Patchouli și Flower Power

(Un text de Mirela Pete)

Așa cum se întâmplă între prietenii care se văd rar, fiindcă locuiesc la distanțe mari, am primit și eu cadouri de la prietena mea, de…ziua ei!  Nu i-am spus niciodată  că îmi place foarte mult patchouli…Și uite că am primit un Patchouli Parfum  foarte rar, deosebit, un parfum nobil, picant și aspru, de o feminitate telurică, precum mușchiul moale de stejar după ploaie, deja uscat de vânt (descrierea îmi aparține), așa cum trebuie să fie un Patchouli, alături de exotismul său specific. E un parfum pe care mi-l doresc de multă vreme, dar fie că era prea scump, fie că în acele momente foloseam altceva, l-am tot amânat.  Și iată că l-am primit. Patchouli…o aromă grea, picantă și dură,  ideală când se combină măiestrit și strălucit cu alte miresme orientale, exotice. Un parfum între parfumuri.

Planta patchouli
Planta patchouli

Câte ceva despre plantă: nume ciudat nouă, ”patchouli”  este de origine hindusă. Este numele plantei patchouli, originară din Malayesia. E o foarte lungă istorie de la descoperirea virtuțiilor ei și o la fel de lungă povestire privind utilizarea terapeutică, în medicina tradițională chineză, indiană, japoneză și malayesiană,  ca stimulent, tonic, antiseptic, relaxant, febrifug, etc.  Se demonstrează, dacă mai era necesar, că plantele aromatice au virtuți terapeutice infinit mai multe și mai benefice decât cele inodore. Indienii utilizează patchouli în cazul mușcăturilor de șarpe și  insecte veninoase. Adus în mândra (și cam lacoma) Anglie, de către coloniști (s-au adus tone de extract), în epoca victoriană, alături de  frumoasele șaluri din cașmir de India, frunzele de Patchouli se mai așezau și între articolele vestimentare,  pentru a le feri de molii.  Și era o vreme când și rivalele foloseau numai Patchouli: Marie D’Agoult și Georges Sand se parfumau din abundență cu Patchouli, acesta fiind singurul lucru pe care îl aveau în comun, deoarece   Marie era foarte elegantă și feminină, pe când Georges prefera o vestimenta’ție nonconformistă, alcătuită din haine bărbătești, lipsite de cochetărie. Patchouli!

Patchouli, Parfumul meu!
Patchouli, Parfumul meu!

Pot spune despre patchouli că are un miros distinct și tenace, teros (pământ jilav) și aspru, sec și sobru, fiind foarte căutat de parfumieri. Patchouli se folosește mai mult ca fixator pentru alte miresme. În parfumurile de tip oriental, e folosit și ca bază, dar și ca notă de mijloc. În mare vogă a fost Patchouli Patch și Elixir Patchouli (1970) în perioada „Flower Power” , toți adepții Mișcării Hippy își doreau Patchouli, alături de Santal și Iasomie. Erau anii 1960…Divinele miresme ale libertății, ale contopirii omului cu natura, ale iubirii fără frontiere, liberă, fără prefăcătorie și minciună, dar care a degenerat (ca mișcare, nici nu se putea altfel…) Dar a rămas Patchouli, care să amintească de anii Flower Power! Un parfum amețitor: aviz amatorilor, deoarece Patchouli nu este pentru necunoscători! Dacă Ambra place oricui, dacă lemnul de cedru și santal e feminin și seducător, având mulți admiratori, dacă vetiverul e o iarbă proaspătă și răcoroasă, nu putem spune același lucru despre patchouli. Aici ne confruntăm cu o aromă de  pământ , ierburi picante și mucegai select (Arghezi ar știi atât de bine s-o descrie…era genial!), dar și cu o stare de spirit înaltă, confidențială, într-un trup ”destul de pus pe păcătuit”, ca să citez un mare parfumier…Jean-Paul Guerlain fiind numele lui!

Inoubliable Elixir Patchouli
Inoubliable Elixir Patchouli

Pentru trup și suflet, patchouli este un ulei stimulant, întăritor, astringent, tonic, cu efect antidepresiv, antiacneic, util în tratamentele de prevenire a îmbătrânirii pielii și a apariției ridurilor.Util persoanelor  lipsite de energie,rezolvând  problemele de concentrare, uleiul de Patchouli  încarcă trupul cu caldură și energie,stimulează concentrarea și dă o stare de bine. Postez fotografii făcute după prețiosul meu dar, Parfumul Patchouli, Made in France. Și ce mai găsesc cu patchouli, în doză de impact. Și o piesă Flower Power!

Invitați la parfumat: Xaba, Melami,GeorgianaTeo Negură, Cati LupaşcuCristian Dima, Cristian Lisandru, Gabi123Elisa, CELLA, Vania, Theodora Marinescu, Caius, Pro AtitudineRedsky, Ioan Usca Vania, Gabriela Savitsky,   Daurel, GabitzuConsiliul Naţional al Blogosferei, UmografLink-Ping, GrişkaMadiAdela Onete, Ana Usca, Gabriela ElenaCarmen Negoiţă, Drum Spiro, Spero.

Articole create 906

54 de comentarii la „Patchouli și Flower Power

  1. unde găseşti atîtea cuvinte ? şi găsindu-le cum le înbini atît de extraordinar ? de fiecare dată cînd scrisul tău e despre şi cu parfum rămîn uşor ameţită. jur că n-aş fi în stare să aleg un parfum. citindu-te, chiar de cunosc unul ori altul dintre ele, CLAR că le-aş vrea pe toate 🙂
    mare păcat că nu ai o rubrică în revistele alea ‘glamuroase’ şi cam atît 😉
    le-ai da clasă. oricum eşti remarcabilă, ai vinde de-ai rupe 😉 la ‘PARIS’ (e generic d-aia am pus ghilimele, cu sens de oricare altă capitală şi nu numai a celor mai snobi cunoscători) sunt sigură

    1. CELLA, subscriu din suflet la (citez): ”mare păcat că nu ai o rubrică în revistele alea ‘glamuroase’…mare păcat, atâția ageamii scriu, și nu spun nimic…Mulțumesc Cella, recunoașterea unui prieten e mai mult decât o rubrică, dar poate vine și aia! 😉
      …mai zise draga de Cella ”le-ai da clasă. oricum eşti remarcabilă, ai vinde de-ai rupe”…și m-a dat gata! 😛
      Va fi o carte, asta e sigur! 🙂

    1. I-ai cerut parfum! Și dacă îi mai scrii, încearcă (nu, nu Patchouli simplu) un Christian Dior, Miss Dior Chérie, care e absolut senzațional, delicios, John Galliano l-a lansat la aniversarea a 100 de ani de Dior! Creat de Christine Nagel, Miss Dior Chérie, are mandarine, violete, caramel, iasomie, mosc și…patchouli! E seducător, șarmant, învăluitor! Și modern! 🙂
      Pe acela îl folosesc acum, acel Patchouli, care e fotografiat pe tastatura laptopului meu, va fi folosit doar în combinații sau seara, la operă, sau când vreau să fiu și mai misterioasă! Miss Dior Chérie, nu uita, merită și meriți! 😉

  2. Din nou păşind pe blogul tău sunt prinsă în valuri de parfumuri rare ce-ţi înnobilează fiinţa. Citind comentariul Cellei, dacă aş continua să scriu, ar însemna să repet ceea ce deja a spus, fiindcă într-adevăr modul în care descrii parfumurile este seducător şi patronul unei revista de specialitate care ar avea şansa să îţi publice prezentările, s-ar putea considera norocos! Nu ştiu dacă cineva ar rezista să nu cumpere un parfum recomandat de tine.
    Aştept cu nerăbdare cartea ta şi sunt convinsă că va fi fără egal !

    1. Dragă Aura, dacă cei care conduc lumea ar lua în considerare criteriul competenței, lumea ar fi mai câștigată, mai fericită, mai bună! Dar ăia vor să aibă doar pentru ei totul…Orice criteriu e mai bun decât competența și talentul. Așa că scriu pentru voi și pentru viitoarea mea carte aici, unde e dovada originalității articolelor mele si voi , prin comentariile voastre, sunteți martorii autenticității celor scrise de mine despre parfum! Mulțumesc! 🙂

    1. Mulțumesc, îi transmit! Eu mă întâlnesc odată sau de două ori pe an cu ea, dar cine știe, poate vă fac cunoștință, asta chiar nu se poate știi , nu-i așa?! E foarte generoasă, are un sufet de aur! 🙂

  3. Ce bine arata pa laptopul tau parfumul, asa, ca aurul prin transparenta sticlei. Scrie pe al Esteban, cumva?! 😉
    Imi place ca ai folosit chiar poastarea cu La multi ani pentru a-l fotografia, ai stil. Si piesa lui Scot McKenzie, doamne ce tanara eram…doamne ce baba sunt! Patchouli e fantastic, ai scris foarte bine, ma alatur celor care te-au laudat pe merit. Si recomandarea facuta lui Cati, Miss Dior Chérie are foarte mult Patchouli, doar am acest parfum si il folosesc. Foarte bun articol, excelenta trimiterea la anii Flower Power, felicitari! 😛

    1. Ce bine sesizezi totul! 🙂
      Da , scrie pe el Esteban. Si e pe laptopul meu fotografiat, la postarea dedicata Mirelei. Si McKenzie e deosebit si Miss Dior Chérie are foarte mult Patchouli! Mulțumesc A, seară faină! 😉

    1. Așa este, alături de arte vizuale, muzică ș literatură, parfumul ocpă un loc de cinste, iar creația de parfum bun e o adevărată artă!

  4. Uite aşa mai descopăr un parfum despre care nu ştiam mai nimic. 🙂 Poate voi avea vreodată ocazia să-i simt mireasma. Ai un talent de a-l descrie. Dacă n-ai fi scris că l-ai primit de la prietena ta şi ar fi fost prima oară când intram pe blogul tău, aş fi crezut că parfumul a fost creat special pentru tine. Îmi place pasiunea cu care îl descrii. 🙂 Seară frumoasă, Mireluş!

    1. Cărmenuș, ai ocazia să simți aromă curată de patchouli la orice magazin care vinde uleiuri esențiale. La Bam Boo există ulei esențial de patchouli, al cărui miros e cel mai aproape de adevăata esență de patchouli, nefiind amestecat cu altceva. E suficient să îl inspiri, o să îți placă. Nici nu e scump, cel puțin nu la Bam Boo. Poate este și pe la King Art. Măcar să îi simți aroma, să începi să cunoști aomele, care, alături de vizual și muzică, fac parte din viața noastră și o înfrumusețează. O seară parfumată! 🙂

    1. se-cret, e o alaturare perfecta, se potrivesc intr-un fel special! Sa vezi ce zi e la Cluj…a NINS frumos, mai ninge inca si totul e alb-argintiu in zorii primei zile de iarna clujeana. Si merge cu Patchouli! 🙂

  5. Pingback: Scenariu «
    1. -X-, imi doream enorm parfumul Patchouli, dar nu e chiar preferatul meu, cred ca s-a inteles, este unul din favorite, si nu-l aveam, mi-l doteam si Mirela a stiut, si-a amintit cu siguranta dintr-o conversatie mai veche, e acel gen de prietena pentru care conteaza si persoana celeilalte (chiar la fel de mult ca propria persoana) si asta e o raritate. Ma bucur pentru al meu Parchouli. Si mai e un aspect, ne cunoastem de prea mult timp ca sa nu ne stim gusturile. Asa am nimerit-o si eu pe ea cu Tabloul! -X-, la noi ninge! 🙂

    1. Cere-i Mosului, il meriti! Auzi, pana una, alta, poti sa ii ceri Ulei esential de Patchouli de la BamBoo, se gaseste, e natual, bun si nu costa mult! 😛

    2. Adela, te rog sa ma scuzi! Nu am inteles ce imi spuneai. Recunosc ca eu doar acum detin, pentru prima data, un parfum original de Patchouli! Te pup! 😛

  6. Miss Dior Chérie e parfumul meu preferat, cel pe care il folosesc zilnic. Totdeauna imi da o senzatie de placut, de foarte placut, ma face sa ma simt bine in pielea mea, sa ma simt o „dulceata” de fata care e gata sa cucereasca lumea. Acum, daca citeste Teo ce am scris, sigur intervine sa spuna el ceva legat de parfumul acesta. 😉
    Foarte frumos pe la tine pe aici, Mirela, m-am simtit foarte bine citindu-te, am facut-o cu placere si cu senzatia de ceva cunoscut, apropiat, poate pentru ca ador lucrurile fine si de calitate. Am sa mai vin cu mare drag.

    1. Bine ai venit, Yana! 🙂
      Miss Dior Chérie este mai mult decât un parfum, nu ai impresia? Este acel ceva care ne întregește, face acordul între noi cu…noi înșine, cum bine ai spus: ”foarte placut, ma face sa ma simt bine in pielea mea, sa ma simt o “dulceata” de fata care e gata sa cucereasca lumea. ”Cucereste-o! Ce nu face o dulceață de fată cu parfumul potivit!? (acuma dacă citește Teo!)
      Mă bucur că ai venit, că îți place aici și sper să revii! O zi frumoasă!

  7. cate arome!, caut sa-mi amintesc mirosul cu ideea clara ca-l stiu si nu-l regasesc. il legam mereu cu atmosfera aceea de batrani, prafuit, negru, vechi…gen „gaitele” bogati scapatati,dar nu ma intreba de unde,e ceva prea vechi sa-mi amintesc.
    acum dupa postarea asta realizez ca merita sa reintroduc aroma in minte, chiar daca inclin sa cred ca pentru mine e prea tare 😉

    1. Anca, are ceva foarte clar de ”prăfuit”, de ”vechi”, nu neapărat de ”bătrân”, cât de vechi și mucegăit, ai intuit bine, nu este deloc fresh! Se potrivește, ca parfum simplu, iarna. Vara doar în combinații, ca bază stabilizatoare pentru alte parfumuri.
      Ție ți se potrivește Santalul ca aromă de bază, intuiesc clar acest lucru, știind că îți place vara, soarele, marea și trandafirii. Santalul îmi place la fel de mult și mie! 😉

  8. Patchouli… Hmm, sună tentant. Mie-mi sugerează scaieți pe care-i plimbă vântul prin deșert. Uscat. Aromat discret. Un parfum pe care să-l folosești când vrei să evadezi. Real sau imaginar. 🙂

    1. Interesant cum asociezi pa(ciuli) cu (ciuli)ni, scaieti, tot acolo! Cred că și eu l-am asociat la început…Acum îl știu, e obsedant, e tenace, e foarte puternic!
      Sa știi că mirosul e unul de pământ, teros, profund, peste care trece un vânt aspru și îl înobilează, cam așa. Are ceva distinnct, nobil. Originală descriere! 😉

  9. Am ajuns si eu la parfumat si vreau sa-mi ramana mireasma de Patchouli atat de artistic descrisa de tine.Precis ma voi inviora putin si ma voi simti mai bine in acest weekend si chiar mai mult. 🙂
    Mirela, ma bucur ca ai acum acest parfum pe care ti l-ai dorit.
    O seara frumoasa!

    1. Gabi, sigur te va relaxa și te va înnobila, atât cât să fii convinsă că orice vei face, va ieși bine!
      Gabi, sper să ai și tu unulși sper să vină chiar de la mine. 😉
      O seară parfumată delicioasă! 🙂

    1. Nu ea la spam, l-am cautat, poate ai comentat la un articol mei vechi. O sa verific, nu-ti face probleme, esti binevenit! O zi buna!

  10. Off topic:
    Vă informez că blogul
    http://zanfirpop.blogspot.com
    este fals, deschis şi întreţinut de neoameni revoltaţi de faptul că nu mă sfiesc să spun adevărul.
    Dacă vă repugnă astfel de metode, vă rog, ajutaţi-mă să aflu IP-ul de unde a fost creat şi de unde se scrie pe el.
    Vă mulţumesc în numele unei blogosfere curate!
    Răspundeţi printr-un Comentariu pe oricare dintre blogurile mele şi nu voi face vizibilă informaţia pe care mi-o veţi furniza.

    1. Voi tine cont, nu intru acolo. Comentariile banuiesc ca vin de la Zamfir, de data aceasta.
      Si au am avut probleme cu plagiat, cu furt de poze si chiar tablouri. Exista niste riscuri, esentialul este sa le depistam la timp si sa-i punem in garda pe toti amicii. O sa va raspund.

Dă-i un răspuns lui Adela Onete Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus