12 noiembrie, 2017

Am primit câteva mesaje : ce mai  lucrezi frumos, ce minunății mai desenezi? Acum ilustrez două cărți grozave, dar n-am permisiunea să vi le arăt încă! Până atunci, în pauzele de lucru, mă amuz cu ilustrații pe care le voi folosi într-o carte haioasă, cu copii isteți.
Illustration by Mirela Pete

Adriana Tîrnoveanu mi-a făcut plăcuta surpriză de a-mi scrie o poezie pentru bicicletele care vor face parte dintr-o carte cu…suprize. Îi mulțumesc cu mare drag!

Biciclete cu stilist artist

Colorate domnișoare
S-au împodobit de zor,
Și-au pus coșuri, mărțișoare,
Și eșarfe ca decor…
Nu s-au mulțumit s-arate,
Să existe-n lanț și roată,
Au luat stilist aparte,
Semnatura să i-o poarte!
Când le-a prins așa gătite,
Stând grămadă pe trotuar,
Le-a machiat pe negândite,
Le-a pus flori, le-a tatuat,
A dat notă flower-power
Și le-a zis să stea unite.
Și ce dacă-s biciclete?!
Sunt stilate, sunt cochete,
Curajoase, temerare,
Dornice de aventură,
Toate acum așteaptă tare
Să pornească-n umblătură!
Stau cuminți, gătite toate
Și mai mari, dar și mai mici,
Biciclete colorate
Pentru adulti și pentru pici.
Și mă-ntreb, privind la ele,
Parcă ai vrea încet să zici:
Nu-i asa că-s cochețele?
Biciclete cu sclipici!
(de Adriana Tîrnoveanu)

 

 

14 Responses so far.

  1. Ella spune:

    Mi-as dori sa arate asa si bicicleta mea! 🙂
    Doamne, Mirela draga. daca as avea si eu macar o firimitura din talentul tau! Desenezi asa de frumos!
    Iti doresc o saptamana excelenta draga mea! Pupici!

    • Mirela spune:

      Mulțumesc, mă bucur mult că ți-ar plăcea una din aceste biciclete! 😉
      Tu ai talente multe, dragă Ella, brodezi și faci aranjamente florale, grădinărit, altele! Eu susțin că orice talent trebuie apreciat la valoarea lui. 🙂
      O săptămână excelentă și ție, cu drag! 😛

    • Adriana spune:

      Asta îi tot spun si eu, Ella, ca as stapani lumea de as avea asemenea talente. Bicicletele astea cu stilist-artist sunt norocoase, dar si noi ca le putem admira si insufleti. Va pup, fetelor. Multumesc pentru surpriza, Mirela.

    • Mirela spune:

      Draga mea, eu îți mulțumesc, ai scris minunat și bicicletele mele sunt mândre că au meritat versuri atât de reușite! 😛
      Scuze, scuze…o viroză care încă mă sâcâie m-a ținut în pat, abia dacă am distribuit câte-un desen pe fb, poate din amintirile sugerate acolo. Te pup și îți mulțumesc din suflet, Adriana dragă! 🙂

    • Adriana spune:

      Sanatate, Mirela. Mi-aduc aminte ca am mai scris cândva, tot ad-hoc, despre un om de zapada desenat de tine, asa ca oricand …cu drag…raspund provocarilor tale…inedite.

    • Mirela spune:

      Da, Adriana, am desenat un om de zăpadă cam singuratic și atunci ai scris, alături de alți condeieri, poezii care l-au înveselit așa încât mai mulți l-au preluat pe blogurile lor, îmi amintesc cu drag! 🙂

  2. Zina spune:

    Dar ce biciclete arătoase! Ar fi frumos să arate așa toate bicicletele de pe stradă. Ce spectacol ar fi!

    Zi frumoasă, dragă Mirela!

    • Mirela spune:

      Mulțumesc frumos, Zina dragă, așa este, să știi că și eu m-aș bucura! și mai am multe modele, chiar mai frumoase și mai năstrușnice!
      O zi cât mai frumoasă îți doresc! 🙂

  3. Dana spune:

    Faine biciclete, iar versurile Adrianei li se potrivesc- mănuşă! Felicitări, Mirela şi mult succes în tot ceea ce faci! 🙂

    • Mirela spune:

      Mulțumesc frumos, Dana dragă, am răspuns cu întârziere deoarece m-a „pălit” o viroză cu febră, tuse, dureri și repaus la pat, ceea ce m-a împiedicat să am acces chiar și de pe telefon, pur și simplu nu m-am putut concentra. Dar îți răspund acum cu drag, fiind în deplin acord cu tine: versurile Adrianei sunt mănușă pe desenul meu, se potrivesc și sunt superbe!
      Mulțumesc de urări!
      Mult succes la concursurile bloggeristice, că meriți! 🙂

  4. Dana spune:

    Lăsasem un comentariu pe aici, dar cred că a ajuns în spam sau mai rău… Nu contează! Principalul este că tare mult îmi plac desenele tale, care mai de care mai năstrușnice. Să ai o zi frumoasă cu spor în tot ce faci, Mirela! 🙂

  5. -X- spune:

    Spor la treaba 🙂

    Bicicletele din postarea ta sunt atat de primavaratice !

Leave a Reply