26 iulie, 2014

Amintirea unui parfum, ocrotit de prețiosu-i flacon – pentru că iubim un parfum atunci când ne place și ambalajalul, nu doar magica licoare înmiresmată – este emoția profundă care însoțește fiecare trăire sau întâmplare plăcută – și aici iar fac o paranteză: parfumul pe care-l iubești și prețuiești în amintire e asociat clipelor frumoase, dragi, pline de delicatețe. Parfumul ia parte la momentul sau infinitul care a însemnat ceva aparte, niciodată altfel, devenind treptat semnătura ta olfactivă, trecerea ta printr-o încăpere sau prin viața cuiva, o parte importantă din tine. Cintesență a emoțiilor, loc de taină al amintirilor, parfumul e hrana celui mai misterios simț, făcând tacit legătura dintre sacru și profan. Pentru că simțul olfactiv este un simț al amintirilor delicate.

15 iulie, 2014

I-am ales pentru că îi ascultăm toți: Xaba, Enya și cu mine, fiindu-le fani declarați de mai multă vreme. Skin e perfectă, dar asta nu înseamnă că ar fi așa fără ceilalți care alcătuiesc, în jurul ei, grupul de rock alternativ britanic Skunk Ananasie.

14 iulie, 2014

” Noi ca popor, ca agregare socială, nu avem cine ştie ce succese, dar există, iată, câteva individualităţi care ar trebui să ne facă să ne mândrim de realizările lor.” (Pavel Șusară)

7 iulie, 2014

Cel mai grandios spectacol de operă realizat vreodată în aer liber în ţara noastră a avut premiera în orașul nostru, la Cluj, sâmbătă de la 20.00, în Piaţa Unirii Este vorba despre spectacolul de operă AIDA, de Giuseppe Verdi, ”o capodoperă ce iese în stradă de dragul spectatorilor săi”.

5 iulie, 2014

Da, am fost toți și mergem și deseară, dar și mâine seară! Și ne-a plăcut atât muzica de jazz, cât și atmosfera, deoarece Clujul știe să organizeze evenimente artistice frumoase!

1 iulie, 2014

Un spectacol de pantomimă frumos, aparte, la care Cortina Events vă învită cu drag, ca de obicei. Spectacolul ”Necuvinte” va avea loc miercuri 23 iulie, ora 19,00, la Casa de Cultură a studenților Cluj. Biletele sunt disponibile la casa de cultură și pe www.biletmaster.ro Afișul este realizat de Xaba Pete by Dexign.