28 decembrie, 2012

Vă mulțumesc dragii mei pentru ceea ce noi, Clubul Poveștii Parfumate, am scris împreună în acest an. Pentru că fiecare poveste a fost scrisă ÎMPREUNĂ, cuvântul ”împreună” fiind, de altfel, deviza blogului meu. Un An Nou fericit, cu sănătate și numai bucurii, cu împliniri și reușite, vă doresc! Și nu uitați, Clubul Poveștii Parfumate suntem noi toți...ești chiar tu, prieten drag!

18 decembrie, 2012

Azi, câteva din noile desene ale Enyei. Îi urez Enyei mele vacanță plăcută, plină de meritate bucurii și momente cu adevărat frumoase, sănătate, relaxare, distracție și daruri multe. O felicit pentru rezultate.

18 decembrie, 2012

Cum vă mai spuneam, aproape zilnic am ceva de lucru în atelier. Adun lucrări, asta e important. Și schițe, și proiecte. Azi vă arăt ultima lucrare, un tablou care a fost obiectul unei comenzi, deja livrat, intitulat Interior gotic cu Bach/Interior cu muzică de Bach. Dacă doriți să revedeți și celelalte sesiuni de Atelier, iată linkurile: Points of view. Atelier IX, Atelier VIII, Enya Pete invitată la Atelier VII, Atelier VI. Mitul androginului/Points of View, Atelier V, Atelier IV, Atelier III, Atelier II, Atelier I.

16 decembrie, 2012

Bună dimineața la Moș Ajun! Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati? Am venit și noi odată, La un an cu sănătate Domnul sfânt să ne ajute, La covrigi și la nuci multe. Bună dimineața la Moș Ajun! Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati? Si la anul să venim Sănătoși să vă găsim! Bună dimineața la Moș Ajun!

10 decembrie, 2012

În 1904, Pablo Picasso se hotărăște să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenți, pictori, sculptori și actori. O cunoaște pe Fernande Olivier, o tânără brunetă și elegantă, de care se îndrăgostește și cu care va locui împreună. În pânzele lui Picasso domină acum nuanțele deschise, senine , e perioada roz. Fascinat de universul arlechinilor, acrobaților și clovnilor, merge adeseori la un circ din apropiere unde își găsește motive pentru tablourile sale. Vara anului o petrece într-un sat din Pirinei împreună cu Fernande. Lucrează acolo la tablourile care vor marca începutul "perioadei primitive" în creația lui. Picasso se îndepărtează de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, îl interesesează sculptura iberică dinaintea dominației romane, renunță la modele și pictează exclusiv din imaginație. Acest proces este încununat de realizarea tabloului Domnișoarele din Avignon, care prevestește nașterea cubismului . Să vedem câteva din lucrările aparținând Perioadei roz sau Rose Period:

9 decembrie, 2012

 Ce este un înger? Cuvântul ”înger” vine din limba greacă, iar termenul ”αγγελος„ (aprox. ”anghelos”)  înseamnă mesager. In teologiile creștine, musulmane, evreiești dar si altele, un înger este acela care acționează ca un mesager, însoțitor sau agent al lui Dumnezeu. Peste tot în Biblie este văzut ca acela care aduce sau îndeplinește voința lui Dumnezeu. Entități fără trup, îngerii posedă o inteligență superioară, o forță gigantică și depășesc sfințenia. Îngerii sunt […]

6 decembrie, 2012

Fotografiile participă la jocul "Reflexii în oglindă", găzduit de SorinN. Clujul în haine luminoase, așteptând sărbătorile de iarnă! Fotografii de Mirela Pete.

4 decembrie, 2012

Postarea se înscrie la Miercurea fără cuvinte, inițiată de Carmen. Afternoon tea, ceaiul după amiezelor, cu precădere de iarnă, când afară se face atât de devreme întuneric, încât un ceai la ora 17,00 sau chiar mai devreme e binevenit. Am cumpărat ieri câteva cutii de ceai nou și bun de la Demmers Teahouse, dar și din alte părți. Poate vă fac, astfel, o bună recomandare. Enya cu una din prietenele ei, dar și cu nașa ei, vară-mea Nina, au stat de model în pauzele de ceai, afternoon tea!

3 decembrie, 2012

DeXign a realizat pentru Energolux o broșură de prezentare într-o formă sintetică, dar fără a pierde nimic din atracția și preocuparea constantă pentru expresia estetică. Clienții actuali și potențiali intră ușor în contact cu realitățile brandului, interesul pentru serviciile profesionale oferite fiindu-le stârnit de prezentarea elegantă, obiectivă și complexă a soluțiilor pentru iluminat interior, scenic şi perimetral, exemplificate generos. Fiecare pagină e un centru de interes dintr-o succesiune explicită de imagini, nelipsind desenele manuale marca DeXign, atractive și originale. Toate însoțite de date esenţiale privind serviciile, soluţiile, produsele, modul de abordare, eficienţa energetică.

2 decembrie, 2012

Later Edit: Povestea de azi e scrisă pe o temă propusă de Vienela. Este ediția cu numărul 71 a Poveștii noastre parfumate. Câte teme, câte povești, câtă frumusețe! Vă mulțumesc tuturor și vă aștept cu drag, duminica viitoare în 9 decembrie, la povestea cu o temă aleasă de Karmapolice, numită Parfumul îngerilor. După care, Ochii Verzi a ales pentru 16 decembrie tema numită Parfumul magic al dimineții de Crăciun! O temă în avans, dar foarte binevenită acum, în preajma sărbătorilor. Un adevărat ritual se petrecea, odată cu forfota dezlănțuită de venirea nepoților….Bunica, cu părul strâns într-o basma bleumarin cu puncte mici , albe, își punea un sort mai mare ca de obicei, dar la fel de alb, aducea făina cernută bine, maiaua de drojdie, laptele, ouăle, zahărul, vanilia, uleiul…Separat, ne dădea nouă de lucru, spre bucuria și marea mândrie că suntem utili și că vom avea ”puiuț de cozonac” fiecare. Fredonam colinde, convinși fiind că așa vor crește mai bine cozonacii și chiar creșteau. Și bunica fredona cu noi. Într-un castron, amestecam nucile măcinate cu zahăr și lapte. În altul, curățam stafidele, iar în al treilea, opărea bunica macul, că noi nu ne pricepeam. Pe un lemn, tăiam bucăți mici de rahat turcesc și le tăvăleam prin făină. Erau buni de dus la un concurs de frumusețe, cozonacii bunicii. Rumeni, pufoși și cu multă umplutură aromată. Puiuții de cozonac erau cam ca niște chifle, de obicei cu rahat și bucățele de nucă rămase. Erau cei mai buni, deoarece erau primii savurați înaintea Crăciunului.