”Picasso a devenit o legendă încă din timpul vieții și este considerat cel mai celebru artist al secolului XX. Locul lui în arta secolului al XX-lea, încă nu a fost egalat.”(Beaux Arts)
Azi e 25 octombrie, într-o zodie scorpionică și avem de sărbătorit un genial Pablo Picasso, născut în această zi acum 131 de ani, un artist care a știut să folosească harul cu care a fost înzestrat. Pablo Ruiz y Picasso (n. 25 octombrie 1881, Malaga – d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes), este un mare artist plastic spaniol. Cel mai mare al modernității, dacă e să ascultăm opinia criticii și să observăm interesul stârnit de opera sa, de vreo 110 ani încoace. Genial, polivalent, complet, uriaș și unic, Picasso nu s-a mulţumit în viaţă cu un singur rol. Un om, un pictor, un sculptor, un ceramist, un poet care a jucat multe roluri, reale şi imaginare, dar pe toate cu aceeaşi pasiune, acesta a fost Pablo… A fost andaluz şi catalan, spaniol şi francez. Dar a fost și un copil genial, iar la Paris un străin „iresponsabil”, din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soţ şi tată. A fost iubit, idolatrizat, hulit, urât, invidiat, a fost înger și demon. Picasso a fost unic și a spune că pictura lui e doar cubistă e o greșeală. Pictura lui e picassiană și atât, chiar dacă a avut o perioadă în care a inventat, practic, cubismul, ca stil în pictură, dar și ca punct de plecare în pictura celorlalți pictori cubiști (și nu numai). Un creator de curent, de stil, de modă (în artă!)! Un model pentru alți artiști, un titan al artei moderne și al universalității.
Iată primul tablou apreciat, pictat de Picasso înainte de vârsta de 14 ani, ”Prima Comuniune” (1895)
Foarte mulți critici afirmă că Picasso este cel mai faimos artist al secolului XX. El a fost cu siguranță unul dintre cei mai prolifici artiști. Extrem de multilateral, utiliza ca material pentru arta sa toate mijloacele imaginabile , printre care creionul, acuarela, vopselele de ulei, cărbunele, metalul, ghipsul sau resturile colectate din tomberoane. Personalitatea puternică a lui Picasso a dominat viața artistică avangardistă până în preajma celui de-al doilea război mondial. Picasso a fost unul dintre initțatorii schimbărilor radicale din domeniul picturii si al tipăriturilor. Studii: Şcoala de Arte Frumoase din Barcelona (1896) , Academia de Pictură din Madrid (1897-1898). În anul 1900, Pablo, în vârstă de nouăsprezece ani, îşi expune pentru prima dată lucrările în localul Les Quatre Gats („La patru pisici”) din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică şi intelectuală din capitala Cataluniei. Din 1901, începe să-şi semneze lucrările cu numele mamei sale, consideră că Picasso „sună foarte bine”, la Paris în cartierul Montmartre. Perioadele albastră şi roz sunt foarte cunoscute publicului. În 1904, Picasso se hotărăşte să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenţi, pictori, sculptori şi actori. Perioada albastră începe cu tablouri triste, în tonuri albastre reci, ce exprimă singurătatea, suferinţa şi sărăcia, reflectând o dispoziţie afectivă melancolică.C Fernande Olivier, o tânără brunetă şi elegantă, devine prima lui iubită. Urmează perioada roz. În pânzele lui Picasso domină acum nuanţele deschise, senine. Fascinat de universul arlechinilor, acrobaţilor şi clovnilor, merge adeseori la un circ din apropiere unde îşi găsește subiecte pentru tablourile sale. Începe „perioada primitivă” din creaţia lui Picasso. Se îndepărtează de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, îl interesesează sculptura iberică dinaintea dominaţiei romane, renunţă la modele şi pictează exclusiv din imaginaţie.
Acest proces este încununat de realizarea tabloului Domnişoarele din Avignon (1907), care prevesteşte naşterea cubismului.
Picasso trasează, împreună cu Georges Braque, drumul unui mod revoluţionar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: „…ei dispreţuisc formele, reduc totul – locuri, figuri, case – la formele geometrice elementare, la cuburi”.
Obiectele se descompun în părţi elementare, pentru a fi din nou reconstruite pe suprafaţa pictată. Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda colajului. Picasso reuşeşte să accentueze şi mai mult diferenţa între suprafaţa tabloului şi relieful obiectelor reprezentate.
A făcut și ceramică decorativă, sculptură, grafică și a scris frumoase poezii. A iubit și a fost și mai iubit. Acesta a fost Picasso. Și va dura, vă asigur.
Privind tabloul ”Prima comuniune”, inteleg ca stia, totusi, sa deseneze! 🙂
Glumesc, a fost, desigur, un titan al artei! Si a avut si o viata personala absolut fabuloasa!
Gabi dragă, nu numai că avea talent, avea un talent uriaș!
Dar nu a suportat să repete mereu ce au făcut alții, se născuse într-o epocă de căutări, de aspirații către ceva inedit, nou, și a fost omul epocii sale, faimos și căutat de ”cei avuți și cu gustuti rafinate!, cum a mărturist el însuși.
Ai dreptate, viața personală i-a adus o parte din faimă! 😉
Picasso nu imi place dar ma intriga…
a fost un nebun curajos…
Dacă te intrigă înseamnă că nu treci indiferentă!
Așa a fost, să știi, aș vrea să am curajul lui, dar cu așa ceva trebuie să te naști! 😉
Probabil ca Picasso, care inca din viata devenise o legenda, va ramane asa inca foarte mult timp de acum incolo, adica va fi considerat cel mai mare, cel mai important artist plastic. Ii cunosc relativ putin opera, marturisesc si trebuie sa recunosc ca mai mult ii cunosc faima 🙂 Ceea ce nu e chiar rau. Stiu ca se spunea ca putea sa picteze chiar si catre trei panze intr-o singura zi…nu stiu cat era de adevarat dar cred ca putea fi. Oricum, numai o personalitate extraordinara, foarte puternica, putea crea opere atat de impresionante iar unele destul de controversate.
Extrem de binevenit acest minunat articol-omagiu, pentru ca in goana nebuneasca a vietii, uitam de multe ori de uriasele valori ale umanitatii. Eu, de pilda, as putea sa-i multumesc lui Picasso si fiindca a „creat-o” pe Paloma, care la randul ei a creat minunatul „Paloma Picasso” 🙂
Galeriile din clipuri mi-au incantat privirile.
O zi superba sa ai, Mirela!
Doar ”cel mai faimos și mai important”! (cel mai mare artist spaniol, dar și aici sunt controverse, mulți admirând cu totul alți …spanioli). 😉
Eu sunt mai apropiată de Klimt, cred că se simte, dar sunt foarte pasionată de anumite perioade din arta lui Picasso, care este cu adevărat un titan, deoarece i-a influnțat pe toți, nu doar în artă, ci în modul de abordare al conceptului de ”faimă” și noutate, de personalitate artistică.
Mulțumesc Elly, sunt bucuroasă că mi-a amintit și mie Cristi Milla de ziua lui Picasso, uitasem, dar amintindu-mi, am reluat un fragment dintr-un articol de acum doi ani și l-am redus la esență.
Elegant gestul tău de a-i mulțumi lui Picasso pentru Paloma, recunosc că e o creație de geniu, ea fiind genială la rându-i, mai ales prin ”Paloma Picasso”!
O zi minunată, cu reale bucurii! 🙂
Cand cineva are talent, este imposibil sa stea ascuns. Simte nevoia sa iasa, sa se lase privit, admirat, laudat. Asemeni si operele lui Picasso, era imposibil sa stea ascunse, ar fi fost o rusine. Si acum strict despre el, sa citez pe cineva „simpatic baiet”! :)))
Unii suntem mai timizi, e o glumă, dar e adevărat! 😉
Picasso numai de timiditate nu suferea, iar asta l-a ajutat enorm! Era un ”copil” teribil, un artsit dornic de-a arăta ce face, mândru de fiecare gest, iar asta ajută în artele vizuale. Ei, un nebunatic genial! 🙂
Multumesc pentru recomandare! Chiar daca nu intelegeam in copilarie unele picturi ale lui Picasso, citind mai multe despre operele sale mai tarziu, am inteles ce-a vrut sa realizeze de fapt prin arta sa. Week-end placut! 🙂
Eu îți mulțumesc! Aseară, când m-am adunat de la munci pe-acasă, am descoperit la tine articolul și am reluat și eu aceste rânduri scrise acum doi ani, pentru că merită!
Nici eu nu-l înțelegeam în copilărie, asta-i sigur, dar am învățat să-l privesc și să-l apreciez. E fantastic.
Weekend plin de bucurii! 🙂
A avut norocul de a se naște și a crea într-o epocă deschisă înnoirilor artistice, chiar dacă unii critici s-au opus la început stilului său personal. Ce noi curente puternice, mondiale, s-au născut în ultimele decenii ?…
Un mare noroc, era oarecum ”între epoci”, un loc privilegiat și ca spațiu: Spania, Franța..deh, Parsiul, dar și ca timp, epoca liberă, permisivă, chiar dacă critica făcea opinie, au învățat să-l aprecieze. La întrebarea ta e dificil de răspuns, fiind atât de subiectiv totul, mai ales în ziua de azi. ”Americanizarea” (e doar un termen) asta nu dă foarte bine cu Europa artisitică, oamenii tind să aprecieze doar ce le place lor instinctiv, fără educație artistică, idiferent dacă frizează kitsch-ul, ori acest lucru permite pseudo-artei să se vândă bine, în timp ce adevărații creatori se ocupă cu altceva, pentru că oricât am evita subiectul, fără bani nu se paote trăi, deci cei care au impresia (și sunt destui) că artiștii ar trebui să se mulțumească cu aer, se cam înșeală. Iar arta rămâne undeva…pe vreamea lui Klimt și Picasso, când era apreciată chiar dacă șoca, fiindcă o făcea cu grație. 🙂
Culmea, chiar aseara l-am mentionat cand pictam margele cu un pahar de vin langa mine,si eu beau rar de tot si cate jumatate de pahar si nici atat,dar mult nu-mi trebuie,glumeam ca acum voi incepe sa pictez precum Picasso 😀 Mda,bine ar fi fost,nici macar c-o sticla intreaga n-as reusi.Desi nu ma dau in vant dupa picturile lui,dar ii recunosc meritul,asa e, intrigant.
Aș vrea să văd mărgelele pictate cu…vin (joke)! Faci mărgele frumoase, îmi plac.
Am și eu o grămadă de pictori cărora le recunosc contribuția, dar nu mă dau în vânt, așa e și firesc.
Zi bună, Silving! 🙂