Făuraul făurește parfum de iubire

Februarie, răsărit de soare de Mirela Pete

01.02.2014

…………..

În luna lui Făurar, mă gândesc mai ales la oamenii aceia simpli, poate neștiuți de nimeni, care muncesc din greu și care la începutul lunii februarie îl sărbătoresc pe Trifon Nebunul. Fierarii care făureau unelte pentru muncile de primăvară, gospodarii care munceau – și încă mai fac asta – cu sârg, pământul. Se spune ca Trifon este protectorul zarzavagiilor care fac să crească rodul pământului. Roadele pe care noi, orășenii asfaltului și-ai parcurilor îngrijite, le cumpărăm din piețe. În ziua de 1 februarie, se spune ca „se întâmpină iarna cu vara”, adică se schimbă vremea. ”Se dă, din mână, ca pomană, o strachină de mălai, ca să nu vină lăcustele peste an. A doua zi se ține Stretenia, care se mai numește în popor și Ziua Ursului, Martinul de Iarnă și Târcolitul Viilor. Se zice că, dacă ursul își strică bârlogul, primăvara este aproape; dacă intră înapoi, iarna continua. Păsările încep să cuibărească.

Mie, luna lui Făurar îmi pare o lună a iubirii, iar asta nu pentru că în februarie există niște sărbători ale îndrăgostiților. Sau nu numai. E o prefigurare a Primăverii ce stă să izbucnească prin toți mugurii care vor aduce viață nouă, verde, soare plăcut și vânticel călduț. E amintirea a ceea ce a fost, și continuă să fie, într-o caldă și senină zi de mijloc de februarie.

Da, era un mijloc de Făurar cum altul n-a mai fost, o vreme de o rară frumusețe, cu cer senin și limpede ca o mătase azurie de preț, cu adieri aproape calde, care ne împresurau de peste tot, vânându-ne zâmbetul hoinar, prevestind primăvara ce avea să vină și o lumină revărsată din scânteieri briliante de soare nou. Bluza mea de un roșu vermillon mă făcea să par și mai asupritoare de iarnă decât eram, grație unei emoții nedeslușite și copleșitoare. Există o presimțire a primei întâlniri, o primă întâlnire unică, fără precedent, așteptată chiar și în timpul unei relații trecute. Există un ceva atât de definit în tine când dragostea apare și se instalează grațios, fără a cere voie, fără a întreba, fără a permite măcar o întâmpinare de bun venit.

John Galliano și al său Parlez-Moi d’Amour  vorbesc despre romantismului pur, o fericire zilnică, o odă a iubirii. E  numit așa după melodia lui Edith Piaf, celebra Parlez-Moi d’Amour și se bazează pe principiile lui Galliano, cum că basmul ar trebui transpus în fiece moment în realitate, în așa fel ca trecerea dintre feerie și lumea reală să fie imperceptibilă. Extravagant și splendid, pare un vers de iubire trimis într-o scrisoare scrisă în grabă, cu mare drag și expediată din prea mult dor. Remarcabil este contrastul dintre mireasma de chiparos, ambră , arome lemnoase și mosc. Și de ce ar fi o odă a iubirii acest amestec destul de sec?! Poate pentru că inima acestui parfum bate fericit datorită ghimbirului, iasomiei de Sambac, trandafirului turcesc, care se așează la taifas în misterioasa odaie cu patchouli, baza parfumului.  Floral, picant, fructat și senzual, un pic rebel, tineresc atât cât să  te simți tânără la orice vârstă. Condiția ca să-l porți e numai romantismul pe care nu l-ai pierdut și care îți sporește farmecul.

 

 

 

Tema de azi a fost aleasă de Vero Matilda. Peste două săptămâni, vom avea o temă aleasă de Vavaly, numită Parfumul copilăriei.

[inlinkz id = 52]

Articole create 906

24 de comentarii la „Făuraul făurește parfum de iubire

  1. Vai ce m-ai distrat! Hihihihi….
    Trifon nebunul, eu am zis ca e stapanul omizilor, Melly ma corectat ca e stapanul pasarilor!
    Nu are importanta cine e dar e sarbatorit! Chiar pe 1 Februarie!
    Postarea mea pt club sta „parata”, la 12 îi dau drumul….. Revin!
    pupici

    1. Mă bucur mult, Minnie! Te aștept cu drag, noi mâine vom fi plecați, dar sper să am și pe pârtie, hahahaha, net, ca să comentez la timp. Noi vom schia sau ne vom da cu sania, care ce știe mai bine! 🙂

  2. Azi la noi în sat s-a sărbătorit Sf. Trifon ca protector al livezilor cu pomi fructiferi şi a viilor. pe youtube este chiar un videoclip . Este suficient să scrii pe youtube Trifonul viilor la Chirnogi 1 februarie 2014 şi va apare videoclipul.
    Postarea ta este amplă şi interesantă, iar finalul este o fascinantă călătorie în lumea sublimă a esenţelor parfumate.
    Inţeleg că vei avea un weekend în deplasare şi-ţi urez să fie aşa cum ţi-l doreşti ! Cu mare drag.

    1. In alţi ani erau mult mai mulţi participanţi, dar anul acesta au fost în ziua respectivă minus 19 grade şi puţini s-au încumetat să meargă în câmp unde suflă Crivăţul de te ia cu totul!!!

  3. Oh, cat de frumos ai putut descrie clipa întalniri voastre… sublim!
    Va doresc toata dragostea din lume!
    Nu cunosc parfumul prezentat de tine, dar promit ca voi intra în cea mai mare parfumerie din Olanda, în „Douglas” sa vad daca-l gasesc!
    pârtieeeeee…. vine Mirela! 🙂
    pupici, distractie la maximum!

  4. Ce frumos ai scris! Vad pe aici mai multe pareri legate de gâzele pe care Trifon le patroneaza si asta imi place. Ma gandesc ca fiecare zona a tarii unde exista acest Trifon, este uneori invadata de alte insecte, iar faptul ca unii stiu despre omizi, altii despre lacuste, spune de fapt ca a fost bine pastrata o traditie.
    Faurar fauritor de iubire… Cat de mult mi-a placut asta!
    Distractie maxima sa aveti pe partie!

  5. Multe sărbători și tradiții sunt în februarie, mai toate legate de revenirea naturii la o viață tumultoasă, dornică de dragoste. Frumos ți-ai amintit de demult, frumos ai vorbit de prezent.

    Să aveți o vacanță minunată, Mirela !

  6. Mirela, ador rosul vermillon de cadmium 🙂 De aproape un an am o bluza in aceasta culoare si inca n-am purtat-o, n-am reusit s-o potrivesc cu cnimic. Inca. 🙁 Aproape un an inseamna tot in februarie…mai peste o saptamana 🙂
    Mi-amintesc perfect superba poveste a intalnirii cu sotul tau. Mi-a ramas in minte. 🙂
    Despre Trifon Nebunul n-aveam stire dar, iata, ca m-am mai imbogatit spiritual cu ceva azi.
    Frumos si adevarat spui: februarie e o luna a innoirii sperantei in frumusetea iubirii 🙂
    O seara minunata sa ai! Te imbratisez! 🙂

  7. am lasat un mesaj si pe Facebook. tema aleasa de mine este Parfumul copilariei. Sper sa nu fi fost :). eu am avut weekend fara internet si acum plec in vacanta o saptamana. daca reusesc sa scriu ceva pe unde ma duc dau de stire . desi e putin probabil :).
    cat despre parfumul tau de februarie cu aroma de iubire, de dragoste si fericire. pe care le daruiesti cu generozitate si celorlalti. februarie al tau este plin de viata si de promisiuni :).
    si uite asa mi-am dat seama care a parfumul meu de februarie :). ma astern pe scris.

  8. Imi place cum ai echilibrat culorile calde si reci in ”Februarie, răsărit de soare” si ai creat contrastul ”jos-sus” … un fel de demarcatie intre anotimpuri.
    Februarie reprezintă antecamera primaverii si desi multi o considera o luna rece, depresiva, eu nu cred sa fie asa deoarece Februarie aduce speranta si nerabdarea unui nou inceput, caci primavara a fost asociata intotdeauna cu un nou inceput.

  9. Draga Mirela, am venit cam tarziu cu povestea mea, nici nu am stiut ca i-a venit randul.M-am inarmat cu rabdare si am scris-o.
    Am citit povestea ta si marturisesc ca habar n-aveam de Trifon Nebunul si nici de celelalte obiceiuri ale sfarsitului de iarna.Cel mai mult mi-a placut povestea voastra de iubire, culorile si parfumul iubirii.Cuvintele mele sunt sarace, pe zi ce trece mi-e tot mai greu sa „calatoresc” in lumea virtuala, incerc sa-i vizitez si sa-i citesc si pe ceilalti povestitori in zilele urmatoare.
    Toate cele bune, Mirela!

  10. Pe scurt, parfumul de Faurar e acelasi cu parfumul primei intalniri! 🙂 Cum bine ai spus: fauritor de iubire! 🙂 Langa toate sarbatorile lunii februarie voi aveti si una personala. Sa va iubiti pana la foarte adanci batraneti si chiar mai mult! 🙂
    Pupici, cu drag!

  11. Faurar de visuri, sperante…
    PS. inca mai sper sa ma inscriu cu o postare.
    Daca nu reusesc, consemnez aici ideea: Matei Corvin nu e Matei; ci e Matia: dupa Sf. Apostol Matia sarbatorit in Vest pe 24-25 februarie.
    Matia Corvin s-a nascut pe 23 februarie…

  12. Frumos, interesant, incarcat de noutati si totul invelit in aura parfumata a ghimbirului. Si da, cred ca e aroma care se potriveste cel mai bine lunilor de iarna.
    Multumesc pentru material, Mirela si, sper ca pe viitor sa reusesc sa revin in club cu povesti parfumate.

  13. Am citit povestea frumoasei voastre intalniri si n-am stiut ce sa scriu, ce sa-ti scriu. Nici acum nu stiu, crede-ma. Cuvintele tale m-au facut sa ma simt prezenta acolo, am vazut tot cu ochii mintii. Atat de sublim, de ramai fara cuvinte, cand citesti o astfel de marturisire.

Dă-i un răspuns lui vavaly Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus