La Vie est Belle sau sentimentul de siguranță

Așa cum am hotărât împreună acum trei săptămâni,când am intrat oficial în vacanță, povestea noastră nu se întrerupe deloc în perioada concediului, care va dura până în 25 august. Această postare a intrat programată aici, ca și acum două săptămâni. Tema incitantă de azi este aleasă de Cătălin. Peste alte două săptămâni, povestea va fi exact în 1 septembrie,  așa că tema aleasă de mine este Parfumul cețurilor toamnei. Nu importă că va fi încă vară afară, o poveste cu aromă de toamnă misterioasă marchează interesant venirea calendaristică a falnicei metrese a dimineților brumate și-a serilor cețoase. Să ne regăsim cu bine! 

Să fie siguranța similară cu braţele protectoare ale părinților, ale tatălui, ale celui iubit?!  Să însemne siguranța evadarea în universul propriu, numai al tău, acolo unde ești doar tu cu Binele tău, căci numai tu știi ce-i mai bine pentru tine, nicidecum ceilalți?! Să fie sentimentul de siguranță acasa ta, locul unde simți gustul lutului până și-n apa pe care-o bei, iar parfumul vieții în aerul pe care-l respiri și care nu se compară cu nimic?!  Să fie siguranța locul în care te simți intangibil? Dacă n-am avea nevoie de al său parfum ca o dulce abandonare, categoric n-am căuta-o. Și n-am afla că iubirea e capabilă să ne dea siguranță. Tot ce iubim, dar să iubim în fiecare secundă. Să nu acceptăm duplicitatea, să nu acceptăm o relație lipsită de dragoste și să ne iubim atât de mult copii, cum am dori s-o facă și ei. Frica nu este ceva ceva rău, dacă reprezintă baza mecanismului nostru de supravieţuire. Atenție: când puterea devine abuzivă, înseamnă că şi-a pierdut siguranţa de sine și trebuie anihilată. Fiecare își cunoaște sau își intuiește valoarea personală, stima de sine și respectul față de propria-i persoană. Acestea îți dau siguranță. A cunoaște înseamnă siguranță. Certitudinea e singuranță, indiferent ce relevă. Un teritoriu nebulos, obscur, necunoscut e lipsit de siguranță, e lipsit de parfumul acelui dulce abandon într-o stare în care nimic rău, prin asta înțelegând neprevăzut, nu ți se poate întâmpla. Avem nevoie de identitate, statornicie emoţională, dar și  de forță personală. Dorința de a da un sens existenţei, de a-ți pune amprenta  personală asupra vieţii e un rarisim parfum al sentimentului de siguranță. Te cunoști, te iubești, te respecți, ai încredere în tine, nu calci în picioare alți oameni mai slabi, nu șantajezi, nu faci lucuri care ție nu ți-ar plăcea să ți se întâmple, atunci poți fi sigur că te vei abandona, de câte ori vei dori, în brațele puternice ale sentimentului de siguranță, că magicul parfum al securității spirituale, dar și materiale, va fi stăpânul simțurilor tale. Nu izolarea de tot imprimă siguranță, ci izolarea de oamenii mărunți, care ți-au arătat nimicnicia lor fie și printr-un gest, comportamentul lor  jalnic și răutatea gratuită. Departe de ceea ce disprețuiești, vei fi în siguranță. Eliberându-te de ceea ce-ți face rău, de un anturaj nedemn, de ignoranță, de mediile neprielnice, ești în siguranță. Acasă: iată locul în care poți să fii în siguranță. Familia, mai mult decât orice, îți dă acest sentiment de siguranță. Iubirea, binele, dreptatea, cinstea, munca, iată doar câteva valori cu care vei trăi nobil și frumos, respectându-te și fiind, la rându-ți, respectat. Vei fi în siguranță.

Parfumul care se pliază perfect pe tema de azi, mi se pare a fi La Vie est Belle de Lancôme, cel mai recent parfum al acestei celebre și extrem de dragi mei case de parfumuri și cosmetice. Și cum să nu-l iubesc, când el exprimă bucuria de-a trăi, bucuria unei vieți alcătuită din lucrurile aparent mărunte, dar cu adevărat importante. Unul din ele este, categoric, familia, iar celălalt , iubirea. Pentru că familia înseamnă iubire și lucrurile mici care ne fac viața mai frumoasă sunt născute din iubire. La Vie est Belle este tânăr, are abia un de viață și energie cât pentru mai multe vieți, așa că eu îi prevăd un viitor cert.  Se bazează pe un „concept”, declară creatoarea  Anne Flipo, unul dintre cei trei parfumieri de master responsabili pentru crearea miresmei, alături de Oliver Polge și Dominique Ropion. Conceptul acestui parfum este centrat pe ideea de frumusețea naturală și simplă, eliberarea de convenții și alegerea propriei viziuni pentru a defini fericirea. Parfumul este un fel de perspectivă proprie asupra vieții, inspirat de bucuria și plăcerea descoperite în lucrurile aparent banale: o plimbare în parc, un chec făcut în casă cu fiica ta, un film bun vizionat împreună cu soțul, o carte comentată la un ceai cu o prietenă, o haină nouă sau un ruj care te face mai frumoasă. Parfumul acesta este mai mult decât un parfum, o sticlă sau chiar un vis. Este mai presus de toate o condamnare la o viață nouă și fericită. „La vie est belle” este mantra unei noi ere. O nouă eră caracterizată de o respingere a unei lumi care este placată cu aur și definită de dictatele modei, de bani, de bunuri exclusiv materiale, de a fi neapărat la modă, de a fi oricând subiect de discuție. Departe de toate formele de exces și convențiile create de masă în ultimele trei decenii, „La vie est belle” reprezintă o alegere: feminitatea Lancome, o alegere îmbrățișată de femei, nu un standard impus. Alegerea de a trăi viața simplu și frumos.  Lancome a favorizat mult timp această convingere, pe care o împărtășește astăzi cu toate femeile, prin acest splendid  La Vie est Belle. Parfum de bucurie și de libertate. Parfumul care ne face viața mai frumoasă. Ori bucuria, libertatea și frumusețea ne dau siguranță. Cele  63 de ingrediente, cum ar fi flori de portocal, iris, iasomie, coacăz negru, pere, nucă, boabe de tonka, praline, patchouli, vanilie, îi dau un sens aparte, de bunătate aproape comestibilă, dar și senzualitate, creată de patchouli. După trei ani de încercări pentru a-l crea, parfumul este în magazine, în recipientul său aparent greu, care imită zâmbetul unei femei acolo unde licoarea roz-orange se îmbină cu greutatea sticlei de cristal, făcută după clasicul  Lancôme din 1949, flaconul creat de Armand Petitjean cu o panglică din șifon gri, care amintește de o eșarfă de mătase elegantă, fluturând vesel și feminin. Un parfum care îți dă un cert sentiment de siguranță și te face fericită.

 

 





Acesta este CLUBUL CONDEIELOR PARFUMATE

 

[inlinkz id = 43]

 

Articole create 906

14 comentarii la „La Vie est Belle sau sentimentul de siguranță

  1. Foarte frumos ai descris sentimentul de siguranta. Ai trecut prin toate etapele constientizarii si acceptarii acelei stari minunate. Si eu sunt de acord ca in primul rand familia poate cultiva asemenea simtiri, constituind de fapt nucleul tuturor sentimentelor placute.
    La fel de frumoasa si alegerea ta auditiva. 🙂 Cred ca zambetul Juliei Roberts exemplifica cel mai bine siguranta deplina. 🙂

  2. Draga Mirela, tot ce spui aici cred ca e cea mai potrivita descriere a sentimentului de siguranta.In bratele mamei, alaturi de mama si tata, de familie, corectitudinea, cinstea noastra ne dau o liniste sufleteasca.Insa nu este suficient, din pacate.
    Mirela, iti doresc vacanta placuta in continuare!

  3. Perfecta remarca. Sentimentul de siguranta il putem simti in mai multe feluri. Cei mai multi il gandesc ca “siguranta zilei de maine” si intrebandu-i ce inseamna aceasta siguranta “de maine” – cand maine s-ar putea sa nici nu mai fie pentru ei – raspund ceva de genul: hrana, loc de munca s.a. de gen. E bine sa ne facem iarna car si vara sanie dar nu vom fi in siguranta. Pier unele sentimentele, cum ar putea rezista niste obiecte?
    Prea putini oameni mai au curajul sa se increada in altii, in fortele altora, dar ce fericire! atunci cand intalnesti un om langa care te simti sigur – in siguranta – asa cum copilul se simte in siguranta langa parinti. Nu stiu, dragalasii de copii, cat de nesiguri pot fi si parintii, dar pentru ei sunt ingeri pazitori care pot (aproape) totul pentru ca ii iubesc cu toata puterea fiintei.
    In ceea ce ma priveste ma simt in siguranta langa familie si langa alte putine persoane la care tin foarte tare, indiferent ce oameni intalnesc in afara acestui cerc restrans.
    Nu stiu ce am! Cred ca am tastaturolee! 🙂 Scriu mult si nu comunic mai nimic!
    Imi place cum ai descris parfumul! Ai scris, practic, doua povesti! Nu! O poveste cu doua capitole! 🙂
    Vacanta frumoasa in continuare!

    P.S. Sper sa reusesc a prinde in cuvinte ceea ce-mi trece acum prin minte! Daca nu, macar sa-mi vina vreo idee pe care sa o pot transforma din simtamant in cuvant.

  4. Siguranţa are atât de multe conotaţii, dar tu, dragă Mirela, ca de obicei ai sintetizat totul într-o boare de parfum divin. Sunt de acord că cei dragi nouă ne oferă acea siguranţă râvnită, acel acasă atât de iubit şi nu mă refer doar la locul în sine, ci mai ales la sentimentele pe care le naşte. Să iubim, să fim protectori, să alegem ceea ce ne face bine şi ne completează nu e tocmai uşor pentru majoritatea dintre noi… Merită efortul totuşi… 🙂
    Parfumul ales este atât de bine redat de frumuşica Julia Roberts care are un zâmbet magnific… Bănuiesc şi că boarea lui e simţită prin toţi porii, mai ales că are un nume predestinat, La vie est belle!… 🙂

  5. Departe de ceea ce-ti provoaca rau, sau ceea ce te deprima, viata e intradevar „Belle” 🙂
    Designul masiv al flaconului induce la nivel subliminal ideea de siguranta.

  6. E extraordinar sa ne simtim in siguranta si, la randul nostru, sa oferim siguranta celor din jur. Cred ca cea mai importanta este cea emotionala apoi vin si celelalte aspecte. 🙂
    De multe ori in viata insa, oamenii nu reusesc sa gaseasca fie siguranta emotionala, fie pe cea materiala sau pe niciuna dintre ele laolalta! Si e greu caci asta le afecteaza mult vietile, comportamentul, chiar sanatatea, se retrag in ei insisi sau pozeaza in niste falsi oameni fericiti. E un subiect delicat si complicat.
    Dar si cand oamenii gasesc aceasta siguranta, ce multumire! Atunci viata capata culoare, sens. Da, atunci La Vie est Belle 🙂
    Mirela, ca de obicei ai gasit cuvintele si forma potrivite pentru a exprima sentimentul acesta.
    Vacanta placuta in continuare! Oriunde te-ai afla acum, te imbratisez 🙂

  7. Eu, din pacate n-am avut timp sa scriu. Si imi pare rau. sunt oficial intr-un august de foc. Nici nu mai stiu de internet. Sunt extrem de ocupata, dar revin la programul meu abia in toamna. Insa, sper sa ma intelegi si la urmatoarea poveste particip si eu. Nu pot sa programez articolele, nu merge aceasta comanda la mine, nu stiu de ce. Am savurat postarea ta. La vie est belle in aminteste de filmul cu acelasi nume in care sentimentul de siguranta pentru baietel nu lipseste.
    Te imbratisez si iti doresc vacanta minunata, atat cat a mai ramas din ea.

  8. Oui, la vie est belle, daca o traiesti acasa si oriunde in siguranta si iubire, asa cum preafrumos ai scris !
    Vacanta placuta in continuare, Mirela, Enya si Xaba !

Dă-i un răspuns lui Cătălin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus