole create 907

2 comentarii la „Mirela Pete și ilustrațiile Cărții Calendar

  1. Sunt sigură că va fi superbă! Aștept cu nerăbdare să aflu când și de unde aș putea să o procur.

    Săptămână excelentă, dragă Mirela!

    1. Și eu am speranța că tiparul va respecta dorințele mele și va fi ceva mai deosebit și frumos. O săptămână minunată, Zina dragă! 🙂

Dă-i un răspuns lui Zina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus