Splendidul zeu trandafir și atrăgătoarea mon amie la rose

Trandafirul e floarea care poartă noroc, așa se spune, fie că îl crești în grădină, ghiveci sau îl îngrijești în vază. Pur și simplu dacă îți plac trandafirii și îi privești des, ai noroc. Pune-ți un trandafir în păr sau poartă parfum în care există și mireasmă de roze și vei avea mai mult noroc. Eu ador trandafirii, sper să-mi poarte noroc, sunt cele mai frumoase flori, florile iubirii. În numele trandafirului au creat mari pictori, mari muzicieni, poeţi, scriitori, mari maeştri parfumieri.

Expoziție de artă în oglindă

Desenele sunt făcute de fiica mea, Enya Pete. Eu am fotografiat desenele reflectându-se în oglinda dulapului din camera ei. Îi urez încă odată Enyei mele BAFTĂ la examenul de săptămâna viitoare!!! Va fi prima etapă din examen, respectiv probele vocaționale, de desen și culoare, a câte 5 ore fiecare, constând în natură statică la desen și compoziție plastică la culoare, la care sper că va lua note foarte bune, deoarece se calculează 75% din media totală de admitere media acestor note. După care urmează româna și matematica, în 25 și 27 iunie, deci la o lună distanță aproximativ, vocaționalele fiind în 30 și 31 iunie. Baftă!!!!! Baftă și noroc la examen, că talent cred că se vede că are, iar muncă vă asigur că s-a depus. Multă strădanie și dorință de perfecționare se văd clar în toate lucrările ei. Picky e perfect de acord cu asta. Și Odin e mare admirator, doar că el dormea când am făcut fotografiile. S-o încurajăm, Enya e o emotivă, ca toți artiștii. Baftă Enya, ești cea mai bună! 🙂

La mulți ani, Enya muzicii noastre!

Astăzi, ca în fiecare an de 17 Mai, o sărbătorim pe artista irlandeză Enya, minunatul ” star invizibil”, Doamna de Argint, numită și supranumită divers, dar numai cu căldură, de către cei impresionant de mulți admiratori și iubitori ai muzicii și persoanei sale. Enya este unul din acei oameni frumoși care respiră în această lume, unul din acei omeni care strălucesc firesc, fără să fie îndreptat neapărat asupra lor vreun reflector, care se fac auziți fără a ridica tonul, care sunt remarcați fără a scandaliza. Dacă posteritatea va decide să trimită într-o capsulă a timpului modelul muzicianului inspirat, genial și civilizat, care să dea exemplu generațiilor viitoare ale Terrei, sau să arate altor civilizații din Univers un model de artist aureolat de talent și originalitate, cred că Enya ar fi cea mai potrivită să facă obiectul acelui mesaj, de găsit peste veacuri. Și asta nu doar pentru talentul său aproape palpabil, ci și pentru verticalitatea unui comportament lipsit de ostentație și stări conflictuale, întregind și conturând o creație pe care pecetea esteticului a devenit un semn distinctiv.

Parfum tămăduitor de mai. Salcâm.

Trăim o primăvară intrată de-a dreptul în vară, caldă și însorită, dar plăcută, transparentă, doldora de adieri parfumate, cum vara nu are nicicând, vara având parfumul său involt, uriaș, imens. Primăvara nu e o pârguire, ci o tulburătoare înflorire: acum vezi zarzării îmbrăcați în veșmânt transparent, ca apoi să observi magnoliile pline de exotice flori și te întrebi: să fi înflorit, oare, merii?! …Ca apoi să simți aroma rodului gata să dea în pârg. Și florile de cireș, scuturate grăbit, lăsând pe crengi boabe galben-rozalii, încă de la începutul lui mai. O primăvară venită târziu, o vară sosită devreme.
Salcâmii! Ce dor mi-a fost de parfumul lor! Nostalgii de liceancă subțire, ușoară, cu ten de salcâm, nu atât alb, cât mătăsos și pur, curat. Nu, nu prea am poze de-atunci și nu-mi pare rău, parcă nu-mi mai place ca fiecare clipă să fie banalizată de flash-uri fotografice, devin prozaice toate momentele frumoas, transformându-se în niște fotografii, sper că mă înțelegeți… Nu-mi doresc asta. Dar mă văd, atunci, cu ten de salcâm și dinți de salcâm și parfum de salcâm în păr! Revărsându-și rochia vaporoasă de miresme transparente, adiind a miere și primăvară târzie, coaptă pentru vară, amintirea comestibilă a florilor copilăriei nu piere niciodată. Bucură-te azi de salcâmi, de mierea de salcâm, de clătitele cu flori de salcâm, de aroma florilor de salcâm din parfumurile mielate și ușoare, ca o seară de mai.

Pikinii, ananasul și curiozitatea felină

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss fiind prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!

Dacă aș scrie zilnic de fac pikinii noștri, adică pisicuța Picky și motănelul Odin, cred că m-aș ocupa numai cu asta. Am hotărât să nu-i stresez zilnic cu fotografii, să nu-i deranjez de la somn, mâncare sau joacă, dar uneori nu mă pot abține să-i pozez, mai ales când descoperă lucruri aparent noi pentru ei, sau au aerul că le descoperă. Se apropie tiptil, investighează, cercetează, miros, mârâie, constată că nu e un dușman și apoi adorm osteniți de-atâta muncă de detectivi! Sunt niște dulci și cine nu are pisică, îi recomand…două, ca să se amuze zilnic de drăgălășenia lor. Hai să-i vedem în acțiune.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus