Recomand

  • Clipe de Cluj
  • Dexign
  • Club Povestea Parfumata

27 iulie, 2012

Elly Weiss a inițiat HAPPY WEEKEND. La ea găsiți detalii și vă puteți înscrie.

Republica San Marino (în italiană Serenissima Repubblica di San Marino) este unul din cele mai mici state independente din Europa și din lume, o enclavă situată în Italia. San Marino este o republică, cu un parlament de 60 de membri, cu Marele Consiliu General și cu 2 șefi ai statului: Capitani Reggenti care sunt în funcție timp de câte 6 luni. Se află pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic. Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.(wiki)
Am avut bucuria să stăm o zi întreagă în acest ținut de basm, unde muntele Titan, cu străzi în serpentină, domină orășelele de la poalele sale.  Cam 3,2 milioane de turiști  ajung anual în San Marino,  atraşi aici de străduţele  pitorești ca un labirint, de buticurile multe, cu mărfuri de calitate și fără taxe, de atmosfera de cetate medievală aşezată deasupra lumii, de pe care se vede chiar și Marea Adriatică în zare. Dealurile din regiunea Montefeltro sunt magnifice,  iar la poalele Titanului, muntele pe care este cetatea și capitala, se află câteva orăşele liliputane. Plimbarea către  cele trei turnuri ,The Three Towers, începe cu  fortăreața Guaita, căreia i se spune şi Primul Turn și care este o fostă închisoare, cu  un mic muzeu. De aici  se merge  până la al Doilea Turn, Cesta, construit în secolul al XIII-lea,  pe o potecă sinuasă, printr-un peisaj de basm, străjuită de abisuri şi o pădure de pini. Aici se află Muzeul Armelor. Montale încheie  triada de bastioane fortificate, iar centrul istoric constitue atracția cea mare a San Marino-ului. E minunat, e aer bun, proaspăt, chiar și pe caniculă. Am fi  stat mai mult, deoarece Riminiul nostru era foarte aproape, la 20 de km, dar promitem să mai mergem. Văzând frumusețea de poveste a acestui loc, nu mă mir că excepționala ilustratoare  Nicoleta Ceccoli e născută aici, locuiește aici și sigur a găsit o sursă de inspirație aici. E absolut divin locul. Voi reveni cu fotografii și amănunte și în alte postări pe blog.

 

 

Iată un frumos filmuleț cu San Marino, de pe youtube:

Happy Weekend!

CARMEN,Daurel,Diana,EllyFlorentina,Gabi, Tury,Vania,SaraLili3d,Lolita,Pandhoraa,Vanessa,Zina.

22 Responses so far.

  1. Constantin Oltean spune:

    Cate locuri frumoase sunt de vizitat! Vazandu-le aici, ma prefac oarecum ca le vad si in realitate. Imi place veselia care se vede cu ochiul liber, mai ales in poza a doua!
    Happy Weekend si voua!

    • mirela spune:

      Constantin, acolo ne prefacem ca suntem o familie medievală, doar ca Xaba, fiind la aparatul fotografic, e substituit de mâna Enyei cu ochelarii de soare pe post portret!
      Să ai o seară minunată!

  2. Vera spune:

    San Marino e o splendoare…

    • mirela spune:

      O splendoare pe care aș vrea să o văd și iarna, dar și toamna, o, cu siguranță că și vara din nou și mai ales ….PRIMĂVARA! 🙂

  3. elly weiss spune:

    Draga Mirela, e un loc superbissim. E ceva minunat, m-am simtit ca si cum as fi calatorit in timp. Splendida vizita in micul San Marino mi-ai oferit si ne-ai oferit! Am vizualizat si filmuletul care mi-a confirmat ceea ce vazusem in fotografiile pe care le-ati facut: ca locurile merita vizitate fie si macar virtual. Am aflat si lucruri interesante. Nu stiam ca independenta micului stat se datoreaza lui G. Garibaldi.
    Intr-un cuvant: FRUMOS!
    Happy Weekend iti doresc!

    • mirela spune:

      Dragă Elly, am rezervat anume pentru întâlnirea noastră de weekend această țară mică de basm, din care mai am o sumedenie de fotografii, inclusiv ale vilelor particulare, grădinilor
      și magazinelor! Trebuia să fii specificat și că e cea mai veche republică din lume, iar asta e ceva remarcabil!
      Mă bucur mult că ți-a plăcut!
      Happy weekend! 🙂

  4. Zina spune:

    Ne-ai oferit un weekend in San Marino și e grozav. M-ai făcut să înghit în sec cu fotografia pizzei, asta nu e poză de văzut pe stomacul gol ! 😀

  5. vienela spune:

    Minunat loc, minunate fotografii. Stau de 10 minute si ma uit, fara sa imi gasesc cuvintele. Nu iti pot spune decat multumesc pentru ceea ce mi-ai oferit in aceasta dimineata.
    Sa ai un weekend de poveste, Mirela!!!

    • mirela spune:

      Mă bucur mult că ți-am oferit o mică bucurie, contează mult și stiu din proprie experență! Italia, bella Italia, cu San Marino-ul ei!
      Happy weekend! 🙂

  6. Locuri frumoase si interesante ! Multumesc pentru prezentare !
    Happy weekend !

  7. OchiiVerzi spune:

    Cat de frumos poate fi, iar la prima poza am ramas fara cuvinte ca sa nu mai zic de ultimele doua 😀 …

    Happy Weekend!

  8. Tury spune:

    Pizzaaaa! Cum a fost acea pizza?
    Splendidă republică! Cred că așa ar fi și Ardealul nostru de-ar aproba o dată euroregiunile

    • mirela spune:

      Minunată! Doldora de busuioc și pomodori!
      Da, ai dreptate. Și e splendid locul. Happy happy weekend! 🙂

  9. Anca spune:

    Un peisaj magnific si pitoresc, parca o calatorie in timp pe colinele strajuite de bastioane. Un loc incarcat de multa istorie.

    Cat despre guvernare, pentru o mica republica au un adevarat consiliu local 🙂

    Dupa un tur de vizitare vine si o binemeritata pizza traditionala 🙂
    Happy Weekend!

    • mirela spune:

      Locul parcă te face să te întorci în timp, dar te readuce lin în prezent prin bunăstarea și luxul care însoțesc aceste superbe peisaje și vestigii medievale. E o țară fericită! 😉
      Mulțumesc Anca, Happy Weekend! 🙂

  10. zdwub spune:

    Un loc numai bun de vizitat:x

  11. Axlandra spune:

    Şi-acum plec în căutarea comorii, că aşa un „dor de ducă” mi-ai făcut! 😀 Happy weekend şi ţie!

  12. […] dacă am mai postat fotografii din vacanța de azi vară, cu locurile vizitate, printre care și San Marino, (și aici :Vacanța de vară 2012: Italia, San Marino și Austria, via Slovenia și […]

Leave a Reply to zdwub