Să-ți înflorească zarzări sub ferestre…și să-i îndulcești cu miere!

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss  fiind  prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!

Să te trezești deodată, după o iarnă lungă, nici geroasă, nici plină de zăpadă, doar lungită fără sens și lipsită de farmecul altor ierni…să te trezești cu doi zarzări înfloriți sub ferestre. Ba chiar sub fiecare balcon. Fragile flori, veșminte transparente pe care zarzării le primesc primii, de la frumoasa Primăvară-n dar. Gata să se rupă la prima adiere, petalele moi și mătăsoase, albe ca puritatea însăși, sfidează cele 23 de grade C (câte au fost azi la Cluj), dar și cele 5 gr C  câte au fost azi noapte. Le stau alături bănuți de aur în iarba fragedă și parfumată, păpădiile, primele din anul acesta, dar și magnoliile albe, care au înflorit deja,  așteptând ca imenșii muguri roz ai vecinului de curte să izbucnească-n înflorire parfumată și aproape ciclamen, toate împresurate de hora Ploii de aur (Forsythia), arbuști generoși, care auresc primăvara , însuflețindu-i farmecul. Și ca să fie și un pic de roz, la colț a înflorit și arborele decorativ cu flori roz și frunze roșii, așa că e o minune să te plimbi și să inspiri cu nesaț parfumul florilor Primăverii. Priviți, ce frumoasă e Primăvara asta, totuși!

 Ionel Teodoreanu are cele mai gingaşe şi mai primăvăratice cărţi din literatura română.  „Dintâi a fost zarzărul de la fereastra bunicilor, şi abia apoi fetele de la atâtea uitate ferestre ale tinereţii din dulce Târgul Iaşiului. De atunci, de la bunici, zarzărul a înflorit de multe ori în paginile mele, începând cu ale Uliţei Copilăriei, Medelenilor, şi apoi cu ale altor încercări de a-mi ucide moartea…    Unora le-a fost drag acel pom în floare. Dar urzica altora a zâmbit cu dinţi. Zarzărul literaturii mele nu e o metaforă sau o obsesie în floare (cum crede oţetul bieţilor deştepţi), ci dorul de zâmbet al unei grele melancolii… zarzărul de la fereastra bunicilor înflorise peste noapte, râzând o dată cu zorii, nou. Raiul începea cu el, sub cer albastru, în murmur de albine. Zarzărul de la fereastra bunicilor a fost întâia mea mirare.”

 

 

 

 

 

 

 

poze-1-mai-mag4

 

 

Mierea e nelipsită din casa noastră. Ceaiul se bea numai cu miere sau fără nimic, în prăjitură zahărul e înlocuit cu Stevia Gerble sau cu miere, în cafea la fel, în cacaoa cu lapte la fel. Dulceața e înlocuită adesea cu miere, iar ardeii copți și alte salate, care cer zahăr, se fac numai cu miere. Nicio zi fără miere, așadar! Ne place mierea de salcâm, pe care o cumpărăm de la sursă, nu din market. Foarte rar cumpărăm din magazin, dar numai miere naturală, cel puțin așa sper. Despre miere:  mierea este un aliment uşor de digerat. Ea este o mixtură de glucoză şi fructoză într-o manieră care nu necesită alte transformări, pentru că ea poate fi asimilată direct de organism. Mierea este o sursă de energie şi vitalitate pentru organismul uman, datorită componentelor sale:

1. apa (apă naturală obţinută de la plante) – concentraţia normală de apă în miere este de 17-23%
2. glucoză (65 -75%)
3. polen (până la maxim 1%)
4. vitamine (B1, B2, B3, B5, B6, vitamina C, vitamina K, care ajută la coagularea sângelui şi betacaroten) aminoacizi si proteine 
5. minerale (Calciu, Magneziu, Bor – ajută la sintetizarea vitaminei C, Fier, stimulator al funcţiei sangvine a măduvei şi al funcţiilor sistemului nervos, Potasiu, Fosfor, Sodiu)
6. minerale (provenite în special de la albine)
7. diferiţi acizi 
100 gr de miere, echivalentul a 315 calorii, conţine:
( 15% apă, 0,4-0,8% proteine, 81,3% zaharoză, 3,01% vitamine, 0,2% minerale şi substanţe antibacteriale).

Copiii peste şase ani pot consuma până la 8 linguriţe de miere de albine, adolescenţii până la 15 linguriţe de miere (echivalentul a 70 de grame). Adulţii – 20 de linguriţe pe zi (echivalentul a 100 g). Mierea se recomandă ca mijloc terapeutic şi profilactic într-o doză zilnică de 80 g până la 120 g. Se recomandă consumarea ei în combinaţii cu suc de lămâie sau măceşe, ca factor energizant. Diluţia de miere în apă caldă (o lingură de miere la o cană de apă) băută seara, la culcare, dă rezultate bune în combaterea insomniei, a constipaţiei şi în eliminarea toxinelor.

 

 

 Rețeta de weekend: rețeta vă rog să o luați de  de aici

Albinița – Prăjitura cu miere de albine

albinuta+2

 

 

 

Glume de weekend

 1.  Soţia:
– Bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos decât maimuţa!
Soţul:
– Bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos decât maimuţa cu care trăieşte!

………………………

2.  Salariul soţiei este salariul soţiei. Iar salariul soţului deja se numeşte bugetul familiei.

………………………….

3.  – Bună ziua, domnule poliţist. Soţul meu s-a pierdut. Dacă-l găsiţi, vă rog să-i spuneţi că mama nu mai vine la noi!

……………………………..

4.  La Radio Erevan, cineva întreabă:
– Ce poate face o femeie cu soţul ei care se uită tot timpul după fuste?
Radio Erevan răspunde:
– Va sugerăm să-l trimiteţi într-o vacanţă in… Scoţia.

…………………………….

5.Dintre toate rudele soţiei, cel mai mult îmi place de mine.

……………………………

 6. Soţul către soţie:
– Excepţionale ciuperci. De unde ai reţeta?
– Dintr-un roman poliţist.

……………………………

7.Niciodată nu pot aduce acasă o femeie. În primul rând, din cauza părinţilor, iar, în al doilea rând, din cauza soţiei.

HAPPY WEEKEND! – Ediţia 16

Recomand: Elly , Jurnal de Sotie ,Zina ,pandhora , Vania Ducele de Mantova,Silving Rain Girl, –X -.

 

Articole create 906

36 de comentarii la „Să-ți înflorească zarzări sub ferestre…și să-i îndulcești cu miere!

  1. Minunata postare! De cand ma tin minte primavara a fost anotimpul cel mai asteptat. De fapt noi ca si oameni mereu asteptam cate ceva. Acum asteptam primavara, apoi vara ca vrem vacanta, dupa care ne saturam de caldura si asteptam toamna mai racoroasa, ca intr-un final sa asteptam si iarna cu ale ei sarbatori si primii fulgi, dupa care ciclul se repeta. Dar ca primavara…
    PS. Cateva dintre bancuri le tineam in draft pentru o postare. Na ca mi-ai luat-o inainte. Oricum sunt amuzante.
    Happy Weekend!

    1. Ai dreptate, mereu vrem altceva. Totuși, eu cu primăvara sunt consecventă, e anotimpul meu preferat și acum e cu adevărat plăcut afară. Și frumos!
      Îmi pare rău că ți-am șutit bancurile, le-am luat și eu de pe net!
      Happy Weekend! 🙂

  2. Mirela, imi ploua-n gura, nu-i corect! Doamneee, cred ca as termina tava, ce pofta mi-e. Nu puteai pune o poza cu ciupercile din romanul politist?!? :)) Ma duc la culcare!

    1. Lasă că la silueta ta e numai bună o tavă de prăjitură! Și e ușor de făcut, ai văzut rețeta?! Spor! 😉
      Bună treaba cu ”ciupercile”, dar alea sunt pentru cei care țin regim, nu-i cazul. :)))))
      Te pup, zi superbă ție și miracolelor tale! 🙂

    2. Silueta mea lasă de dorit, am niște colăcei și-o burtică ce nu se asortează cu nicio bluză! Știu că pare că mă alint, dar crede-mă, știu eu ce zic. 🙂
      Am văzut rețeta, dar pentru mine nimic nu-i ușor dacă-i vorba de gătit! Niște biscuiți am încercat să-i fac bebeului și-am insistat: Prima dată puteam să-mi sparg capul cu ei, a doua oară i-am ars, a treia oară era tare coaja și curgeau pe finăuntru… Pas! Îi cumpăr, cei de la Organix se pricep mai bine! 🙂

  3. Dintr-un roman politist,ha? 😀

    Si noi cred ca facem jumatate din vanzarea mierii ecologice din Dk :)) Eu am un fix cu mierea,propolisul,argila.Care fix s-a transmis si copiilor,cum altfel.
    Altfel, voi cu primavara voastra sunteti departe, dar cand s-or trece florile voastre o sa veniti sa le admirati pe ale noastre 😉
    Weekend super,Mirela!

    1. Da, fă o ilustrație la temă, aș fi curioasă ce figură i-ai face soției! 😉
      Și eu am fixul cu mierea și propolisul, noi două, eu cu Enya consumăm zilnic. O să mă gândesc și la argilă.
      Așa este, o să-i admirăm pe-ai tăi și uite cătă primăvară se face! 🙂
      Un weekend minunat trimit către tine, Irina dragă!

    1. Ăsta e farmecul, să știi. Dacă am trăi la Ecuator am avea toate zilele la fel, brrr, mai bine așa! 😀

  4. „Dintre toate rudele soţiei, cel mai mult îmi place de mine.” :)))
    Toate mi-au placut dar pe asta vreau s-o tin minte. Cred ca si pe cea cu reteta de ciuperci 😉
    Da, frumusetea acestui anotimp, cu dezmatul pomilor in floare…nu cred sa-l egaleze nimic altceva. Primavara e ca o explozie, ca o descatusare. E minunata, acum ca s-a si incalzit, si peste tot miroase a flori proaspete si amarui…de la samburele inca neformat… E un miros fantastic, ce nu seamana cu nimic altceva.
    Off…cu mierea, desi mi-ar placea, eu n-am o relatie buna. Din pacate am o usoara alergie la ea…nu pot manca mai mult de 2 lingurite…
    Eu dupa vara nu astept nimic 😉 Nu as vrea sa vina niciodata toamna. Iarna nici atat :))
    Happy weekend, Mirela draga!

    1. Aici suntem cam pe-o mână, nu dau o primăvară pe zece ierni, dar îmi place și iarna așa, până pe la Crăciun, apoi gata, aștept primăvara vara! 🙂
      Ai grijă cu alergiile, se pot trata, da, e foarte adevărat!
      Te pup, să ai un weekend pe cinste! Numai bine, dragă Elly! 🙂

  5. Mierea este foarte buna, ai dreptate! Dar din pacate nu toata lumea o poate consuma. 🙁
    Iar bancul nr5 e grozav! Oare asa gandesc toti barbatii? 🙂

    1. Of, ce rău îmi pare! Dar există și miere fără zahăr, Stevia Gerble are variante pentru orice, cu înlocuitori numai buni de consumat. așa că, există alternativă. Numai bine și Happy Weekend dragă Minnie! 🙂

  6. Îmi imaginez nebunia acestei priveliști, și tu, acolo privind, amețind în timp ce respiri frumusețea ce se lungește sub privirea ta flămândă de Soare, culoare, vrajă. Sublimul unei asemenea ferestre- poartă între două lumi și o după-amiză în care să citești/ scrii până se îngână ziua cu noaptea, frenetic, dureros. A ști să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară e cea mai dulce miere pe care o torni copilărește în fiece clipă ce trece pe lângă tine și tu o prinzi frământând-o, amintindu-ți de mâinile bunicii, de prăjiturelele ce le mâncai cuprins/ă de emoție. Iașul forfotește parcă izbucnind…mi-e ciudă pe piciorul meu ce nu mă lasă să mă plimb. Sunt țintuită în pat, dar simt tot acest freamăt, izbucniri scurte ale mugurilor ce se vor crăpa ușor, ușor. E atât de frumos…Minunat articol, dar nu e ceva nou. Cu fiecare dată, când ajung aici visez încă o bucată de drum prin ochii dumneavoastră și e minunat. Vă doresc un week-end edenic, plin de frenezia Universului ce plesnește sub viața mustiind din adâncuri. Zâmbete și fericire cu duiumul. Vă îmbrățișez cu drag!

    1. Simona, tocmai mă bucuram că ai început să mă tutuiești…uitând că tu scrii literatură și într-un comentariu, devenit un frumos fragment literar, cel de față fiind absolut sublim!
      Simona dragă, mă bucur de primăvara ieșeană, dar mă întristez că ești țintuită în casă din cauza piciorului, având speranța că va trece repede și bine, grabnic! Și te vei putea plima în voie.
      Un zarzăr să înflorească în ochii tăi și Norocul să te însoțească în acest Weekend și toată viața. Te îmbrățișez cu mare drag! 🙂

  7. Frumoase flori!
    Ionel Teodoreanu a fost scriitorul preferat pe când eram adolescent.
    Mierea e grozavă, desigur. Nu ştiam ce conţinut de apă are.
    Bune bancurile! Dintre toate rudele soţiei…

  8. De un timp am intrat la idei in ceea ce priveste calitatea alimentelor; azi am aflat ceva grozavii despre falsificarea sistematica a uleiului de masline; din cele mai vechi timpuri……
    Parca eram mai linistit cand nu stiam…
    Am noroc ca gasesc zilnic glume noi…Ori ca le uit repede…

  9. Mierea trebuie cumparata direct de la apicultor, niciodata de la magazin. In Bucuresti exista un singur magazin unde am certitudinea ca mierea este buna, la Combinatul Apicol.

    1. Eu sunt dependentă de miere. Adică noi, toți trei suntem dulci! 😉
      Zarzărele, sau corcodușele, cum li se spune pe la noi, sunt delicioase. Sunt atât de văratice, o minune!
      Vin să mă plimb pe aleea zarzărilor franțuzești! 😉

  10. Traim cu atita repeziciune totul incit uitam sa mai admiram zarzarul in floare, sa mai simtim dulcele gustului din miere, sa mai ridem la o gluma buna. Toate vin avalansa peste noi, naucindu-ne si egalizindu-ne simturile.
    Si uite cum, un material de genul celui de fata, are rostul de-a ne scoate din amorteala iuresului cotidian si-a ne face sa vrem si noi, in noi, primavara asta atit de nebuna si de frumoasa.
    O reala placere a fost totul, Mirela draga!

Dă-i un răspuns lui anastasia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus