Spectacol în pădure

Postarea e mai veche, desenul și mai vechi, dar proiectul încă nu a fost finalizat, noi având fiecare alte proiecte urgente pe rol. Dar timpul nu-i pierdut, și chiar dacă următoarea noastră carte va avea un alt anotimp drept  fundal (supriză, da?! ), o altă modalitate de ilustrare, mult mai elaborată, vă reamintesc aici că,  pe lângă cartea ALFABETUL – Cheia tainelor lumii, o carte  scrisă de Aurora și ilustrată de mine, vor mai fi multe și frumoase, care sunt deja în lucru.

 

Și o pagină de reamintire din Alfabetul…!

 

O prima versiune! 😉

Articole create 906

20 de comentarii la „Spectacol în pădure

  1. Mirela, prietena mea dragă! Nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc pentru generozitatea cu care m-ai prezentat.
    Mă uit cu nespusă plăcere la acest desen şi-îmi amintesc ce mult mi-a plăcut ! A fost dragoste la prima vedere şi poezia a curs! Aşa cum am scris-o în prima jumătate de oră din momentul în care mi-ai dăruit desenul, aşa a rămas şi acum. Fără nici o modificare.
    Ţi-am spus de atâtea ori că meritul frumuseţii şi succesaului cărţii ne aprţine în egală măsură. Şi sufletul tău este uriaş! Şi desenele tale sunt minunate!. Eu sunt mai reţinută din fire şi nu discut despre proiecte, fiindcă finalizarea lor nu depinde întotdeauna de voinţa noastră, aşa cum s-a mai întâmplat ducând la nedorite întârzieri. Dar … important este că proiectele sunt în derulare, o să ieşim la liman şi sunt convinsă că va fi bine.Nici nu se poate altfel, cu aşa desene minunate! Incă o dată: mulţumesc Mirela!

    1. Desigur că nu anticipăm, dar de data aceasta nu mă mai gândesc decât la cartea în sine, indiferent cât voi avea de lucru la alte proiecte. Contează mult să ne gândim că trebuie să facem ceea ce ne bucură și îi bucură și pe ceilalți.
      Contează și câștigul, nimeni nu trăiește cu aer, dar nu e singurul care are importanță, și-ți spun asta deoarece la ultima carte eu și numai eu am fost nehotărâtă, deoarece la firmă aveam mult de lucru și…Dar nu lungesc povestea, va fi cartea și gata! 🙂
      Eu o văd cam în august, atunci când ni se va face din nou dor de școală și de roadele toamnei, atunci o văd lansată la Cluj!
      Mulțumesc și eu pentru frumoasele cuvinte și minunatele versuri care deja simt cum fac parte din creația noastră comună, menită să dăinuie și să încânte.
      Cu tot dragul spun că norocul o să fie de partea noastră, să dea Dumnezeu și să avem mult spor! 🙂
      Mulțumesc Auraș! 🙂

  2. Mirela, acum n-am timp sa o vizitez pe Aurora, dar cunosc ilustratiile tale si am citit multe dintre poeziile ei minunate.Sper ca proiectele voastre sa devina realitate si sa aveti multi cititori/cumparatori.Mai sper sa vina vremuri mai bune pentru noi.
    Cu drag,
    Gabi.

    1. Mulțumim frumos Gabi dragă!
      Aurora e o foarte inspirată poetă dedicată celor mici, lucru deloc ușor, ba dimpotrivă, e dificil să te faci înțeleasă de ei, care-s foarte exigenți! Așa și cu ilustrațiile pentru copii, cel mai greu este să desenezi ce e pe înțelesul lor, crede-mă pe cuvând, draga mea Gabi! 🙂
      Cu același drag! 🙂

    1. Mulțumim, spor să avem!
      Apropo, zise pasionata de tine, ahahah, vin să văd ce-ai mai tras în chip! 🙂

  3. Mirela vreau si eu toate cartile pe care le-ai scos, desigur in colaborare….. cu tot cu autograf! 🙂
    Te contactez pe mail!
    pupici!

    1. Minnie, trimite uneia dintre noi două adresa şi cu drag îţi vom trimite. Problema o constituie autografele pe aceeaşi carte , fiindcă domiciliem în localităţi diferite, dar… o rezolvăm!

  4. Acum ca a venit primavara chiar ca ni se face dor de o plimbare prin padure … fie ea doar in versuri sau colorata pe hartie 🙂

    1. Am fost sâmbătă la Făge, o pădure de lângă Cluj și era o feerie de verde, galben deschis, alb și roz! Minunății și cer senin, frumos! 🙂

    1. Asa este! Abia asteptam viitoarea noastra carte! 🙂
      Daca dai pe Home gasesti un buton Like in drapta fiecarei postari, jos, dar inainte de a deschide coloana. Incerc sa instalez unul clasic cand revin acasa. 😉

  5. Mireille, am o nedumerire despre afisarea spontana a comentariilor pe care i-am relatat-o si Aurorei acum câteva saptamâni… deci: Mélanie says: Your comment is awaiting moderation.

    la WP, din moment ce-aprobi primu’ comentariu al unui participant, viitoarele/eventualele comentarii se-afiseaza imediat, spontan si-automat… sa deduc oare c-ai ales aprobarea manuala a fiecarui comentariu?!… ceea ce înseamna ca atunci când nu esti „la manete”, comentariile ramân „invizibile”(suspendate temporar!), adica imposibil de comunicat sau dialogat „en direct-live”… 🙂 merci d’avance pentru „luminare” si-o duminica senina… amicales pensées, Mélanie

    1. Merci Mélanie, ma voi gândi la acest aspect.
      Acum raspund de pe mobil.
      Revin si vad ce se poate face.
      amicales pensées, Mireille

Dă-i un răspuns lui Aurora Georgescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus