Ilustratori care îmi plac: Edmund Dulac

Edmund Dulac s-a născut în 1882 în Toulouse, Franţa. A desenat de mic, cu pasiune , talent, bucurie. A fost remarcat încă din adolescență datorită desenului cursiv, expresiv și narativ. A studiat dreptul la Universitatea din Toulouse, dar  în  același timp  participa și la cursurile de la Ecole des Beaux Arts. El spunea:  „Doi ani de plictiseală la Facultatea de Drept şi câştigarea a unui premiu la Ecole des Beaux Arts m-au convins care e  viitorul meu.” A plecat de la Facultatea de Drept și s-a inscris cu normă întreagă la Ecole des Beaux Arts. A câştigat în 1901 şi 1903 Grand Prix pentru picturile sale,  la concursurile anuale. O bursă l-a adus la Paris, la Academia Julien, unde a stat timp de trei săptămâni. În acelaşi an (1904) a plecat la Londra şi a început o carieră de succes în ilustrația de carte. Dulac făcea tablouri, apoi le insera în cărțile de povești, iar după imprimarea acestora el scotea tablourile la vânzare, având un succes pe măsura cărților sale. A lucrat împreună cu Arthur Rackham (Ilustrații de Arhur Rackham).
Dintre frumoasele sale cărți ilustrate, amintesc aici 1001 de nopți-Stories from The Arabian Nights in 1907,  The Rubaiyat of Omar Khayyam in 1909, The Bells and Other Poems by Edgar Allan Poe in 1912, The Sleeping Beauty and Other Fairy Tales in 1910; Stories from Hans Christian Andersen in 1911; The Bells and Other Poems by Edgar Allan Poe , Princess Badoura in 1913, Pavilionul lacului verde (1925), Treasure Island (1927), Fairy (1928), Fiicele stelelor(1939), Cocoşul de Aur (1950), Cupidon si Psyche (1951). Dar și multe basme clasice, cunoscute. A  depășit cu mult producţia față de oricare dintre contemporanii săi. Ultimele cărți ilustrate au fost publicate în ediţii de lux semnate de către Club Limited Edition, iar ultima a fost publicată postum. Dulac a murit în 1953, lăsând multe cărți ilustrate minunat.

 

 

 

 

 

 

 

 

La cererea prietenilor , atașez în avanpremieră o pagină din cartea la care lucrez momentan. Această carte, scrisă și ilustrată de mine, va fi prezentată pe larg. Dar înainte de asta, urmează lansarea cărții puzzle de ghicitori , Carte cu ghicitori a doamnei Lucia Muntean, ilustrată integral de mine, carte căreia i-am făzut și layoutul, coperta, grafica, tot. Aflată sub tipar, sper că miercuri cartea va fi aici!  🙂

Cartea cu mere si alte dulciuri de-ale zanelor, de Mirela Pete

 

Citiți și aici:

CARMEN
Aurora PRIMĂVARA ŞI NOI.
Vania Povestea porcului

Roxana: concurs – carte pentru mine
,
Gabi:John Frederick Kensett (22 martie 1816 – 14 decembrie 1872), pictor si gravor american
,
Theodora,
ZIUA MONDIALA A TEATRULUI -1- 27 Martie

Plachia mea de peste 🙂

Cher president

Articole create 906

23 de comentarii la „Ilustratori care îmi plac: Edmund Dulac

    1. O buna idee, ma voi gandi la asta deoarece au mai mult ilustratori decat pictori, in sensul european al cuvantului! 🙂

  1. Încântătoare !! foarte bine reliefate , te-ai aştepta să mişte .

    Felicitări şi ţie deasemenea !! E frumos şi educativ şi imi pare tare bine că încă se fac cărţi ilustrate pentru copii într-o lume plină de cărţi electronice !!
    Mulţumesc !

    1. Sorin, copiilor trebuie să le creezi iluzia că personajele sunt reale și că ar putea deveni prietenii lor! De aceea e bine să dai această iluzie de mișcare.
      Cărțile care se țin în mînă, sub pernă, pe masă, cărțile cu coperte cartonate sau simple, cu miros de hârtie, pe care uneori mai facem câte un semn sau lăsăm o petală de floare între filele preferate, acelea sunt cărți! O carte de povești trăiește numai în format de tipar, cu file dragi și răsfoite de mii de ori!
      Mulțumesc! 🙂

  2. Ilustratiile lui Dulac sunt frumoase, dar ce fermecatoare e ilustratia la cartea cu zane ! Ai ales niste culori luminoase și dulci, iti vine sa te topesti in atmosfera aceea 🙂

    1. Vai Zina îmi dai aripi! Vor fi aproximativ 30 de planșe color, alături de povești scurte și…dulci! Mulțumesc Zina, să fie într-un ceas bun! 🙂

  3. citind articolele tale imi amintesc de o carte foarte draga din copilaria mea, „Vrajitorul din Oz”…
    era o carte mare cu coperti cartonate si foarte foarte frumos ilustrata…ce am mai batut-o la cap pe bunica mea sa-mi cumpere pantofi cu catarama ca ai lui Dorothy :))
    cartea cu dulciuri de-ale zanelor arata delicios de frumos si vesel colorata…
    si titlul in sine este o adevarata poveste 🙂

    1. Vrajitorul din Oz era una din cele mai dragi carti! Aveam doua versiuni, ambele superb ilsutrate. Am facut si eu ilstratia la o editie a Vrajitorului din Oz. E lucrata manual, o voi poza si o voi posta odata.Ai primit pantofi cu catarama? Ce vremuri de basm…
      Aceasta carte sper ca va fi un deliciu, marturisesc ca, daca mie imi place, am speranta ca va placea si celorlalti care o vor citi si privi. Am facut deja contract cu editura, asa ca, in curand vom gusta din Dulciurile zanelor! 🙂

    1. Multumesc frumos pentru invitatie. Am editat partea personala. Am completat, dar nu sunt un blogger prea activ, asa ca nu stiu daca voi fi de mare ajutor. Am trimis chestionarul. O zi buna si succes!

  4. iata ca nu sunt singura care a iubit acea carte 🙂
    si da…am primt pantofii cu catarama…nu erau ca cei din poveste…ar fi fost si greu de gasit pantofi argintii :))
    erau din lac negru si cu o catarama metalica…i-am iubit definitiv 🙂

    1. Mi se pare una din cele mai pline de farmec!
      Imi imaginez de bucurie a fost pe tine la primirea pantofilor! Si mie imi placea sa ma imbrac ca personajele din povesti, adica imi doream asta! 😉

  5. Cu atat mai mult imi plac ilustratiile, cu cat reprezinta basme, povesti pe care le-am citit si poate le voi citi si nepotilor mei (daca voi avea).
    Iar ilustratia din cartea ta m-a fermecat cu desenul gingas si culorile cele mai calde.
    iti multumesc, Mirela ca ne-ai impartasit si noua aceste imagini ce ne-au amintit de clipele frumoase ale copilariei cu povesti.
    Succes cu cartea ta, Mirela!

    1. Sper din suflet sa ai nepoti si sa te bucuri cat mai mult timp de ei, ca sa le citesti povesti si sa le areti carti ilustrate! Pe cele ilustrate de mine sigure le vei avea, asa cum una ai deja! Imbratisari draga Gabi si o seara frumoasa! 🙂

Dă-i un răspuns lui Vanessa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus