Recomand

  • Clipe de Cluj
  • Dexign
  • Club Povestea Parfumata

1 mai, 2014

De Armindeni e bine ca timpul să fie frumos,  vremea bună, ca să fie așa tot anul și neapărat să găsiţi un măr înflorit lângă care să stați și să mâncaţi numai lucruri proaspete. Să staţi pe iarba verde, nouă, de primăvară împlinită şi să vă bucuraţi de prima zi de mai, ca şi de toată primăvara, vara, toamna și iarna! Veselie şi sănătate de 1 Mai, soare şi cer senin de Armindeni!

Enya sub merii înfloriți din livada buniclior ei

Armindeni i se spune şi unei crengi verzi sau unui pom curăţat de ramuri până aproape de vârf şi împodobit cu flori şi spice de grâu. Creanga este adusă din pădure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se lasă până la seceriş. Din lemnul Armindeniului se face foc când se coace întâia pâine făcută din făina grâului nou. În ziua de Armindeni se împodobesc cu crengi verzi stâlpii porţilor şi caselor, intrările în adăposturile vitelor şi în alte acareturi ale gospodăriei, pentru ca oamenii să fie feriţi de duhurile rele.
La 1 Mai este şi Ziua Pelinului. Oamenii petrec la iarbă verde, cu miel fript şi alte bucate alese, stropite din belşug cu vin pelin, pentru înnoirea sângelui şi sănă­tatea oamenilor. Considerat plantă magică, pelinul ­este purtat la pălărie, în sân, ­este pus pe mese şi în paturi, pentru alungarea duhurilor rele. Sărbătoarea se ţine şi pentru păstrarea vinului vechi, ca ­vinul de anul trecut „să nu facă floare”. Oamenii nu muncesc de Armindeni, spunând că în această zi nici rândunelele ­nu-şi lipesc cuibul. În ziua de Armindeni, femeile nu frământă pâine, că altfel se mucegăieşte, şi merg la câmp şi la pădure ca să caute ierburi de leac. Se spune că, dacă plouă în Ziua Pelinului, va mai ploua încă 40 de zile
.

enya cu bunicii

Enya cu bunicii din Târgu Mureș, între merii înfloriți ai livezii

La 1 Mai, românii sărbătoresc Armindenul, căruia i se mai zice şi Armindeni, Armendina, Armindin şi Arminder. Sărbătoarea este  închinată îndeosebi vegetaţiei şi vitelor, pentru prosperitatea celor vrednici. Ziua se serbează şi pentru înviorarea pământului, pentru ca acesta să dea roade. În ajunul acestei zile, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp, ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului.
Armindeni – 1 mai este ziua lui Ieremia, care avea darul prorociei. În slavonă, era numită „Ieremiin? dini”, iar prin românizare şi simplificare a devenit Armindeni. Despre obiceiurile mai degrabă păgâne legate de această zi vorbesc, între alţii, Alecu Russo, Ion Ghica, Dimitrie Pappasoglu, în Istoria fondării oraşului Bucureşti, Nicolae Vătămanu în Odinioară în Bucureşti şi Alexandru Predescu în evocările din Dâmboviţă, apă dulce… E obligatorie o ieşire în natura aflată într-un moment de maximă prospeţime şi însufleţire. „Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund”, vorba poetului. Ciudat: s-ar zice că de 1 mai vremea e întotdeauna frumoasă: nimeni nu pomeneşte de vreun obstacol meteorologic, fie şi trecător, în calea petrecăreţilor.

flori de mar

Măr înflorit

Noaptea de dinainte este, în culturile germanice, „Noaptea Valpurgiei”, în care se adună vrăjitoarele pe Muntele Brocken, din Harz. Goethe, în Faust I, dă modelul demonic al petrecerii, reluată cu ironie subţire de Thomas Mann, în Muntele vrăjit (cu Hans Castorp în rolul lui Faust) şi apoi de Bulgakov, în Maestrul şi Margareta.  (sursa)

Categories: Enya Pete, Familia

19 Responses so far.

  1. OchiiVerzi spune:

    1. Foarte frumoase pozele!
    2. Interesant ceea ce am citit, nu stiam despre treaba asta cu Armindeni, dar am invatat ceva nou!
    3. O idee buna treaba cu merii si iarba verde daca aceasta nu ar avea capuse :)))) …

    O zi frumoasa!

    • Mirela spune:

      Mulțumim, adevărul este că și mie îmi plac fotografiile acestea, e anotimpul cal mai frumos din an, cel mai drag! 🙂
      Vezi, de-aia îmi plac mie doar plajelede la mare și terasele amenajate, acolo niciodată nu sunt căpușe, așa cum nu sunt nici în curțile date cu inscticide, că dacă trebuie, trebuie și ai spațiul verde curat! 🙂

  2. -X- spune:

    Nu stiu „ce au vrajit zanele in livezi” dar in mod sigur ca au vrajit ceva si in livada bunicilor de la Targu Mures 🙂

    • Mirela spune:

      Ce frumos! Să știi că e livadă superbă, veche de pe vremea străbunicilor soțului meu și e superbă!” 🙂

  3. Diana spune:

    Interesante info. Pentru mine, inca, 1 Mai imi trezeste amintiri nu tocmai placute pentru ca ma arunca in intunecimea comunismului… 🙂 La acea vreme trebuia sa ma eschivez de la defilare… de la alte activitati… muncitoresti. Acum e frumos sa avem mini vacanta, dar aglomerarile tot nu-mi plac. Locurile de picnic sunt aglomerate, dar imi place sa vad oamenii frumos imbracati si mai veseli ca in celelalte zile. 🙂
    Aici s-a arata si soarele si e bine ca nu a plouat. E o atmosfera ca de duminica.
    E minunat sa petreci timpul in livada. 🙂 Liniste si frumusete.

    Multumesc pentru urare, Mirela, la fel.
    Zile fericite sa ai, iti doresc cu drag!

    • Mirela spune:

      Să știi că în prima copilărie, adică în grădiniță. hahahah, îmi plăcea la defilare: era un prilej să fiu elegantă, cochetă și să am steguleț și baloane colorate!!! 😛
      Armindeni e o sărbătoare mai veche și decât creștinismul, e o tradiție statornică pe care și bunicii mei o respectau, iar în ziua de 1 Mai Armindeni nimeni nu muncea, toți petreceau frumos la câmp, cu sfiala specifică țăranilor așezați și mândri! 🙂
      O lună Mai frumoasă, Diana dragă! 🙂

  4. Prima si prima data, am auzit de Armindeni intr-un cantec de-al lui Nicu Alifantis. Eram tanara… si nu stiam nimic!
    Cat despre tovarasia merilor infloriti… am un mar in gradina, dar abia a dat frunze, despre flori nici nu poate fi vorba, deocamdata! Sa aveti un Mai frumos, frumoaselor! 🙂

  5. Adriana spune:

    Am vrut să spun că locul acela unde sunt făcute fotografiile pare magic, bogat, natural, curat, prosper. Am văzut pozele de pe fb şi am rămas impresionată de tot, dar mai ales de panta aceea cu ghivece din beton sau cum s-or numi. Multă imaginaţie şi multă muncă pentru ceva desăvârşit. Vă invidiez!

    • Mirela spune:

      Da, locul acela cu ghivece e din curtea unchilor Enyei, acolo am fost invitați după ce-am trecut pe la bunicii ei. E lux! Și nouă ne place foarte mult! 🙂
      Sincer, mi-ar plăcea și mie o asemenea casă și grădină! 🙂

  6. Mélanie spune:

    frumoase poze, Mireille, da’ m-ai „ametit” cu traditiile si obiceiurile pagâne de care habar n-aveam… 🙂 deci socrii tai locuiesc à la campagne, ca noi, însa n-avem livada, doar gradina…
    sanatate si-un prim week-end de mai însorit! cu drag, Mélanie <3

    • Mirela spune:

      Dulce amețeală, zic eu! 😉
      Da, au acolo un domeniu frumos, iar noi ne aerisim creierul în acel loc! 🙂
      Un weekend absolut fantastic, chere Mélanie! :*

  7. Minunate poze. Enya este din ce în ce mai frumoasă şi face concurenţă florilor de măr şi primăverii în luna mai! Covorul verde din livadă pare să cheme la alint şi dezmierdări gata să ascundă făptaşi cu înălţimea firelor lui verzi. Este o poezie totul în livada bunicilor Enyei.

    • Mirela spune:

      Iar tu ești o poetă până și în comentariile frumoase pe care le lași cu generozitate! 🙂
      Da, este o livadă unde sper ca într-o zi să găsesc niște zâne…adevărate! 😉

  8. Silving spune:

    Ce faina e poza din mijloc! Are ceva,nu stiu ce,care ma atrage cel mai mult.Asta nu inseamna ca nu-mi plac si celelalte 🙂
    Un mai frumos sa aveti!

  9. Zina spune:

    Frumoase obiceiuri ! Cine le mai ține… ? 🙁

    Mulțumesc că ne-ai dus în livadă și ne-ai oferit tuturor posibilitatea de a vedea mărul înflorit ! 🙂

    • Mirela spune:

      Ne străduim măcar să ni le amintim, dar nu știu câți le mai țin! Nu suntem japonezi, ei țin mult la tradițiile strămoșilor.
      Cu mare drag! 🙂

  10. Frumoase tradiţii… mulţumesc pentru informaţii şi poze superbe! Aşa e românul primăvara, când prinde o zi favorabilă, e mai mult cu gândul la muncă, decât la odihnă… Felicitări pentru postare!

Leave a Reply to Mélanie