9 iunie, 2012

Enya și teii 😛

09.06.2012
Vine spre noi, asemeni unui animal frumos şi tânăr, parfumul teilor. Aspiră-l, e al nopţilor de început de  iunie! Pare copilăros, dar e un vrăjitor. Un experimentat hoţ de  inimi. Insinuanta şi ademenitoarea floare de tei amețește, vrăjește, bosconește, farmecă, face magie albă, verde, aurie! Credeţi în farmece? Atunci ştiţi că iunie e luna lor. Teii! Îi simt însoţind vrăjitoriţele, nimfele, sânzienele, ielele-nebunele-relele-zănatecele-păgânele-vândutele, în singura lună din an despre care se spune că e prielnică vrăjitoriei. Ah, preafrumoasa lună iunie!  Au  înflorit într-o noapte caldă, îmbătând firea, fără dureri de cap, doar cu o dulce ameţeală  şi amintiri plăcut-confuze. Fără mahmureală. Să te îmbeți cu parfum de tei! Şi vin către noi teii din iunie, ne ademenesc  teii din parcuri seara, teii din păduri ori de la ţară, care-şi împletesc mireasma cu a fânului proaspăt… Adăugaţi şi ceva salcâm în caldul zefir. Curată nebunie, al teilor parfum!
Aveam un tei lângă lacul copilăriei mele, la castelul cu poartă cu grilaj.  Unii îl știți din scrierile mele, iar poarta e cea care cântă ”y-an-ng”, atunci când o deschizi…Asta până când au uns-o. Înflorirea teiului suveran era un moment magic, al intrării în vacanța cea mare și mult așteptată, pe care parfumul teiului mi-o dăruia. Cine n-a avut un tei al copilăriei, a cărui înflorire s-o aștepte, s-o pândească, a pierdut mult. Un tei care să-i fie semn de iunie și vacanță, de vară tânără, abia atunci stârnită.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Se spune că spre deosebire de trandafir, iasomie sau mărgăritar, teiul n-ar fi una din aromele preferate de parfumieri, fiind foarte greu de izolat, combinat, sintetizat. Câteva nume celebre s-au aventurat, totuşi,  pe teritoriul zilelor de vară și a nopţilor de iunie, cu tei vrăjiţi, oferindu-ne  bijuterii olfactive.
Aroma teiului se regăsește la legendara Casă d’Orsay, care redă cu fidelitate  aroma florilor de tei în creaţia Tilleul, sau imaginea unui tei  înflorit, delicat , vrăjit, aflat pe o pajişte cu fân şi salcâmi, în parfumul minunatei Annick Goutal, unde  teiul apare ca o melodie tandră. Parfumul Eau du Ciel, inspirat,  parcă,  de copilărie, este un omagiu adus verii. Florile verii sunt fără seamăn, iar teiul si floarea de portocal predomină aici, dând parfumului un aer unic şi nostalgic.


L’Artisan Parfumeur
, prin fascinaţia miresmelor naturale delicate si verzi, omagiază florile de tei în Ete en douce-Extrait de songesun excepţional parfum al verii, al nopţilor catifelate din iunie, al teilor. Un superlativ, compus de frumoasa Olivia Giacobetti,  extras din mult fân proaspăt  şi foarte mult tei. Tot L’Artisan Parfumeur a lansat La Chasse aux papillons , o adoraţie a tuberozei suave pentru teiul suveran. L’Artisan Parfumeur  implică aroma de  tei şi în parfumul destinat  interiorioarelor, numit  Tilleuls au vent, care vă înmiresmează casa cu tei, ceai verde și lămâie.

Teiul se iveşte destul de delicat, strecurat în coşul cu flori al verii, în suavul, dar categoricul  Giorgio Aire de la Giorgio, dar şi în Ysatis de la Givenchy.
24 Faubourg
 al Casei Hermès este parfumul care ne dezvăluie adresa unde putem găsi oricând parfumul de Tei, alături de o undă de flori de portocal.

Au înflorit teii, inspirăm mireasma lor …Iar când floarea teilor va rămâne doar o tandră amintire, vom căuta flacoanele cu parfumul lor, ca să inhalăm  aroma care  ni-i aduce mai aproape. Aromate şi dulci sunt siropul şi mierea de tei, care seamănă atât de mult cu mirosul fânului, încât te trezeşti într-o poiană care îţi ia minţile cu aromele-i văratice. Nimic nu se compară cu mirosul unei nopţi de vară lângă un tei, cu fân în preajmă, trandafiri îmbobociți și  ceva lavandă. Luna iunie, vara, teiul.


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.


( Collection closed )
Link tool by Inlinkz

42 Responses so far.

  1. Vera spune:

    Ce randuri pline de sensibilitate…Bravos!
    Mi-au placut tare mult!

  2. Uite ca in toate exista un inceput! Se pare ca iubesti cu adevarat parfumul teilor! Felicitari pentru postare si pentru doza de parfum de tei, de care mi-e atat de dor. Pe aici, floarea de tei nu miroase.

    • mirela spune:

      Ți-aș trimite un manunchi de flori de tei, își păstrează mirosul ani de zile…Poate chiar o să-ți trimit odată! Îmbrățișări! 🙂

  3. […] parfumata propusa de Mirela pentru aceasta saptamana e Parfum de tei.M-am gandit ca povestea mea parfumata sa fie despre Teiul […]

  4. Aniela Deby spune:

    O postare ce merita citita cu tot dragul:D!

  5. […] Mirela Pete, Carmen, Link-Ping, Gabi, Tury, Daurel, Gabi. 45.731283 21.235517 Share […]

  6. Sara spune:

    Ce frumos ați scris despre parfumul ce vă vestea începutul vacanțelor copilăriei dumneavoastră!
    Mi-a plăcut!
    Vă doresc un weekend plin de miresme ademenitoare de tei! 🙂

    • mirela spune:

      Cum spuneam și la frumoasa ta poveste…E esența TEIULUI, acel tei ancestral, care există in fiecare suflet bun și mereu tânăr!
      O zi cu parfum de tei și bucurie, dragă Sara! 🙂

  7. Gabi spune:

    Azi noapte am simtit parfumul teiului din spatele blocului meu. Era asa de diferit de cel din timpul zilei.
    Postarea ta îmi place, e pentru oamenii care inca viseaza si iubesc povestile copilariei.
    Mirela, sa ai un weekend parfumat!

  8. pandhoraa spune:

    ti-ai asternut gandurile in rime si le-ai asternut frumos 🙂
    mi-a facut placere sa-ti citesc gandurile…
    Parfumul teilor…parfumul lunii in care m-am nascut…
    Vara adormeam acasa la mama inavluita de acest parfum…ai observat ca in momentul cand simti mirosul teiului inflorit automat zambesti?
    sunt sigura ca nu mi se intampla doar mie 🙂

    • mirela spune:

      Îl simt și pe cel de-afară, dar mai ales pe cel descris atât de frumos aici… Mulțumesc, Pandhoraa, deja zâmbesc și mă bucur că ești născută în iunie! 🙂

  9. Melly spune:

    Foarte frumos, Mirela, iar parfumurile sigur mi-ar place si mie.
    Sa ai o zi frumoasa!

  10. Daurel spune:

    Iele, zâne, vrăjitoare…
    Uneori mi se pare ca le deosebesc.

  11. lili3d spune:

    Foarte frumos ai scris! O aventură de bun gust!

  12. […] a început la Mirela, unde vă puteţi […]

  13. […] Daurel, Gabi, Mirela Pete, Lili. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this […]

  14. elly weiss spune:

    Ce e minunat e ca exact despre teiul copilariei mele am povestit. De cateva zile ma imbata mirosul florilor de tei, toata curtea mea e scladata in el. De la vecini, unde un tei care acum are varsta de peste 20 de ani, e in plina floare. Imaginea cu flori e chiar din el.
    Asa cum amintesti de vrajitoare, iele…Doamne, cat de adevarat este! Pe mine mirosul teiului ma vrajeste, ma ameteste. Ma imbata. Inca nu am avut un astfel de parfum. Cred ca voi cauta. Pentru articol insa m-am documentat, am recurs la traducerea unor articole straine ce faceau vorbire despre Tilleul. Fiindca in limba romana inca nu se gaseste nimic, decat un foarte sumar review, referitor la notele de parfum pe care le contine.
    Foarte frumoasa postarea ta, plina de poezie! 🙂

    • mirela spune:

      Elly, m-ai vrăjit deja cu prefigurarea poveștii tale, eu fiind absolut topită după parfumul teilor și parfum…în general. Aștept cu mare drag povestea ta ca o amintire din copilărie!
      Mulțumesc, aveam mari emoții cu poezia. Mă bucur că avem aceleași pasiuni: uite, ne place vraja…teilor și a nopților de Iunie! 🙂

  15. pandhoraa spune:

    imi pare rau ca azi nu am avut suficient timp sa imbin amintirile cu parfumul teiului…
    pana la jumatatea acestei luni sunt intr-o continua agitatie si dupa e posibil sa plec in delegatie la Timisoara…asta ma bucura 🙂
    azi am citit cateva amintiri cu parfum de tei care m-au facut sa zambesc mai mult ca de obicei…
    chiar daca nu scriu sunt alaturi de voi >:D<

  16. Daniel spune:

    Versuri inspirate: deopotrivă precise și sugestive. Ca unul care mă bucur de privilegiul să am cinci tei bătrâni sub fereastra balconului pot chezășui că metaforele tale țintuiesc cu grație adevărul. Felicitări.

    • mirela spune:

      Sunt cu adevărat onorată.
      Cinci tei…cinci poeme…cinci bucurii înmiresmate!
      Mulțumesc, Daniel! 🙂

  17. […] mine « Când pe sub tei, parfum de iunie crește. Poveste parfumată var addthis_config = […]

  18. […] uitați de POVESTEA PARFUMATĂ A TEIULUI! Și mâine puteți să […]

  19. Florentina spune:

    Draga Mirela, si eu sunt dintre aceia care au avut norocul unui tei al copilariei; iar studentia mi-am petrecut-o in dealul Copoului, aproape de teiul lui Eminescu. Foarte frumoasa poveste parfumata!

  20. […] din pâlcul timid și retras, dar atât de stăpân peste miresme! Serile, imediat ce treceau florile de tei (despre care am scris aici),  mă înnebuneau cu parfumul Reginei Nopții,  albă și înflorită […]

  21. Daniel spune:

    Buna, caut de ceva vreme un parfum care sa redea mirosul de tei pentru o persoana speciala careia ii plac la nebunie florile de tei si mirosul lor. Am vazut mai sus cateva parfumuri dar nu stiu pe care sa il aleg. Imi poti spune te rog care parfum are cea mai buna mireasma ? Vreau sa se simta cat mai bine mirosul de tei… cei drept si mie imi place 🙂 Multumesc.
    Reusita si poezia ta, frumos.

  22. Daniel spune:

    Multumesc pentru raspuns.
    Red Door se apropie putin de Tilleul ? Am auzit-o vorbind despre acest parfum..
    O seara buna.

  23. Daniel spune:

    Stie cineva de unde pot cumpara Tilleuls au vent ? Am rascolit internetul dar nu am gasit un magazin care sa livreze si in Romania. Deloc !

  24. […] din Misterioasele parfumuri ale civilizațiilor antice – Poveste parfumată. Ne-am plimbat vara Când pe sub tei, parfum de iunie crește (poveste parfumată), și ne-am îmbătat cu  Parfumul nopții de sânziene. Am cules flori și-am împletit o O […]

Leave a Reply