Clujul a trăit o vară absolut fascinantă. Urmează o toamnă pe măsură!

billyClujul meu a trăit o vară absolut fascinantă și noi în mijlocul lui și-al verii! În inima evenimentelor absolut magice, unice, multe fiind noi, multe continuând tradiția, dar îmbunătățite calitativ, într-o superbă vară caldă, fierbinte chiar (o parte din iunie, iulie, o bună parte din august a fost și caniculă, vreme foarte caldă, a fost o vară adevărată) plină de evenimente culturale și distracție la greu. Nu le mai înșir, am amintit de ele și au fost pentru toate gusturile. Am avut, atât noi, eu și Xaba, cât și Enya noastră – care a fost în mai multe locuri interesante – la sosirea din Bruxelles bucuria zilelor TIFF, apoi a început Electric Castle Festival (lângă Cluj, la Bonțida – Castelul Banffy), iar la sosirea din Paris a urmat Jazz in the Park, superb, pe gustul nostru! Când am descărcare (1)coborât din Munții Rodnei, centrul, adică la doi pași de casa noastră, răsuna uimitor în acordurile lui Verdi, odată cu    Aida-Opera pentru Cetate! La Gala UAD, am fost răsfățați cu creații de excepție perindate pe scena Teatrului Național. Imediat ce-am ajuns acasă de pe meleaguri ceva mai meridionale, am dat de alte festivaluri, parade de modă, spectacole de rock în aer liber : We are Rocking the City,  sau concertul lui Billy Idol, excepțional. Și multe, multe altele. La sosirea din Apuseni, ne-am delectat cu spectacolul Necuvinte, un nou spectacol al Companiei Passe Partout Dan Puric, iar la revenirea de pe meleaguri austriece, ne-am bucurat de Zilele Culturale Maghiare Cluj, cu spectacole pentru toate gusturile.

marea-hamaceala (1)
Clujul este un veritabil centru al evenimentelor culturale din Transilvania și ne bucurăm an de an, în frumusețea parcurilor, a grădinilor din preajma clădirilor superbe sau de însuși străzile lui. De sălile uimitoare de teatru, cinema, concerte, de evenimentele culturale care ”trag și atrag aici”,  având și de ce,  deoarece cele două teatre dramatice, două opere, patru case de cultură și Filarmonica, plus zonele amenjate pentru spectacole în aer liber atrag oamenii avizi de cultură, de spectacole de bun gust, de distracție și detașare de griul cotidian. De relaxare și bucurie. Vara a fost delicioasă, să vedem ce ne rezervă septembrie, deocamdată!

concert palatul banffy

Cele mai importante evenimente mondene și culturale care vor avea loc în Cluj în această toamnă – 2014, pe lângă târguri și expozitii cu diverse tematici, festivaluri de muzică, film sau teatru, precum și concerte, party-uri și evenimente mondene organizate de cluburile, pub-urile și terasele din Cluj, vor fi și spectacole de operă, teatru clasic, balet, alte manifestări culturale așteptate în locurile consacrate: Teatrul Național, Opera Română, Opera Maghiară, Casa de Cultură a Studenților. Dintre cluburile și pub-urile organizatoare frecvente de evenimente, preferatele tinerilor ar fi:  Euphoria Music Hall, Club Midi, Diesel Club, Flying Circus Pub, Janis Club, Boiler Club sau Irish Music Pub. 

Iulius-Parc-212x300Atelier de actorie şi confecţionare păpuşi @ Iulius Parc, 6 septembrie

Teatru de club – stagiunea septembrie 2014

NORWAY. TODAY
JOI, 11 septembrie, ora 21:00
de Igor Bauersima
Cu: Anca Lacusteanu si Adrian Balint, Regia: Sorin Misiriantu
Astăzi e la modă să socializezi pe internet. Pe tot felul de situri, apar tot felul de indivizi, care mai de care mai ciudat. Unul dintre ciudatii de care vorbeam s-a apucat să creeze un site pentru sinucigasi. Culmea, situl are clienti din toată lumea si functionează uns. Doi adolescenti se cunosc pe acest site si se hotărăsc să moară împreună, aruncându-se de pe fiordurile norvegiene. Nici măcar să te sinucizi nu e usor în vremurile noastre. Tinerii nostri cu nume văratice, Julie si August întâmpină dificultăti mari si serioase în tentativa lor de a-si pune capăt zilelor. O comedie neagră de buna calitate te va tine pret de o oră cu sufletul la gură.”

* Preţul unui bilet este de 20 Lei
* Toate băuturile de la bar au reducere 20%

Fana Frăteanu @ Le Parisien

Fana Frăteanu live

Rezervari: 0743 883 474
Intrare: 10 lei

fana-frateanu-300x110Noaptea Albă a Filmului Românesc. În 19 septembrie, cinefilii din Cluj-Napoca vor putea viziona filme româneşti în Noaptea Albă la Cinema Victoria şi Casa TIFF. Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze producții recent lansate pe marile ecrane, care s-au bucurat de succes la public, cât și de filme clasice, care au rămas în istoria cinematografiei românești. Din selecție nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurtmetraje românești ale anului 2014. 

Până pe 21 septembrie 2014, la Iulius Mall Cluj „sună clopoţelul pentru shopping”. Clienţii care fac cumpărături de minimum 100 de lei primesc de la Centrul Info un talon răzuibil şi câştigă unul dintre cele peste 7.200 de premii instant: 12 tablete Samsung Galaxy TAB 3, ghiozdane în tendinţe, penare în culori vesele, agende personalizate, papioane şi eşarfe pentru o ţinută la modă în prima zi de şcoală, bilete la film, vouchere de cumpărături şi băuturi răcoritoare.

Iconari clujeni” – expoziţie “cu har”, din creaţia artiştilor iconari contemporani. În cadrul vernisajului care va avea loc luni, 8 septembrie, ora 16.00, vizitatorii vor avea privilegiul de a admira şi 6 icoane, pictate la sfârșitul secolului al XIX-lea / începutul secolului XX, aflate în colecția dr. Aurel Bodiu. Un alt moment deosebit va fi recitalul de pricesne susținut de cunoscuții interpreți: Maria Marcu, Ioana Breda Morar şi Mihaela Grindean.

10 Septembrie 2014 Bonțida, Csatelul Banffy

ORIENT-BAROQUE-EXPRESS

De la Venetia la Istanbul…

Iată o călătorie muzicală pe aripile Zefirului, pe urmele miticului Orient Express, de la Veneția la Istambul trecând prin curțile princiare românești ale secolului XVII.
De la Monteverdi, Luzzaschi (cu faimosul său Concerto delle Donne), Mazzochi și Barbara Strozzi la Dimitrie Cantemir (înalt erudit și compozitor român, autor al Cărții Științei Muzicii) și Ioan Căianu (Codex Caioni) sau Girolamo Diruta (Il Transylvano), veniți să descoperiți bijuterii și amintiri ale unei lumi uitate.
Acest concert unic și boem, interpretat de colectivul de muzicieni francezi și europeni Cordis et Organo, face un popas în magia capelei Castelului de la Bonțida, clădire reprezentativă a barocului transilvănean. Veniți și zăboviți puțin în sunetul baroc al viorii, clavecinului și lăutei, ca pe timpurile contelui Bánffy, atunci când muzicieni și artiști frecventau acest loc sublim.

Marina Bartoli, Dagmar Saskova, Ruxandra Ibric, soprane
Stéphanie Erös, vioară
Christine Plubeau, viola da gamba
Philippe Dechène, arhilăută & lăută arabă
Jean-Christophe Leclère, clavecin

Va urma…!

Articole create 907

11 comentarii la „Clujul a trăit o vară absolut fascinantă. Urmează o toamnă pe măsură!

  1. Despre unele evenimente am mai auzit de la tine si de la televizor, acum am vazut ca au fost nenumarate, cred ca doar cultura ne-ar salva.
    Sa ai o toamna minunata, Mirela!

    1. Gabriela dragă, Clujul e o minune, să știi! N-aș pleca nicăieri de-aici, acum serios. Da, în vacanțe mergem peste tot, în Europa și în lume, dar Clujul îmi oferă hrana sufletească, aici am prieteni adevărați, colegi, locuri dragi! Aici e lumea culturală de care am nevoie și frumusețea pe care o caut. Aici mi-am găsit mereu dragostea. Te îmbrățișez! 🙂

  2. Intr-adevăr, clujenii sunt de invidiat din multe puncte de vedere şi după prezentarea făcută de tine se pare că latura culturală este pe primul loc! Absolut fermecător să poţi fi martorul atâtor evenimente artistice !
    Şi când aceste delectări ale spiritului vin după excursii de vis, cum a fost cazul familiei tale, percepţia asupra frumosului este şi mai puternică. Se vede după compoziţia literară, admirabil brodată pe pagina blogului!
    La cât mai multe şi mai frumoase evenimente de cultură!
    Sper ca în cel mai scurt timp, lansarea cărţii noastre ce va ieşi în curând de sub tipar să fie inclusă în lanţul cultural al Clujul, mai ales că ilustraţiile făcute de tine şi pentru care îţi mulţumesc din tot sufletul, sunt adevărate bijuterii ale genului. Te îmbrăţişez draga mea prietenă.

    1. Am punctat doar acele evenimente la care am participat și eu, la unele chiar toată familia, deoarece au fost mai multe și chiar îmi cer scuze dacă le-am omis pe unele, cu siguranță importante și pline de farmec.
      Vara clujeană a fost frumoasă și ca anotimp în sine, dar și ca amuzament, petrecere a timpului liber, ofertă culturală, etc.
      Și eu sper ca în cel mai scurt timp să aibă loc lansarea cărţii noastre și da, să fie inclusă în lanţul de evenimente frumoase culturale al Clujului. Pe lângă poeziile tale pentru cei mai mici-mici, ilustraţiile mele le vor povesti cam despre ce e vorba acolo!
      Te îmbrăţişez dragă Auraș! 🙂

  3. Uau-uau-uau! Dar stiu ca ati fost ocupati la Cluj! 🙂 Si la noi a fost zarva mare si… incepe concursul nu-stiu-cum de muzica romaneasca (MTV sau ceva…) Am fost acum un an – sau doi?! – dar am crezut ca-mi crapa maxilarul de la cascat! Cativa aveau CD-ul (asa mi se parea, nu doar mie), nu cantau pe bune, ci doar se scalambaiau… In fine! :)) Au fost – si mai urmeaza – cateva evenimente culturale dar si targuri…
    Te felicit pentru rabdarea de a realiza acest articol! Super!
    Pupici cu drag! Distractie frumoasa!

    1. Diana dragă sigur m-ai amuzat! Concursul…cum îi spune?! hahahahaha!!!Târgurile îmi plac, să ne povestești despre ele! 😉
      Nu-i vorba de răbdare, sunt pasionată de orașul meu și de lucrurile frumoase care se petrec aici!
      Și nu mai scriu despre… ce am mâncat la micul dejun (wow, a fost cu pâine cu icre de Manciuria, tu!) sau despre cum m-am bălăcit în piscina din fața hotelului din insula grecească unde ne-am petrecut vacanța. Nu văd sensul și nici nu-i cazul. Ceea ce ține de MTV nu prea îmi pare a fi eveniment cultural, am sesizat umorul tău, desigur.
      Te îmbrățișez! 🙂

  4. Bonjour Mireille! 🙂 în primu’ rând, multumesc pentru vizitele recente la locu’ meu de joaca… Excelent post, de-aceeasi calitate superioara, ca de-obicei… Cluju’ rules and rocks, chair români din tara se-ntreaba daca se afla-n aceeasi Românie?!… 😉
    * * *
    cum mâine ma voi afla pe-alt meridian, îti transmit urari de sanatate si-un week-end formidabil! 🙂 cu pretuire si amicale gânduri, Mélanie

    1. Merci beaucoup Mélanie! Tu ești mereu en voyage, adesea pe alte meridiane, frumoase și departe, dar aproape cu inima de cei dragi.
      Mulțumesc pentru aprecieri, Clujul are meritul, eu sunt doar spectatorul și ”profitorul”, chiar dacă la unele aranjamente vizuale contribui ca voluntar și mă bucur să pot face asta.
      Un weekend absolut fantastic îți doresc! 🙂 cu drag,
      Mireille :*

  5. vara asta am avut o foarte scurta sedere in Cluj, doar doua zile din pacate, de fapt o zi intreaga pentru ca intr-una am sosit, una am stat si in urmatoarea am plecat…
    am avut timp sa ne bucuram doar de Gradina Botanica, de o scurta plimbare in care am admirat Cladirea Urania si cam atat…dar voi reveni cu siguranta pentru a simti mai bine farmecul orasului tau 🙂

    1. Poate am fost acasă chiar atunci, mi-ar fi plăcut să ne vedem, vara mă consider în vacanță indiferent dacă am sau nu de lucru! 🙂
      Am plecat de mai multe ori în scurte vacanțe, dar de fiecare dată am revenit la timp pentru a nu pierde nimic din farmecul orașului sărbătorit! 😉
      Farmecul Clujului e altul în fiecare anotimp și asta-i dă…un plus de farmec! 🙂

Dă-i un răspuns lui Dare de seama (3) « Daurel's Blog Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus