O canoe

 

Iarăși mă întorc în copilărie, c-a fost frumoasă, incredibil de frumoasă!  De-aia mi-e de dor de zilele  și locurile acelea. Să fii copil, să fie vară și să știi că pe strada ta se construiește o ambarcațiune care va fi lansată la apă, nu-i ceva banal. Orășelul copilăriei era la doi pași de Cluj, așa că banalul iese complet din discuție, nefiind nici port, nici oraș maritim. Ei erau vreo șase băieți, șeful recunoscut al grupului fiind fratele unei prietene, M., care era mai mare decât noi. Un  talentat din genul celor care la 12 ani desenează, corect și frumos,vapoare cu detalii, la 13 sculptează corăbii și alte nave, perfect, tot cu detalii, din bucăți de lemn găsite în lunca de lângă Castel, iar la 14 ani participă la un concurs, cu o corabie făcută din ”fire” de lemn lăcuit , chibrituri, alte materiale,  toate îmbinate, prin lipire, cu o pensetă introdusă cu grijă pentru fiecare detaliu,  într-un bec de sticlă. Da, corabia aceea era construită într-un bec, altfel n-ar fi fost admisă la concurs. Inutil să vă spun că părinții lui, care erau printre cei mai buni prieteni ai părinților mei, nu aveau nici timp și nici răbdare să-l ajute. Îl încurajau și atât. A ajuns șef de șantier naval în țară,  apoi în China, apoi în Germania. Dar să revin la ambarcațiunea aceea incredibilă. Au făcut-o perfect, arăta  ca-n filme (eram copii, mno!), ni s-a spus că se numește canoe. A fost lansată de pe un bloc cu trei etaje, băieții spărgând o sticlă de bere de jumate, de bordaj,  odată canoea ajunsă la sol. Drumul către Arieș a fost făcut cu o liotă de copii agitați și zgomotoși, hotărâți să facă orice pentru a-și susține eroii. Vă dați seama că ai mei habar n-au avut că eram acolo,  lângă apa aceea, sau că am fost printre privilegiații care au urcat în ambarcațiune.Vă mărturisesc că a plutit, a funcționat, a mers, a fost vâslită de temerarii constructori și a alunecat superb pe apa destul de repede a râului. Un Arieș cald,  străjuit de sălcii sub soarele vacanței și-al bucuriei.  A fost ceva magnific. Un băiat înalt și cam firav, de vreo 15-16 ani, care a construit, într-o vară, o canoe.

Irealia găzduiește Gând din cuvânt, unde găsiți multe povești săptămânale, cu care vă puteți delecta. ”Cuvântul săptămânii este bordaj, iar responsabil cu alegerea lui este Ghurhu, puternic ajutat de hazard”.
BORDÁJ, bordaje, s. n. Înveliș exterior, metalic sau lemnos, al scheletului unei ambarcațiuni. — Din fr. bordage. 
Sursa: DEX ’09 (2009) 

 

Articole create 906

26 de comentarii la „O canoe

  1. Imi plac foarte mult amintirile din copilarie.
    Mai ales generatiile de copii care erau foarte inventive si talentate. Pana la urma, joaca era luata indestul de serios. O lume fascinanta a copilariei petrecute la bunici.
    Am retrait citind aici la tine, clipele copilariei.
    Numai ganduri bune

    1. Anca, pentru mine, copilăria rămâne un izvor nesecat de minunăție, de splendoare, de farmec.
      Și mă bucur mult că ți-am trezit amintiri dragi! 🙂

  2. Mi-ai amintit si mie de copilarie . voi scrie si eu o poveste inrudita cu a ta. Sper sa nu fie banala pentru ca locatia era un port la Dunare(Braila)

    1. :)))))
      Sunt absolut convinsă că va fi fermecătoare. Oare cum ar fi fost să copilăresc într-un port?! Și așa mă atrage marea ca un magnet! 😉

  3. O întâmplare pe cât de frumoasă, pe atât de ieșită din comun, mi-ar fi plăcut să trăiesc așa ceva. Parcă aș fi vrut să fie mai lungă povestea, să rămân mai mult contaminată de entuziasmul creator al micului erou.

    1. Azi dimineață, în timp ce scriam, am retrăit momentele acelea. Și de atunci îmi revin amintiri din vara aceea superbă, ca o vacanță nesfârșită și plină de farmec. 🙂

  4. Tocmai mă gândeam cu tristețe că generațiile actuale își petrec copilăria la în plină explozie a tehnologiei și nu cred că există comparație între ce-am avut noi și ce este acum. Cu toate că par avantajați, multe le sunt mult mai la îndemână, joaca aia pe-afară, fără griji, e tot mai rară. Poate la sate…

    Întoarcerea ta la copilărie cred că face bine tuturor. Oricând ai ocazia, n-o rata! 😉
    Mulțumesc frumos și-o săptămână inspirată în continuare!

    1. Am început să cred că ei nici nu-și doresc joaca aia a noastră… Uneori ne ascultă depănând amintiri, poate din curiozitate sau politețe, dar nu cred că ar schimba cu noi. Ciudat este că am avut o copilărie ceva mai asemănătoare, prin joc și aer curat, cu a părinților noștri, decât o au ai noștri copii, comparativ cu noi. Nu le place la țară, poate nici bunicii nu se pot compara cu ai noștri, așa că, după o zi-două, orașul îi cheamă, adoră tot ce-i făcut de mâna omului, preferând o grădină botanică, unei păduri. Noi ne străduim, îi învățăm ce înseamnă aerul, câmpul cu flori, marea, muntele, plaja, plimbările, dar tehnologia își spune cuvântul și nu știu dacă forțele intrate în ”bătălie” sunt egale.
      Te îmbrățișlez, mulțumesc că mi-ai dat ocazia să scriu despre ceva atât de drag mie. 🙂

  5. Cândva, în copilărie am construit un vis…
    Al tău vad că s-a realizat, a plutit, a viețuit prin timp!
    Mulțumesc pentru visul tău real!

    1. Era visul uni prieten, eu am fost spectator, dar am avut bucuria să trăiesc împlinirea lui, fiind părtașă la o asemenea realizare! 😉
      Cât timp există amintirea, visul e acolo și trăiește odată cu ea.
      Eu îți mulțumesc! 🙂

    1. Mircea, eroul povestii mele adevarate, e un om foarte realizat si fericit profesional. A fost visul lui, ma bucur sa stiu ca se poate. 😉

  6. Wow,ce fascinant e ce a facut acel baiat! Si ce fain sa vezi ca el chiar a ajuns ceva si undeva,si pasiunea lui n-a ramas la stadiul de copilarie.E uimitoare corabia aia.
    Frumoase amintiri din copilarie mai ai tu..mai Mirela Teodoreanu 🙂 ;)Zau.

    1. Mircea a ajuns director de santier naval international. 🙂
      Silving, Silving, stiu ca stii ca Teodoreanu este una din iubirile care nu se pot stinge deoarece face parte tot din copilarie. E parte integranta, asa ca ramane acolo, in Copilaria mea frumoasa.
      Multumesc, as vrea eu! 😉

  7. Amintiri plăcute ale unor vremuri ce au dispărut aproape cu totul. Acum nici copiii de la țară nu mai apreciază joaca pe afară și se dau de ceasul morții până îi fac pe părinți să le cumpere… calculator. Nici gând de canoe !

    1. Ai dreptate! Și chiar nu știu ce se poate face. Sportul, rolele, ciclismul, mersul în excursii, ceva care să-i oblige să petreacă mai mult timp în aer curat! 🙂

  8. Cred ca si eu as fi participat la aventura voastra.In copilarie eram mai curajoasa si participam cu alti copii la fel si fel de aventuri mai mult sau mai putin periculoase.Cu barca am plutit si eu in vreo doua excursii, acum nu m-as mai urca intro barca, dar le-as privi cu placere.
    Mirela, iti doresc un weekend minunat!

    1. Gabi, îmi amintesc că, la Povestea parfumată, ne-ai încântat deseori cu povestiri din copilărie, o perioadă dragă ție. 😉
      Ba eu încă mă urc în ambarcațiuni și dacă ar fi să am posibilitatea, mi-aș cumpăra un yaht și aș cutreiera mările și oceanele, de-a lungul țărmurilor, mai ales! 🙂
      La fel îți doresc Gabi dragă, să ai un weekend plin de bucurii! 🙂

Dă-i un răspuns lui Mugur Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus