16 ianuarie, 2011

Alexandrina-Italina. Nu întâmplător și Italina! Azi,  16 Ianuarie, împlinește o vârstă, dar cochetăria specifică ei mă oprește să divulg cifra exactă.Voiam să-i pun o poză din tinerețe, sau măcar de acum 10 ani, să-i admirăm împreună ochii foarte verzi. Dar m-a oprit. A vrut-o pe una din vara asta, recentă. Orgolioasă și foarte cinstită! E o bunică plină de energie, lucru pentru care atât eu, cât și Enya, îi suntem recunoscătoare. Medic stomatolog excepțional, acum pensionară,  păstrându-și îndemânarea,  trecând cu repeziciune de la rezecțiile apicale la tricotajele perfecte, lucrate în amănunt, din macramee (și din orice alte lâneturi!), bucătăreasă și pokeristă de elită (nu, n-a jucat pe bani adevărați, din păcate), elegantă, altruistă și rebusistă de campionat, a trăit orfană de un tată pe care nu l-a cunoscut aproape deloc (mort în Crimeea, în al II-lea război mondial), plătind biata casă a mamei sale din  bursa de studentă la medicină, unde a luat numai nota maximă. A rămas și fără tatăl meu acum 16 ani…Dumnezeu să-l odihnească!

Mama are o vorbă preferată: ”Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, dar continuă să faci fapte bune!” Altruismul mamei mele a lăsat ca orice bun material să se evapore, luând cu sine doar îndemânarea, cultura,  literatura, arta (mama e o desenatoare excepțională, dacă făcea arte, ar fi devenit o mare pictoriță) și profesiunea de medic stomatolog- pentru care ne-a sacrificat uneori și pe noi, pe fratele meu și pe mine. Sacrificat, în sensul că ne-a lăsat să luăm singuri deciziile privind școala, liceul, facultatea sau ce mâncăm azi. Era totul pregătit, nu ne-a lipsit nimic, dar ea era la conferințe, doctorate. … Mama a renăscut odată cu nașterea Enyei mele! A nosatre! Mă întreb dacă a avut timp să mă iubească așa cum sper că făcut-o, vâzând că acum își ocupă tot timpul iubind-o pe Enya (să trăiască 100 de ani fericiți scumpa mea fetiță!), deoarece fratele meu nu are copii. Mai e și marea dragoste pentru pisici, apărută odată cu vârsta… Zeci de pisici trăiesc datorită ei (și nouă). Cele două rânduri de pui ai pisicuței Caramel, cu mama lor cu tot, șapte la număr, primesc zilnic mâncare din boluri curate. MAMA…Mama mea a trăit , împreună cu noi, cei doi copii ai ei și cu tata, de care mi-e, uneori, dor, într-un castel. Un castel al fericirii, al trandafirilor și al poveștilor cu zâne. Nu mai există nimic din acel edificiu. Există doar o vârstă când începi să te simți ușor singur, chiar dacă frumusețea și inteligența au rămas încă dovezi vii ale unei tinereți cu bucurii, dar și cu foarte mari greutăți. Începi să vezi că nepoata crește, din fericire, doar e  lumina ochilor tăi, iar copiii și-au luat de foarte multă vreme zborul. Ce să faci?! Noroc că mama e o sociabilă incurabilă. Și că are prietene pe viață!

La mulți ani, mama mea! Să trăiești sănătoasă și împlinită, să fii fericită și să te bucuri de cei dragi ție!

Cea mai deosebită persoană și cea mai altruistă mamă, la mulți ani fericiți îți dorim!

LA MULȚI ANI ÎI SPUN ȘI AZI MAMEI MELE!

LA MULȚI ANI, MULTĂ SĂNĂTATE ȘI FERICIRE, NUMAI ÎMPLINIRI ȘI REALIZĂRI!

MULTE BUCURII ÎN CONTINUARE. TE IUBIM! LA MULȚI ANI FOARTE FERICIȚI!

Categories: Familia

85 Responses so far.

  1. avatar Angela spune:

    Să-ţi trăiască mulţi ani! Şi să-i transmiţi te rog, toată admiraţia şi că sunteţi trei generaţii de femei frumoase, care seamănă incredibil de mult una cu cealaltă 🙂

    • avatar mirela spune:

      Mulțumesc , Angela, îi voi transmite, mai ales că a citit multe de pe blogul tău și te apreciază! Eu semăn cu tata, iar Enya cu Xaba…Poate că totuși…! 😉

  2. avatar CELLA spune:

    oooooooooo
    ce MAMĂ MINUNATĂ , Mirela, distinsă şi de o eleganţă şi un rafinament evident(e)
    din fotografie şi cuvintele tale de şi din suflet
    LA MULŢI şi sănătoşi şi împliniţi şi plini de bucurii ANI
    DOAMNA ALEXANDRINA ITALINA

    • avatar mirela spune:

      CELLA, muțumesc, mulțumesc din suflet! mama Îți mul’umesște. habar nu ai cât am vorbit despre scrierile tale! Aprecierea e reciprocă. 🙂

  3. avatar Angela spune:

    Eu aşa văd, sunt trăsături comune pe care le aveţi toate trei. Probabil că dacă l-as fi văzut pe tatăl tău, aş fi găsit şi trăsături comune cu dînsul. Iar Enya, de cînd am văzut-o prima dată, mi s-a părut că-ţi seamănă foarte mult.

    • avatar mirela spune:

      Dacă ai știi ce fericită sunt, că toată lumea spune că Enya seamănă cu Xaba!
      Există ceva mai important decât trăsăturile, un aer distinctiv, care face ca oamenii din aceeași familie să semene. La 19 ani nu semănam deloc, la 29 semănam foarte puțin, la 40 (ai mei) semănam tot mai mult! Asta o fi.
      Angela, mulțumesc, ești grozavă! 🙂

  4. MIRELA, emoţionantă postare! La mulţi ani îi spun şi eu frumoasei tale mame. Sunt copleşită de puternica sa personalitate aşa cum tu o descrii şi cum de fapt, o trădează chipul său luminos, poziţia mândră a capului, degajând energie şi siguranţă. Spre să am timp să revin cu un comentariu mai amplu, aşa cum merită un aşa eveniment, o aşa persoană pe chipul căreia se citeşte nobleţea.
    Mamei tale:
    Tot respectul, stima şi admiraţia mea, stimată DOAMNĂ doctor !
    LA MULTI ANI !!

    • avatar mirela spune:

      Aurora, noblețea ta a recunoscut noblețea mamei mele!
      Voi două ați vorbit, și nu o dată! Mereu mi-a spus: ”te caută o doamnă, vino că e o doamnă”. Și nu o spunea datorită vocii feminine, ci pentru că doamnele se simt și se recunosc una pe cealaltă!
      Mulțumesc draga mea prietenă, chiar acum îi transmit mamei prețioasa ta urare. O seară minunată și mai vorbim, cum bine ai menționat. Numai bine! 🙂

  5. avatar Adela Onete spune:

    La mulţi ani, mamei tale, fericiţi! Să vă bucuraţi de domnia sa şi să se bucure de voi toţi, o veşnicie! Îmbrăţişări, draga mea!

  6. avatar scorpio spune:

    La multi ani Doamna Alexandrina Italina!Vorba dansei preferata este aplicata de mine cam tot timpul…
    La multi ani mamei tale !

    • avatar mirela spune:

      Mulțumesc frumos, Scorpio, mă bucur că ai trecut pe la mine și mulțumesc frumos pentru urări! Păi știi, și tu ești cadru medical, posibil să aveți ceva în comun, sau e doar altruismul! O seară perfectă îți doresc! 🙂

  7. avatar A. Matei spune:

    La mulți ani cu sănătate!
    O doamnă Italina, frumoasă și hotărâtă. O bogăție de talente, specializări, o viață plină!
    Multă fericire! 🙂
    O dedicație:

    Aș fi vrut și poze cu Caramel.:P

    • avatar mirela spune:

      Ți-am găsit comentariul abia acum! Mulțumesc, transmit tot și pun și melodia. De fapt, trebuia să o pun în articol! E tot unul din preferații mamei!
      Vor fi și poze cu Caramel. O seară grozavă! 🙂

  8. La mulţi ani şi multă sănătate! Gândurile noastre bune! Să fiţi bucuroşi şi fericiţi şi împliniţi!

    Cristi şi Geanina

  9. avatar Daurel spune:

    Să vă dea Domnul tot ce vă doriti !
    PS. Scuză-mă de impresie: poza transmite siguranţă si hotărare…Vai de pisoii neascultători !

    • avatar mirela spune:

      Dar nu am de ce să te scuz, ai dreptate! Dar și cât îi iubește! O ascultă, să știi!
      Mulțumesc mult, Daurel! Numai bine! 🙂

  10. avatar Mariana spune:

    La multi ani!distinsei tale mame!
    UN OM MINUNAT!
    Sa pastrezi cu drag aceasta MARE BOGATIE CARE ESTE MAMA TA!

  11. […] Mama mea, la mulți ani! Sat Jan 15, 2011 21:49 pm Alexandrina-Italina. Nu întâmplător și Italina! Mâine, 16 Ianuarie, împlinește o vârstă, dar cochetăria specifică ei mă oprește să divulg cifra exactă.Voiam să-i pun o poză din tinerețe, sau măcar de acum 10 ani, să-i admirăm împreună ochii foarte verzi. Dar m-a oprit. A vrut-o pe una din vara asta, recentă. Orgolioasă și foarte cinstită! E […] […]

  12. avatar CARMEN spune:

    Mirela draga, mama ta este precis mândra cu asa o fiica! Minunata postare!
    Ma alatur si eu celor care doresc mamei tale multa sanatate, bucurii si clipe fericite, florile si soarele sa-i înfrumuseteze fiecare zi! La multi ani!
    Pentru ca presupun ca este fan Pavarotti, îmi permit sa recomand o melodie ce a fost dedicata tuturor mamelor bune din lume:

    • avatar mirela spune:

      Impresionat, Carmen, așa cum spuneam, Doamnele se recunosc intre Ele!
      Mulțumesc pentru urări ;ș excepționala prezență a tenorului preferat de mama și de mine. Și da, este mândră de mine și mai ales de Enya, că așa-s bunicile! O seară minunată! 🙂

  13. avatar se-cret spune:

    Un frumos și duios omagiu ai făcut mamei tale.Binecuvântată ești că ai așa o mamă și binecuvântată este mama ta cu așa o fiică.Vârsta biologică nu are nicio importanță,ea fiind doar un număr pe un act.Sănătatea,dorința și voința de a trăii sunt importante.Multă,multă sănătate înainte de toate,doresc mamei tale. La mulți ani alături de voi cei dragi ei,mai mult decât orice.Să vă dea Domnul mulți ani fericiți împreună.

  14. avatar Gabriela spune:

    La multi ani mamei tale! Vad in fotografia aceea, o femeie foarte frumoasa chiar si la varsta ei, cu tenul deschis, fara riduri. O fata luminoasa exprimand dragoste, sinceritate, onestitate. Imi sunt dragi amenii de genul acesta. Oamenii carora li se citeste bine caracterul pe fata sunt cei pe care poti conta oricand.Ii dorim sa aiba o viata lunga, frumoasa si linistita, sa se poata bucura in continuare de voi si de Enya!

    • avatar mirela spune:

      Mulțumesc, Gabriela, ai intuit exact luminozitatea care vine din interior, care o reprezintă și e chiar acea onestitate, dragoste și altruism.
      Mama îți mulțumește frumos! Eu îți mulțumesc și pentru referirea la scumpa mea Enya, o minunată care-i bucură mamei viața, să știi! Numai bine și foarte bine îți doresc! 🙂

  15. Fiecare varsta are frumusetea ei.
    Ma bucur ca mama ta apreciaza aceasta si se mandreste ca este mama si bunica; chipul ei arata din plin aceasta. 🙂

    Sa va bucurati ani multi de acum inainte de prezenta dansei si zambetu-i sa lumineze anii Enyei! 😀

    LA MULTI ANI, CU SANATATE SI FERICIRE!

  16. […] aici – GEANINA LISANDRU (Sedusă şi exilată);  MIHAI LIKAR (O noapte în trenul groazei); MIRELA PETE (Mama mea, la mulţi ani!);  GINA (Vreme trece, vreme vine);  GABI (Giovanni Segantini);  ZAMFIR TURDEANU (Turda are […]

  17. avatar Andi spune:

    La mulți ani… cu bucurii și numai surprize plăcute! 🙂

  18. avatar Zina spune:

    La mulţi ani ! Să vă aduceţi numai bucurii, TREI GENERAŢII ! 🙂

  19. avatar silavaracald spune:

    Am așteptat să vină ziua aceasta, pentru că o credință populară zice că urările nu se fac înainte de vreme.
    Deci, La mulți ani! mamei tale. Să vă bucurați împreună de toate cele care vi se vor întâmpla de acum încolo.

    • avatar mirela spune:

      Mulțumesc Melami, îi transmit așa, ca de la prietenă la prietenă și ca de la doctor la doctor!
      Mama, care se repede la toate pisicile negre ce-i ies în cale, nu e superstițioasă și știa că azi nu voi avea timp! Mulțumesc, mult bine și ție, cu drag! 🙂

  20. avatar Nea Costache spune:

    La multi ani distinsei d-ne Doctor! Sa fie sanatoasa si fericita multi, multi ani, alaturi de minunata dv. familie!

    • avatar mirela spune:

      Nea Costache, mama a adunat aici cea mai distinsă parte a blogosferei, care sunt minunații mei prieteni. Vă mulțumesc și numai bine să aveți! 🙂

  21. avatar Vaca Verde spune:

    La multi ani cu sanatate!

  22. Ascunde-n sufletul gingaş un univers plin de comori,
    Din ochii mari poţi să culegi priviri prinse-n buchet de flori,
    Cu multă linişte şi calm pe buze grafiaz-un zâmbet,
    Iar glasul său armonizează blând vibraţiile unui cântec.
    La tâmplele fierbinţi ea poartă doar amintiri din flori de gânduri,
    Cu mâna fragedă le-aşează într-un album cu foi prinse în riduri,
    La gâtul diafan cristalele de rouă stau prinse-n colier,
    Pe umerii rotunzi timpul aşterne poveste de iubire şi mister.
    Îmbracă astăzi rochie din verde crud de iarbă,
    Privire de bărbat puţin iscoditoare trece şi se întreabă,
    Cine-i această lume discretă , virtute-ncântătoare?
    Este FEMEIA,MAMA ce azi e-n sărbătoare.
    Gânduri sublime îţi trimit pictate-n fluturi diafani,
    Să fii iubită, să-nfloreşti şi un suav, LA MULŢI ANI!

    • avatar mirela spune:

      Geanina, cum să mai îndrăznesc să adaug un cuvânt, minunilor scrise de tine, aici?!
      Pălesc cuvintele nostre în fața măreței POEZII! Poeții le spun cel mai bine, mai ales cei care sunt sensibili și plini de har, așa cum sunteți voi , tu și Lisandru.
      Voi lista acest poem și, cu o ilustrație pe care o voi face chiar eu, i-l voi oferi mamei, ca dar de preț
      Să ai parte numai de bucurii în viața, pentru că le meriți, dragă Geanina, frumoasă femeie, mamă și iubită-poetă! Mulțumesc din suflet.

    • Mulţumim şi noi pentru gândurile bine şi vă dorim să aveţi şi astăzi ore pline de magie.

      Geanina şi Cristian Lisandru

  23. avatar Enya spune:

    La mulți ani, bunico! Te îmbrățișez strâns cu ambele brațe și mă aplec să te sărut, pentru că sunt mai înaltă decât tine! Voi avea grijă să fii cea mai fericită bunică din lume! Mulțumesc.
    La mulți ani! 🙂

    • avatar mirela spune:

      Draga mea cea mai dragă din Univers, aici ar trebui să o amăgim pe bunica să se apropie de tastatură, ceea ce nu prea cred că va face! Așa că te pup eu , am listat comentariile și i le dau bunicii, să le păstreze, așa cum numai ea știe! Un miliard de îmbrățișări! 😛

  24. avatar Xaba spune:

    La mulți ani!
    Haideți că am desfăcut șampania!
    Multă fericire!

    • avatar mirela spune:

      Normal că venim!
      MULȚUMESC DIN SUFLET TUTUROR! 🙂
      PRIETENII MEI AU DOVEDIT CĂ SUNT AICI, LÂNGĂ MINE ȘI ÎMPREUNĂ CU NOI, CU BUCURIA ZILEI DE AZI, PE CARE O ÎMPĂRTĂȘESC CU VOI, DRAGII MEI! 🙂
      MAMA VĂ MULȚUMEȘTE ȘI VĂ ÎNTOARCE ÎNSUTIT URĂRIE DE BINE!
      LA MULȚI ANI! 😛

  25. avatar cati spune:

    La multi ani, doamna!
    Cred ca sunteti o doamna pe cinste, o mama si o bunica exemplara din moment ce ati reusit sa „determinati” (sau inspirati) aparitia unui asemenea post. Pe mine m-a impresionat si il consider o dovada extraordinara de dragoste.
    Respectele mele, doamna mama a Mirelei! (si bunica e Enyei) 🙂
    Va doresc sanatate si liniste, ca de iubire vad ca nu duceti lipsa.

    • avatar mirela spune:

      Cati, mulțumesc, acum, după euforia cântatului de La mulți ani, cu acompaniament, au urmat urările, așa că urarea ta a venit exact la momentul potrivit, ca să mai aducă încă o bucurie în sufletul mamei! A primit 42 de telefoane și SMS-uri, la un moment dat nu mai prididea cu răspunsul! Mulțumim Cati, multă fericire și sănătate și vouă, cu drag! 🙂

  26. […] a mentionat ca această măsura, desi reduce din venituri, reprezinta o varianta optima, intrucat afecteaza doar o mică parte din cetăteni si într-o mod […]

  27. avatar tetris spune:

    La multi ani! Cu multa sanatate si bucurii!

  28. avatar Ifim spune:

    La mulţi ani să vă trăiască! Sănătate şi fericire doamnei Alexandrina-Italina! Alexandra o chema şi pe mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, iar „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită” este unul din citatele mele preferate. Toate cele bune la întreaga familie şi tuturor prietenilor voştri! Ifim şi Baghi

    • avatar mirela spune:

      Mulțumim frumos, Ifim, toate urările pe care le adresați să vi se întoarcă, vorba mamei, însutit! Meritați, să aveți bucurii! 🙂
      Îl pupăm pe Baghi, miau! 😛

  29. avatar Gabi spune:

    La mulți ani mamei tale, draga Mirela!E atat de tanara si frumoasa, iar tu o iubesti mult.
    Am citit cu emotie cuvintele tale si marturisesc ca imi curg lacrimi de duiosie si admiratie.
    Sanatate mamei tale, sanatate si voua, multe bucurii, impliniri si recunostinta pentru faptele voastre bune.
    La multi ani, tot binele din lume!
    http://www.charmingblooms.com/images/BC106849810.jpg

    • avatar mirela spune:

      Gabi, acum m-ai emoționat tu pe mine! Da, mama merită din plin aceste urări și transmite, la rându-i, numai gânduri bune tuturor!!
      Mulțumesc pentru trandafiri, azi i-am dăruit mamei parfumul Rose Absolue de Anick Gouatal, pentru că adoră trandafirii!
      O zi minunată să ai, cu drag! 🙂

  30. avatar georgiana spune:

    La mulţi ani, sănătoşi, mămică de Mirela!! Pupici şi îmbrăţişări calde tocmai de la Iaşi!!!

  31. avatar aA spune:

    la multi ani cu sanatate si bucurii, mamei tale, o adevarata doamna. o viata frumoasa, o cariera deosebita! sa va bucurati impreuna de Enya si de linistea unui camin fericit!

    • avatar mirela spune:

      Anca, mă bucură foarte mult vizita și frumoasa, calda și sincera ta urare! Vă urez din partea mamei, a Enyei și a mea multă fericire, ție și fiicei tale, cu drag! 🙂

  32. avatar incertitudini spune:

    Sensibilă și plină de candoare postarea ta! Pătrunsă de iubire caldă!
    La mulți ani stimatei doamnei , care-ți este MAMA!!

  33. avatar Andreea spune:

    Chiar daca i-am spus doamnei Alexandrina-Italina si azi, de-adevaratelea, La multi ani, doresc sa-i spun si aici!
    Stimata Doamna doctor, si azi imi stau cele doua plombe de portelan puse acum 10 ani, si tot albe si frumoase sunt. La multi ani , sa va bucurati de Enya, dar si de Mirela, si de domnul Csaba, cel mai domn pe care am onoarea sa-l cunosc. Multa fericire, doamna cu talent si maini indemanatice!
    La multi ani! 🙂

    • avatar mirela spune:

      Andreea, si chiar daca i-ai facut una din acele rarisime bucurii, despre care voi scrie in curand… parfumul Rose Absolue. de Annick Goutal, adus de la Paris. Pentru a-ti multumi, voi scrie un articol despre acest parfum, dar si despre Annick Goutal pur si simplu, doar am mai scris despre ea! Te pup! 🙂

  34. avatar Elisa spune:

    Multa sanatate mamei tale si La Multi Ani !

  35. […] Barbu, Maria Popart,  Melami,Mika, Mircea Suman, Mirela Pete, Mnealui, Nice,Năbădăiosu, Adela,  Pavaj de catifea, Photographis, Red Sky, Secret, Se […]

  36. avatar -X- spune:

    Iti doresc ca la varsta ei sa arati cel putin la fel de bine (fizic si sufleteste) ca dansa 🙂 …. iar ei ii doresc un car de sanatate alaturi de cei pe care ii iubeste.
    La Multi Ani!

  37. pai ..eu zic c-o meriti 😉
    La Multi Ani!

  38. […] Ca și când cineva ar avea grijă să ne decupeze ce e important cu adevărat, la ce trebuie să fim atenți fără efort. O lumină răvășită, sunete și armonii neobservate înainte. Marea doar vuiește, […]

  39. avatar primadona25 spune:

    La multi ani!
    Ce mama frumoasa ai…

  40. […] m-a învățat că nu e bine nici să disprețuiesc pe nimeni. Asta sunt și gata. Îi mulțumesc mamei mele care e aici , lângă mine, că m-a adus pe lume acum o … sumă de ani, dar nu vă spun […]

  41. […] 16 ianuarie a fost ziua mamei mele, căreia îi spun și aici La mulți ani cu mare drag, respect și îi urez sănătate, viață […]

  42. […] Aici, o postare mai veche: LA MULȚI ANI ÎI SPUN ȘI AZI MAMEI MELE! […]

Leave a Reply