Swing, people!
From Sarah with love
Iată-ne din nou împreună la o nouă poveste, parfumată azi cu multă toamnă, pe care apropierea lui octombrie ne-o aduce aproape, cu miresmele ei venite de undeva din amintire sau din închipuire.
From Sarah with love sau toamna într-o gară (poveste parfumată)
Lac și piele
Enya mi-a dat voie să-i fac niște fotografii în atelierul amenajat de ea, pe timpul verii, într-unul din balcoane. Fiind îmbrăcată în piele și lac, reflexiile mi s-au părut potrivite pentru rubrica lui Sorin. Și-apoi, când să te îmbraci în piele și lac, dacă nu la vârsta cea mai frumoasă, aceea a adolescenței?! Să lăsăm soarele să se reflecte în materialele la modă. 😉
Clujul a trăit o vară absolut fascinantă. Urmează o toamnă pe măsură!
Clujul meu a trăit o vară absolut fascinantă și noi în mijlocul lui și-al verii! În inima evenimentelor absolut magice, unice, multe fiind noi, multe continuând tradiția, dar îmbunătățite calitativ, într-o superbă vară caldă, fierbinte chiar (o parte din iunie, iulie, o bună parte din august a fost și caniculă, vreme foarte caldă, a fost o vară adevărată) plină de evenimente culturale și distracție la greu. Nu le mai înșir, am amintit de ele și au fost pentru toate gusturile. Am avut, atât noi, cât și Enya – care a fost în mai multe locuri interesante – la sosirea din Bruxelles bucuria zilelor TIFF, apoi a început Electric Castle Festival (lângă Cluj, la Bonțida – Castelul Banffy), iar la sosirea din Paris a urmat Jazz in the Park, superb, pe gustul nostru! Când am descărcare (1)coborât din Munții Rodnei, centrul, adică la doi pași de casa noastră, răsuna uimitor în acordurile lui Verdi, odată cu Aida-Opera pentru Cetate! La Gala UAD, am fost răsfățați cu creații de excepție perindate pe scena Teatrului Național. Imediat ce-am ajuns acasă de pe meleaguri ceva mai meridionale, am dat de alte festivaluri, parade de modă, spectacole de rock în aer liber : We are Rocking the City, sau concertul lui Billy Idol, excepțional. Și multe, multe altele. La sosirea din Apuseni, ne-am delectat cu spectacolul Necuvinte, un nou spectacol al Companiei Passe Partout Dan Puric, iar la revenirea de pe meleaguri austriece, ne-am bucurat de Zilele Culturale Maghiare Cluj, cu spectacole pentru toate gusturile.
Clujul este un veritabil centru al evenimentelor culturale din Transilvania și ne bucurăm an de an, în frumusețea parcurilor, a grădinilor din preajma clădirilor superbe sau de însuși străzile lui. De sălile uimitoare de teatru, cinema, concerte, de evenimentele culturale care ”trag și atrag aici”, având și de ce, deoarece cele două teatre dramatice, două opere, patru case de cultură și Filarmonica, plus zonele amenjate pentru spectacole în aer liber atrag oamenii avizi de cultură, de spectacole de bun gust, de distracție și detașare de griul cotidian. De relaxare și bucurie. Vara a fost delicioasă, să vedem ce ne rezervă septembrie, deocamdată!