Rubine

Cerul, sticlos de rubine, reflexie-n amurg

Se-aruncă, în flăcări, pe-al apelor rug.

Rubine, în pletele ude de-al stropilor vals,

Oglinzi prețioase dau clipelor acestui ceas.

Cărarea ce duce la farul dinspre apus

Vrăjește, cu palide umbre, soarele dus.

Rubinul, tainic și veșnic, al caldei suflări

Aprinde o stea, călăuză spre alte cărări

 

 

rubine
Rubinele unui țărm de mare de Mirela Rusu Pete

 

Gând din Cuvânt, jocul cu creații literare  venite din gând și transmise prin cuvânt, găzduit cu mult farmec de Irealia, are ca și  cuvânt „de ordine”  rubine, ales de Andreotti.

Articole create 906

4 comentarii la „Rubine

  1. Nu mă așteptam la versuri, ce talente mai porți în traistă? 🙂
    Mi-ai făcut poftă de mare și apus, cred că de-acum înainte, de câte ori voi vedea un cer în flăcări mă voi gândi la o apă în care să se scalde.

    Mulțumesc, Mirela.
    13-le te place, pare-mi-se. Și tu-l placi pe el. 🙂
    O săptămână frumoasă.

    1. Doar versuri pentru copii scriu, cred că și astea dau ușor într-acolo…Da, mie mi-e poftă de mare aproape zilnic!
      13-le ne place, hai să-l îndrăgim și noi pe el! 😉
      Săptămâna pe placul tău să fie! 🙂

Dă-i un răspuns lui Irealia | Gânduri rubinii (VI) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus