31 octombrie, 2013

Fotografiile participă la jocul Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN.

Nu puteam să vin din Grecia fără ele, fără aceste suveniruri cu parfum solid, mici bijuterii din ceramică, ce imită frumoasele amfore în care anticii greci păstrau prețiosul vin sau uleiul de măsline. Fiecare are altă nuanță parfumată, fie cu myhr și trandafir, portocală și ulei de măsline, sau laur, portocale și iasomie. Au un parfum foarte ademenitor, stau uneori pe gânduri, aspirându-le mireasma grecească.

Felul în care se proiectau pe cer, aici, pe pervaz, acasă, departe de Grecia lor natală, dar aproape de noi, reflectând lumina sorelui de toamnă clujeană, mă face să-mi doresc să revin cândva în țara lor, la marea lor, sub azurul cerului fără de nori și auriul soarelui sub care se coc portocalele aromate.

 

Amfore parfumate

 

Amfore, suvenir cu parfum solid

Amfore, suvenir cu parfum solid

Amfore, suvenir cu parfum solid

AdrianaAlexandraAlexandra Ali,Anca,Anca Vrînceanu,Cătălin,CZDana Lalici,Daurel,Diana,Elly,Gabi,Ghurhu,Irealia,Lili3D,Lolita,Ma Tilda,Mala,Minnie,Mirela,Nina,Pandhoraa,Silving,Sonia,Tina,Vania,Vavaly,VienelaXaba (tehnic)Zina.

Pandhoraa vă invită la o Ghicitoare 🙂

 

Categories: Fotografie

19 Responses so far.

  1. avatar Zina spune:

    Le stiu, am avut si eu una, culmea, cu Chanel No.5 ! E nemaipomenita crema aia, nu stiu cum o fac, dar isi pastreaza mirosul ani de zile. Din pacate, amfora mi-a cazut pe jos si s-a spart ! 🙁

  2. avatar Tina spune:

    Dar recunoaste, Mirela, ca si cerul nostru cu nori e frumos, uita-te in aceste poze. E uimitor de frumos si pun in valoare si frumusetea acestor amfore, prin care se scurge parfumul pana la mine.
    O seara relaxanta iti doresc!

  3. Culoarea de fundal a amforei din prima imagine, asemeni cerului pe care se proiectează , crează iluzia că păsările pictate pe amforă sunt în zbor spre cerul de dincolo de spaţiul în care o mână iscusită le-a imortalizat, astfel că amforă şi cer par o singură dimensiune străbătută de de aceeaşi coloană de lumină solară. O imagine inedită prin spectaculosul neaşteptat creat de o compoziţie simplă în aparenţă, dar, de fapt sursă inepuizabilă de poeme şi poveşti pentru cine are ochi să vadă şi spirit să simtă. Felicitări Mirela, niciodată nu-ţi dezminţi sufletrul de artist.

    • avatar Mirela spune:

      Iar tu, dragă Auraș, niciodată nu treci nepăsătoare pe lângă micile mele descoperiri, poate creații, uneori chiar picături de artă, pe care Stropii tăi de Suflet le văd, le percep și le admiră!
      Mulțumesc dragă prietenă, pentru orice căutător de frumos e important ca cei din preajma lui să vadă, să-i spună, să-l încurajeze. Te îmbrățișez! 🙂

  4. avatar Minnie spune:

    Am venit….
    Trick-or-treat?!!! ☺☺☺☺☺

  5. avatar Alex spune:

    Foarte frumoase reflexii. Amfore parfumate, pe fundalul unui cer de un albastru atat de frumos! Imi inchipui ce miresme se ascund in micile amfore.
    O noapte frumoasa, draga Mirela! 🙂

  6. avatar Diana spune:

    Aflu azi despre astfel de amfore! 🙂 Si n-am putut ignora mentionarea parfumului Opium – e „mulat” pe sufletul meu.
    Sunt foarte frumoase fotografiile, in care ai „prins” si zburdalnicii norisori! 🙂
    Zile fericite iti doresc! Cu drag!

  7. avatar pandhoraa spune:

    am avut si eu,mi-a placut mult ideea unui obiect frumos care are si aceasta calitate „parfumata”…
    imi place mult cea de a doua imagine,are ceva vintage…

    • avatar Mirela spune:

      Pandhoraa, dacă mai ai amfora, poți să o umpli cu un alt parfum solid, eu așa intenționez când se va termina conținutul din fiecare.
      Am încercat să surprind ceva din aerul greceesc, combinat cu cerul unei după amieze de toamnă a la Cluj. Mulțumesc! 🙂

  8. avatar -X- spune:

    Cerul si amfora din cea de-a treia imagine mi se par desprinse parca dintr-un ritual de magie.
    Nu cumva in departare se auzea si un cor antic ?
    🙂

  9. avatar elly weiss spune:

    Sunt absolut superbe!
    Stii ca nu stiam ca sunt cu ceva gen parfum in ele? Oare eu de ce n-am vazut sa ceva cand am fost pe acolo? Imi pare rau ca nu ori poate am uitat…
    Chiar de n-ar avea nimic in ele sunt splendide ca forma, culori…decoratii. Minunate. N-am luat decat un vas din Grecia…mi s-au dat niste comisioane (Metaxa, desigur!) si ce-am mai luat si eu, mai ales ca eram iesita abia a doua oara din tara …in fine, nici loc in bagaje n-am mai avut la un moment dat. Poate si de aceea nu le-am observat…ca stiam ca nu mai am unde pune atatea. 🙁
    O noapte buna, draga Mirela! 🙂

    • avatar Mirela spune:

      Elly, sunt mici, încap în palmă, dar parfumul este foarte puternic. Le voi prezenta și fără căpăcele, la Povestea parfumată! 🙂
      Data viitoare când mergi la Paralia sau la Thessaloniki, le vei găsi. Esențialul este fie să vii cu noi, Enya fiind o excelentă descoperitoare de comori, fie să îți spunem exact pe unde să cauți…comorile! Și nici nu sunt scumpe! 😉
      Și noi am adus ulei virgin și Metaxa,, noroc că eram cu mașina! 🙂
      Te pup,să ai un weekend minunat! 🙂

  10. avatar coco spune:

    adevarate bijuterii! si pot fi refolosite! super!

Leave a Reply