Quartet la Comedy Cluj

Quartet
Quartet , scenă din film

Merită să-ți rupi din timpul dedicat activităților zilnice, care ne acaparează, știm cu toții, pentru a savura un film cu adevărat bun, într-o sală de cinema. Așa că Enya și cu mine am fost luate, practic, pe sus, de către Xaba al nostru și, cu trei invitații primite de la cineva căruia îi mulțumim frumos aici, am lăsat baltă orice chestie ”importantă” și ne-am dus să ne întâlnim cu un film foarte bun, de care ne vom aminti cu drag. Eu, una, doresc să-l și revăd. Și sigur acum ascult Verdi, că doar tot filmul a fost făcut în jurul și pe o asmenea muzică. Așa-i că vreți să-l  vedeți?! Vi-l recomandăm cu căldură.
Filmul Quartet merită văzut, ascultat, îndrăgit. Va mai fi proiectat, urmăriți pagina de facebook a festivalului. E delicios, savuros. E un film de la care ieși cu inima plină, sufletul ceva mai mare și urechea (de preferat, muzicală) fericită. Pentru că, pe lângă povestea emoționantă, dar bine presărată cu umor de foarte bună calitate, jucată de actori cu adevărat buni, în regia lui Dustin Hoffman, tot filmul avem muzică foarte bună,  de operă. Voci celebre ale scenei lirice britanice cântă aici, distribuția actoricească fiind completată absolut fericit de vocile de primă mărime și de aportul orchestrelor filarmonice londoneze, dar și de  participarea în sine a unor staruri lirice cunoscute, care cântă încă, ceea ce e extraordinar. Filmul este jucat fără cusur de actori mari, întruchipând personaje ajunse la vârsta la care, singure fiind, locuiesc la un azil de bătrâni, Beecham House,  destinat cântăreţilor de operă pensionaţi. Aici, în fiecare an se celebrează ziua de naştere a compozitorului Giuseppe Verdi printr-un concert în scop caritabil, fondurile adunate cu acest prilej fiind folosite pentru întreţinerea şi modernizarea azilului. Wilf şi Reggie sunt prieteni de-o viaţă şi s-au retras, împreună cu Cissy (caldă, simpatică, dar senilă, cu sănătatea mentală tot mai șubredă…) la acest azil. Una din cele mai mari dive ale scenei lirice din vremuri acum apuse, Jean Horton, singură, aproape săracă și nesigură pe vocea celebră din anii de glorie, dar și  fostă soţie a lui Reggie, va fi cea de-a patra membră a quartetului format din Reggie, Wilf şi Cissy. Amintiri dureroase legate de trădarea amoroasă a lui Jean față de Reggie, de temperamentul ei intempestiv și nesuferit, de aerele ei de primadonă scăpătată, fac dificile repetițiile pentru quartetul din Verdi. A reuni sub acelaşi acoperiş patru dintre cei mai valoroşi cântăreţi de operă din istoria Marii Britanii se dovedeşte dificil,  fiindcă orgoliile se ciocnesc şi periclitează liniştea rezidenţilor azilului. Totuși, arta, ca de obicei, reușește să-i tempereze, iubirea pentru muzică  îi readuce la sentimente mai bune pe toți, înmoaie inimile răcite de vârstă și mințile îngreunate de bătrânețe, nostalgii și încăpățânare. Verdi merita o asemenea reunire a marilor voci nicicând uitate, sub semnul muzicii geniale care, ca și rezidenții azilului, pe scenă pare că nu are vârstă, reînvie an de an și continuă frumoasa tradiție muzicală a  locului. (În rolurile principale: Maggie SmithTom CourtenayBilly Connolly)

Quartet
Dustin Hoffman, regizorul filmului Quartet

Câteva cuvinte despre Comedy Cluj: este un festival internațional anual de film de comedie, care are loc la Cluj, în luna octombrie. Prima ediție a festivalului, derulată în 2009, a cuprins 70 de filme din 19 țări. Festivalul conține mai multe secțiuni. În afara secțiunilor au loc și alte evenimente: ateliere (de creație și de restaurare de film), lectură de epigrame, conferințe și party-uri. Festivalul a început în 11 oct. și va ține până în 20 oct., fiind  la cea de-a 5-a ediție. Timp de zece zile, publicul clujean va avea ocazia să asiste la proiecții speciale, premiere naționale și internaționale, discuții cu invitații din industria filmului și multe alte evenimente conexe, totul sub tema comedy-drama. Pe parcursul celor 10 zile de festival, vor fi proiectate peste 100 de filme, în prezența a numeroși invitați din industria cinematografică mondială, informează organizatorii. Filmele rulează la douã cinematografe din centrul orașului, Cinema Florin Piersic și Cinema Victoria, dar continuã și parteneriatul început anul trecut cu Casa TIFF, unde au loc câte două proiecții pe zi.

6a501db6788f8bc3147fbec59d7a4924_Generic

 

Quartet – Official Trailer (2013) Michael Gambon – Maggie Smith

Articole create 906

10 comentarii la „Quartet la Comedy Cluj

  1. Ce bine ca aveti asa festival,sa te duci si sa râzi vreo 10 zile,si nu doar atat. Minunat! N-am mai fost la cinema de vreo 10 ani,de cand au aparut spiridusii.Bine,n-am mai fost prin multe locuri de vreo 10 ani,dar asta e e alta treaba.
    L-as vedea si eu,sa apara pe dvd sau pe youtube la un moment dat…

  2. S-ar putea sa fie si pe net, deja… 🙂 Si s-ar putea sa-l si caut. 🙂 Ai facut o cronica buna. Fiind comedie am sanse sa-l vad pana la final. 🙂 Altfel, prefer filmele unde actiunea se deruleaza rapid, unde sunt curse de masini, cafteli, intrigi si altele de gen – sau comediile spumoase-spumoase! Acum sunt si multe filme „de actiune” unde replicile sunt haioase! Din fire sunt mai agitata si nu prea ma impac cu filmele „linistite”. 🙂
    Multumesc pentru informatii.
    Ziua minunata sa iti fie!

    1. Diana, nu e chiar cronică, dar mulțumesc de apreciere. Îl vei găsi pe net, desigur. Ai șanse să vrei să-l revezi, te asigur! Eu nu mă pot uita la filmele recente decât în proporție de 50%, dar acesta e reușit, pot să spun că-i printre cele mai bune văzute în ultima vreme.
      Cu mare drag și m-aș bucura să-mi spui că l-ai văzut și că ți-a plăcut. 🙂
      O seară cu cinema îți doresc! 🙂

  3. Cred ca e bun. Maggie Smith mi-e tare draga, imi place mult, pe Tom Courtenay l-am vazut in doua filme de tinerete si in special mi-a ramas in minte din genialul film Noaptea generalilor unde a facut un rol memorabil iar pe Billy Connolly stiu ca l-am vazut pe undeva, dar nu-mi mai amintesc nume de filme.
    Sunt actori deosebiti asa ca-s sigura ca merita vazuta comedia. 🙂
    Multumesc pentru recomandare, draga Mirela! Seara frumoasa sa ai!

    1. Și mie mi-a dragă. 🙂
      Așa este, ți-i amintești și nu mă mir, ai cultură cinematografică și ambii sunt excepționali.
      Cu drag! Seară cu un film bun, hai să fie, Elly dragă! 🙂

    2. Ai văzut-o pe Maggie Smith în Casa mea din Umbria?! Merită, caută filmul când ai timp și te vei bucura urmărindu-l! Te pup! 😉

  4. Un film bun echivaleaza cu o mancare buna … caci pe ambele le savurezi.
    Pacat ca in ziua de azi tinerii prefera filmele violente si putini ar renunta la un thriller in favoarea unei comedii.
    Multumesc pentru recomandare.

    1. Cu mare drag! O să-ți placă!
      -X-, am noroc că Enya e bine educată și gusturile ei nu-s neapărat în funcție de modă și toane, a învățat să admire valoarea și să caute peste tot calitatea. 🙂

Dă-i un răspuns lui Silving Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus