Când iubitorii de parfum descoperă o capodoperă a genului, sunt cu adevărat fericiți. Ca în fața oricărei opere de artă, care te încântă și te captivează. Descoperind Lady Vengeance, creație a artistului parfumier Francis Kurkdjian (acum deținător al Casei de parfum care-i poartă numele), revelația și bucuria au fost la superlativ, așa că ne-am făcut provizii. Mai precis Enya și-a făcut, deoarece îmi pare mai potrivit vârstei tinere, cu toate că am impresia că perfecțiunea acestui superb parfum îl face potrivit oricărei etape de vârstă.
Lady Vengeance – Juliette Has a Gun este mai mult decât un parfum, decât un soliflor unic în peisajul creațiilor care au ca vedetă trandafirul de soi, prețios. Pentru că aici trandafirul, de o opulență devastatoare, ni se dezvăluie cu artă, zvelt, provocator, mai obraznic decât ai crede că poate fi un trandafir vișiniu intens, profund, parfumat și neasemuit de frumos. Un strop de patchouli și lavandă îl temperează, făcându-l mai rotund și catifelat ca o pisică. Este extrem de senzual. Simt și vanilia, care sublinează rolul de floare a dragostei, atribuit din timpuri imemoriale trandafirului. Kurkdjian a creat o operă de artă care, pe lângă frumusețea și eleganța în sine, are un siaj perfect,  înnobilează și bucură. Trandafirul acesta are suficient mister ca să întreacă o armată de parfumuri exotice.

Lady Vengeance-Juliette Has a Gun EDP a apărut în 2006, fiind creat de Francis Kurkdjian. Notele de vârf sunt trandafir, bergamotă, lavandă, notele de mijloc sunt trandafir bulgăresc, trandafir marocan, Iso E Super, patchouli, hedionă, iar cele de bază sunt ambroxan, vanilie, mosc alb.
Elegant și totuși sălbatic, Lady Vengeance își ascunde ghearele sub petale roșii, catifelate, patchouli teros și vanilie seducătoare. O mare frumusețe , îmbrăcată elegant, dar care poartă un bici de satin. Strălucitoare și fermecatoare, creația Lady Vengeance risipește puterile seducătoare ale trandafirului, înfășurându-i spinii în jurul unui patchouli teros și cufundându-și degetele în ucigaș de dulcea vanilie, creând o combinație căreia este imposibil să-i reziști. Nota 10 din 10.

Photo by Mirela Pete, model Enya Pete, grafica de autor din fotografie de Enya Pete.

Photo by Mirela Pete, model Enya Pete, grafica de autor din fotografie de Enya Pete.

Reclama parfumului Juliette has a gun, Lady Vengeance

 

 

 

 

Juliette has a Gun – Lady Vengeance, colecție personală, fotografie personală

12 Responses so far.

  1. avatar Ella says:

    Trandafirii sunt superbi!
    Este un parfum tare fain, mi-am bagat o data nasul într-o sticla de “Mad Madame” si mirosea tare frumos!
    Pe asta nu l-am încercat!
    Va doresc de pe acum un “Paste Ferici”! cu multa caldura si primavara în suflet si cu un iepurasi generos!
    Eu am plecat în luna de miere …. 😀 Va pup, fete frumoase!

    • avatar Mirela says:

      Oooo, Mad madame a fost primul, încă mai are, e mai tare, de seară. Acesta are o altfel de finețe, vei vedea! 😛
      Luna de miere?! Atunci să fie dulce și mai frumoasă ca oricând, dragă Ella! 😉
      Mulțumim frumos de urări, sărbători fericite, Paște cu lumină și bucurii! 🙂
      Pupici, frumoasă doamnă! 🙂

  2. Ce să admir mai mult ? Fata, parfumul, trandafirii ? Totul este minunat !
    Îți doresc o zi minunată !

    • avatar Mirela says:

      Mulțumesc frumos, prietenă japoneză, mă bucur dacă îți pot oferi ceva de admirat! 🙂
      O zi superbă îți doresc! 🙂

  3. avatar Diana says:

    Frumoasa fata! 🙂
    Imi place descrierea parfumului si sunt aproape sigura ca mi-ar placea si mie. Sa-l folositi sanatoase! <3
    Pupici cu drag!

    • avatar Mirela says:

      Da, e frumoasă, în realitate este mult mai frumoasă! 🙂
      Și eu sunt sigură că ți-ar plăcea deoarece este atât de bine lucrat încât nu cred că ar putea fi altfel decât iubit! 😛
      Mulțumesc Diana draga, să ai o săptămână minunată! 🙂

  4. avatar Dana says:

    Superbe culorile trandafirilor ca și parfumul, de altfel. Ceea ce spui tu despre el este o adevărată poveste, romantică. 😊 O seară frumoasă să ai, Mirela dragă!

    • avatar Mirela says:

      Un parfum bine alcătuit merită o poveste pe măsură! 😛
      Mulțumesc Dana, o seară de vis îți doresc! 🙂

  5. avatar Suzana says:

    Parfumul nu il cunosc, dar prezentarea are niste ochi extrem de expresivi! 🙂
    Iar florile, oricum s-ar numi ele, sunt minunate!
    Sa va fie Sarbatorile frumoase, Mirela draga! Imbratisari!

    • avatar Mirela says:

      Ochiții ei dragi și pătrunzători, cu irizări verde-turcoaz și argintiu, atunci când nu-s albaștri-verzi! 😛 😉 🙂
      Mulțumim frumos, Suzana dragă, Sărbători fericite și frumoase vă dorim și noi, cu drag! 🙂

  6. avatar Cristina says:

    Bună ziua,

    Vă scriu acest email din partea agenției Ogooga. Suntem în permanență în formarea unor parteneriate pe termen
    lung și, cu acest gând în minte, v-am contactat.

    Așadar, ne-ar plăcea să începem o colaborare cu dumneavoastră,
    din moment ce am găsit blogul Dvs. a fi foarte bun, atât din punct
    de vedere al conținutului, cât și a modului în care este
    promovat.

    Am citit articolele publicate și-am constatat că target-ul nostru
    de public se intersectează. Principalele motive pentru care credem
    că o colaborare ar putea fi benefică pentru ambele părți sunt
    audiența blogului, modalitatea de scriere, precum și subiectele
    abordate.

    Dacă v-am stărnit curiozitatea, aștept un semn de la Dvs. pentru
    a vă acorda mai multe detalii.

    Mulțumesc pentru disponibilitate!

    Cu stimă,

    Cristina Șișcanu

    • avatar Mirela says:

      Am reținut adresa, dar nu am publicat-o aici. 😉
      Vă voi contacta imediat ce aflu care e specificul activității dumneavoastră.
      O zi frumoasă! 🙂

Leave a Reply