30 aprilie, 2013

 

Dragii mei, de mâine începe marea hoinăreală, sau leneveală, sau bucătăreală…Dar de 1 Mai nu aveți voie să stați în casă,  trebuie să vă găsiți un măr înflorit sub care să vă petreceți o parte din zi.  De 1 Mai e liber, oficial și obligatoriu! După modelul bugetarilor, de 1 Mai si de Paște se vor putea bucura și elevii de o vacanță prelungită. In total, șase zile libere, care vin la numai două săptămâni dupa vacanța de primăvară, ceea ce e foarte bine, deoarece vacanța a fost de numai o săptămână. Concret, va fi liber de 1 Mai, iar unii dintre noi vor avea și de 2 si  3 mai vacanță, deoarece aceasta se leagă de sărbătoarea Paștelui, liberă oficial an de an.  Eu zic să ne bucurăm de soarele și seninul de afară, să ieșim mâine sub un măr înflorit, de Armindeni să zburdăm printr-o livadă de meri în floare, după care să ne mai primenim odată casa și să pregătim bunătăți de Paști, ca să avem cele cuvenite la frumoasa masă în familie. La 1 Mai, românii sărbătoresc  Armindenul ( Armindeni, Armendina, Armindin şi Arminder). Sărbătoarea este închinată îndeosebi vegetaţiei şi vitelor, dar și pentru prosperitatea celor vrednici. Ziua se serbează şi pentru înviorarea pământului, pentru ca acesta să dea roade. Oamenii ies la iarbă verde, mănâncă lucruri proaspete: miel , caș, verdețuri și beau vin.  Armindeni i se spune şi unei crengi verzi sau unui pom curăţat de ramuri până aproape de vârf şi împodobit cu flori şi spice de grâu. De Armindeni e bine să stai aproape de un măr înlorit, pentru ca norocul să te însoțească tot anul.

Noapte de mai

De Lucian Blaga

Jos prin ierburi, printre lemne,
uhuit s-aude, semne.
Rar un foşnet, rar un murmur.
Sus e zodie de gemeni.
Toate cîntă pentru semeni.
Toate îşi răspund prin linişti.
Pitpalac îşi spune vrerea
pitpalacului din inişti.
Orice glas ascultă glas,
numai greierul prin ceas
stă de vorbă cu tăcerea.
Parcă n-are-n lume semeni,
doar în inişti cele linişti.

Vă doresc un Armindeni frumos, cu vreme bună, să găsiţi un măr înflorit lângă care să mâncaţi lucruri proaspete. Să staţi pe iarba verde, nouă, de primăvară împlinită şi să vă bucuraţi de prima zi de mai, ca şi de toată primăvara. Veselie şi sănătate de 1 Mai, soare şi cer senin de Armindeni!

De Paști vă voi felicita la timpul potrivit, dar vă spun și în avanpremieră să fiți sănătoși, să vă bucurați alături de cei dragi de o Săptămână Luminată liniștită și frumoasă, iar Paștile să vă fie prilej de bucurie și lumină, de petrecere tihnită și belșug, de lumină spirituală și bunătăți pe masă.

Câteva idei de pictat ouăle manual, cu pensula și acuarelele, aici fiind acuarele anilinice, care nu sunt toxice. Sunt de acum doi ani, pictate de Enya, care între timp a progresat, gata, le pictează mai frumos și mai original, dar voi pune eu fotografii, imediat ce ne hotărâm să le pictăm.
Povestea parfumată se reia în 12 mai, în prima duminică după Paști, când avem o preafrumoasă temă propusă de Samewhiteblue, numită Parfumul tămăduitor de mai- Salcâm. Vă rog insistent să adăugați și un parfum, firește, dacă găsiți unul cu mireasmă de salcâm. Vă aștept de pe acum cu drag și interes. Numai bine vă doresc, ne mai vedem săptămâna aceasta, cam pe vineri. Până atunci, o scurtă vacanță plăcută, cu sănătate și realizări.

Bonus.:Parfum de Paști, repostare.

Având în vedere că deja începem să ne pregătim de Paști, consider că anticiparea atmosferei propice unei asemenea sărbători este bine venită Azi…arome și flori de Paști

Flori de Paști, parfum de sărbătoare

curiozitate felina 10-Hai, copii, am ajuns! răsuna plină de voioșie și căldură frumoasa voce a tatălui meu. Parcă-l aud, parcă-l văd…Săream de pe bancheta din spate mașinii noastre roșii, năvălind în curtea bunicilor. Cât de calde și blânde figuri aveau bunicii, cât de imensă și necondiționată iubire strălucea în privirile lor, înnobilându-le chipurile liniștite.

-Hai să vă pup, dragii bunicii! mă strângea bunica lângă ea, iar eu deja deslușeam aroma de cozonac proaspăt scos din cuptor, aluat cu vanilie și nuci pralinate dinspre făptura ei blajină… Mereu va mirosi așa amintirea bunicii…Adaug  și  mireasma de busuioc ce răzbătea din toate dulapurile, din  lenjeria de pat, cuverturile, hainele și chiar părul ei cărunt, prins într-un coc mic, la spate. Intram, mic cu mare, în casa primitoare și gătită de sărbătoare. La intrare, sărutam în treacăt  ciorchinii abia înfloriți ai liliacului.

-Mâine vor fi plini de flori, mă asigura bunica.

-Doar e luna mai, întărea bunicul, care aprecia dacă data Paștelui cădea când  vremea era mai caldă.

-Ai  narcise albe! mă repezeam eu veselă și gata să rup una, dar mă ”ostoiam” repede, știind că doar la plecarea către casă voi primi cuvenitul buchet de Paști. Liliac, narcise și  zambile  albe sau  mov, în funcție da data calendaristică în care se sărbătorea Paștele în acel an.

Sorbind cu nesaț aroma cozonacilor cu nucă și mac, treceam în camera cea bună, cu oglindă venețiană.

-Ce bine-i la tine, bunico…mă lăsam eu pe umărul ei, cu miros de busuioc, visând la clipa când voi lua lumina de Paști.

-Acum suferința Lui s-a sfârșit, șoptea bunica. Dacă vrei, îți aduc o felie de cozonac… Știam că se gândește la suferințele Mântuitorului. Ea postea ultimele două zile  doar cu apă și pâine, iar sâmbăta bea doar apă…Până la miezul nopții, când luam împreună Lumina sfântă. Doamne, cât mă fascina aroma de tămâie și ceară topită de la lumânări, combinată cu aerul proaspăt de primăvară, cu mirosul aspru de narcise albe și dulce,  de liliac mov, acum înflorit. De zambile albe, mov și roz, de ierburi verzi și tinere, de renaștere.

Reveneam plini de credință și taine, deoarece alături de bunica era imposibil să nu crezi, să nu trăiești fiecare clipă a misteriosului ritual din Noaptea Învierii. Pătrundeam somnoroși în coridorul cu mixandre și mușcate, tulburător de teroase și pipărate, iar bunica ne conducea direct în bucătărie…Față de masă albă, farfurii albe cu aur și tacâmuri de argint, șervete apretate. din pânză albă.

-Doar n-ați crezut că vă culcați nemâncați, ne dojenea ea, după ce toată după-masa ne ”ospătase” doar cu păine unsă cu dulceață.

Nu voi uita masa aceea. Lângă ouăle roșii și lucioase, cu miros de slănină (luceau datorită acesteia!), tronau platouri cu drob de miel, salată boeuf, ridichi roșii,  ceapă vrede, fire verzi de pătrunjel proaspăt, alături de felii de șuncă fiartă și răcită, fripură rece de miel pe foi verzi de salată. Aromele erau grozave…mâncam cu toții, după lingurița cu Paști, administrată corespunzător.

Dormeam adânc și ne terezeam fericiți. Bunica avea grijă să pună în ligheanul din porțelan plin cu apă rece, un ou roșu, un inel de aur și un ban, iar noi ne spălam cu apa aceea binecuvântată: deveneam mai sănătoși, mai bogați și mai norocoși!

Fugeam în curte, sărutam din nou liliacul,  îmi puneam în părul fin ca mătasea un ciorchine movaliu, prins cu o agrafă. După un mic dejun, aromat cu cozonac și lapte, o zbugheam în primăvara de Paști!  Coliere din bănuți de păpădii, goana prin livada în floare! Puii de găină, mici și aurii, blănițele de caise ale bobocilor de rață. Acele minuni…acele minuni…Chemarea mamei, îmbrăcarea în rochia nouă din catifea, cu ciorapii trei sferturi albi,  bine intinși și panofii de lac roșii cu baretă, sau albi, dacă rochița era albastră sau roz. Numai cu baretă! Poșetuța asortată, care conținea batistă brodată și ou roșu. Mama o parfuma cu Chanel 19. Bunica îmi parfuma obrajii cu parfum de liliac, un parfum pe care l-a folosit multă vreme, alături de lavandă. Fatele meu , îmbrăcat ca un prinț, mă lua de mână. Ne întâlneam cu restul verișorilor și a noastră era lumea! Descopeream jocuri, datul cu banul în ou, schimb de ouă vopsite, lănțișoare de păpădii , statul pe iarba mătăsoasă. Prânzul în camera bună, cu aromă de friptură de miel și salată verde cu oțet de mere, prăjitura cu brânză de vaci și vanilie…Toate aceste arome, alături de florile care tronau în trei vaze de cristal: lalele, liliac, narcise fac parte din amintirile mele. Care sunt clare și datorită acestor miresme. Sper să nu petrec vreodată Paștile fără flori pe masă și aroma unei mâncări tradiționale.  Și-ar pierde enorm din farmec.

Sărbători fericite!

LE: Anul acesta recomand de sărbători parfumul Narciso Rodriguez by Narciso Rodriguez, e superb și potrivit.


Narciso Rodriguez draws his inspiration from women, for women. His creations are designed to celebrate their beauty and sensuality, to set off their body. He has a unique, timeless style that combines the rules of American ready-to-wear fashion, the traditions of European Haute-Couture and the sensuality of his Latin heritage.

 

 

 

Categories: Familia

21 Responses so far.

  1. ,,Acele minuni…acele minuni…”, da, adevărate, divine minuni de care îmi amintesc cu aceeași fericire crudă, crescândă. Între timp m-am îndepărtat de ritualul acesta, dar îmi amintesc că aveam ceva al meu, în acea noapte, știut doar de mine. Priveam pătrunzător Biserica ce ardea cu pâlpâirile ucigașe ale lumânărilor, până amețeam și mi se făcea rău. Bunica, drăgălașa de ea, mă ducea afară și mă ajuta să îmi revin. Mă prefăceam în mare parte, dar era un joc ce mă fascina, păcat că nu îl mai pot face acum. Mâine ajung la țară și o să regăsesc mărul acela din colțul casei, o să îmi revăd bunicii despărțiți de împrejurări acum, părinții și bineînțeles pe frățiorul meu. Un, 1 Mai, de vis…Vă doresc de asemeni o zi edenică alături de cei dragi, de mireasma timpului ce l-ați păstrat viu în adâncul sufletului, gustul acelor bucate ,,vechi”, chipul, părul, mâinile bunicii, o ființă Scumpă pe Pământ, veșnică. Să știți că parfumul Iubiri răzbate prin ecran trezind o lacrimă involuntară, arzândă, la unison cu trăirea înaltă ce vă leagă de trecutul de poveste. Și da, lumea e a dumneavoastră și a Sufletului Sublim ce atinge, cucerește, iubește și păstrează toate lucrurile-oamenii peste care trece lăsând un parfum greu, de frumusețe, senin și Iubire. Vă îmbrățișez cu drag!

    • avatar Mirela spune:

      Mă bucur mult că vei regăsi mâine mărul acela din colțul casei și te asigur că apropierea lui îți va aduce noroc! Mult noroc! Ești un suflet mare și rar, dragă Simona și sper ca și cei cu care te vei întâlni pe cărările vieții să vadă acest lucru și să-l aprecieze. O zi frumoasă și o săptămână luminată mai bună ca oricând îți doresc! Cu același drag te îmbrățișez! 🙂

  2. avatar Mélanie spune:

    Bonjour et merci, chère Mireille! 🙂
    @”Narciso Rodriguez…” se pare c-a fost adoptat de multe femei – vedete ori ba! – în ultima vreme, pentru mireasma sa naturala, cu explicatia:”miroase a curat!” 🙂 Un buchet de rosmarin din gradina mea reala, alaturi de gânduri amicale, urari de sanatate, pace sufleteasca si optimism… Cu drag, Mélanie

  3. avatar Zina spune:

    Maine chiar vom sta la iarba verde si noua, ca abia am pus gazonul ! Ne vom aseza, insa, alaturi, pe terasa, fiindca suntem in stadiul de udat ca la orezarii, asa ca nu putem pune nici piciorul. Ai sa vezi poze pe blog, in a trei zi de Paste, dupa cum ti-am scris si pe blogul meu.
    Sa aveti zile minunate, tu si cei dragi tie !

    • avatar Mirela spune:

      O, pe propriul gazon, așa da, Zina dragă, va fi cu atât mai fermecătoare luna mai! 🙂
      Îmi pare rău, dar lasă, soarele va trimfa și luna mai va fi splendidă!
      Aștept cu interes pozele și salut cu drag cățelușele care sigur se bucură primele!Zile frumoase și reușite alături de cei dragi, îți doresc! 🙂

  4. avatar Silving spune:

    Hei, la voi e liber de 1 Mai, nu aici! Insa din perspectiva sotului care e boss-ul firmei,vad lucrurile altfel,zilele libere le vede ca pe pierderi,fara vanzari.Insa aici,sau cel putin in firma lui, lumea nu lucreaza peste program,mai au si vacante,asa ca nu-i plang absolut deloc pe angajatii lui ca n-au o zi libera de 1 mai. De fapt e 9 mai libera, ca la ei e Inaltarea, si 10 ca e vineri, asa ca vor avea si ei minivacanta lor, ceea ce ne convine,ca e ziua fiica-mii si avem deja un maraton festiv planuit pentru ea :D.

    Paste fericit,Mirela,tuturor! Sarbatori linistite,asa frumoase precum ai scris 🙂

    • avatar Mirela spune:

      Păi și dacă nu e liberă, tot poți să ieși la iarbă verde, nu-i așa?! Noi luăm liber, inclusiv angajații bossului, care e Xaba, dar joi ei vor ucra la firmă, iar eu acasă, că vin Paștile.
      E bine că aveți liber de Înălțare, dar și aici va fi liber de Rusalii, în lunea de după Rusalii. Lasă, omul are nevoie și de relaxare!
      Mulțumesc! Să ai o zi de 1 Mai-Armindeni superbă! 🙂

  5. avatar Irealia spune:

    Îmi fac bagajele, dar nu m-am putut abține să nu vin să văd ce-ai mai scris. Evident, am învățat ceva nou: Habar n-am avut de Armindeni, draga mea enciclopedie ambulantă. Mulțumesc. 🙂
    Cu siguranță nu-mi voi uita parfumul, ești fantastică! Te pupific, promit să caut un măr înflorit mâine! Un mănunchi de gânduri pline de veselie îți trimit, cu drag! Vacanță minunată și Sărbători frumoase! 🙂

    • avatar Mirela spune:

      Ținem Armindenii de câțiva ani buni! Cea mai frumoasă etapă a vacanței este pregătirea de plecare: să faci planuri, bagaje, apoi să le vezi aievea (planurile), chiar mai frumoase decât în stadiul de proiect. Da, așa vacanță să aveți, cu tot dragul! 😛
      Sărbători fericite și vesele, luminoase și cu sănătate, ce mai, sărbători miraculoase vă doresc ! 🙂

  6. Waw! Ce postare de zile mari! Ce frumos întâmpini tu marea sărbătoare! Aici este de comentat nu glumă! Nu se poate rezuma în câteva cuvinte tot ce am de spus, aşa că, având acceptul tău, îmi rezerv privilegiul de a reveni cu un comentariu mâine. Noapte bună draga mea Mirela. Pe mâine!

    • avatar Mirela spune:

      Auraș, mai bine stai mâine sub un măr înflorit, că sigur ai destui în curte! Mulțumesc pentru vizită, mâ gândesc la niște desene…Așa că, pe mâine, cu drag! 🙂

  7. avatar elly weiss spune:

    O…ce restante am, Mirela draga… De abia am ajuns sa ma bucur de frumusetea acestor fotografii, a oualor atat de frumos colorate si de o poveste frumoasa.
    Am retinut si tema Povestii… Avem timp sa ne gandim….destul timp.
    Din pacate, desi mi-as dori, fiindca au un parfum delicat si unic, merii nu mai sunt infloriti. S-au trecut cu totii. Deja. A venit acest val de caldura care a accelerat totul…inflorirea mai mult ca orice.
    Azi am muncit ca sclavii pe plantatie… 🙁
    Astept vreo 2 -3 zile mai libere…
    O noapte buna iti doresc!

    • avatar Mirela spune:

      Elly, pe picior de plecare cu bagajele făcute de ieri, îți urez o zi de Armindeni cu meri înfloriți, veselie și relaxare, meriți! Mii de îmbrățișări cu tot dragul! 🙂

  8. avatar Tina spune:

    Pe mine nu m-ai invitat la poveste parfumata, dar stii, o sa aplic ceea ce am invatat in facultate „Ma dai afara pe usa, eu intru pe geam”:))) Tema aleasa e superba si n-o pot rata.

    Saptamana asta va fi una speciala, e ultima din vacanta mea prelungita acasa, voi profita din plin de soare, pomii infloriti si mirosul florilor de primavara. Acum chiar imi beau cafeaua sub un mar inflorit. Langa mar este si un cais sub care am facut acelasi lucru saptamana trecuta cand era inflorit. Cred ca zilele astea ma mut sub liliac, caci marul deja da semne ca i se scutura floarea.
    Superbe fotografii si indemnul la fel.
    Sa ai o mini vacanta plina de evenimente fericite!

  9. avatar Minnie spune:

    Vacanta placuta si Paste fericit! >:d<

  10. avatar -X- spune:

    Nu stiu cum e parfumul insa flaconul e super de elegant in simplitatea lui !

  11. avatar lili3d spune:

    Zile cu spor și liniște!

Leave a Reply