Cesaria Evora, o VOCE. Și un exemplu de speranță și încredere

… Cesaria Evora: “Nu prea cred în visele destinului. Ceea ce mă incântă astăzi este faptul că am trecut prin atâţia ani de suferinţă, pentru a mă bucura de viaţa mea de-acum. Acasă la mine se spune că e mai bine să bei veninul la început şi mierea pe urmă”. Cesaria Evora…

cesaria

Simplă, îmbrăcată în negru  sau culori terne, fără zorzoane inutile, dar cu o atitudine aristocratică firească, necăutată, nativă, Cesaria Evora cântă. Nu are nevoie de artificii, fum, cohorte de dansatori, cor de susținere vocală! Îi e de ajuns vocea ei și o trupă de instrumești excepționali, care o însoțesc în toate turneele. La Sala Palatului, într-o joi (1 octombrie 2009, aflată a patra oară în România), Cesaria Evora a cântat în faţa unui public de 4000 de persoane, care a aplaudat frenetic o oră şi jumătate de morne şi coladere. În acest timp, „diva desculţă” a fumat o ţigară!

Originară din Mindelo, Cabo Verde, (născută la 27 august 1941 ) un stat insular aflat pe coasta de vest a Africii, Cesaria Evora a fost descoperită în Franţa, târziu, la vârsta de 47 de ani. Jose da Silva, producătorul ei oficial, i-a propus să înregistreze acolo  primul ei album, “La diva aux pieds nus” (Diva in picioarele goale), în 1988. A urmat “Distino di Belita” (1990), care a atras atenţia unor specialişti. După ”Mar Azul,” sălile au început să fie pline, nu pentru că artista, modestă și acceptându-și atât de firesc talentul, și-ar fi schimbat stilul! Ea a cântat la fel, cu HAR,  întotdeauna…Dar recunoașterea a venit târziu, când această voce se apropia de 50 de ani…( Poate că publicul începuse să se sature de scălâmbăielile ieftine și  de fitness-ul la scenă deschisă, sau alte surogate oferite da divele pop ale momentului – nu generalizez, sunt și excepții).

BESAME MUCHO

Cesaria Evora – Lua Nha Testemunha

”Miss Perfumado” e considerat unul dintre cele mai bune albume ale Cesariei Evora, incluzând unele dintre cele mai apreciate melodii din repertoriul cântăreţei, cum ar fi Sodade, Angola, Lua nha Testemunha, alături de morna lui B. Leza, Miss Perfumado.

Miss Perfumado
Dixa’m morrê ta sonhá
Na sombra di odjo magoado
Duma pequena gentil
Di corpo perfumado
Assim dixa’m môrré ô flor
Na sombra di bô odjinho
Dixa’m morré ta sonhá
Assim cuma pomba na sê ninho

Si pomba é feliz na sê ninho
A mim também mi é feliz
Na sombra di odjo ma carinho
Di Miss Perfumado

”Angola”, un mare succes, o bucurie pentru noi!


Împreună cu Mariza…ei, da!

Articole create 906

11 comentarii la „Cesaria Evora, o VOCE. Și un exemplu de speranță și încredere

  1. Debut la 47 de ani?! … trebuie sa fie minunat sa reincepi viata de la aceasta virsta 🙂

    Cineva spunea ca Cesaria Evora are o voce care te patrunde pina in maduva oaselor …

    1. Speram sa vizitezi si expozitia de primavara! Da, e o mare sansa…sa mai crezi in tine, sa mai lupti, sa ai inca puterea de a spera. De ce? Pentru ca stii ca ai o menire, un talent, o viata si o stima de sine: stima de sine inseamna sa faci lucrul pentru care esti dotat si destinat. Cesaria a inteles acest lucru….de aceea atitudinea ei in fata vietii mi se pare extrem de nobila!

  2. Cesaria Ivoria ,este O VOCE UNICA,melodiile ei te patrund pana in cel mai ascuns colt al sufletului,este o incantare.Mirela multumesc pentru postari le ascult si uit ca traiesc in Romania,o zi minunata 🙂
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    1. Cel mai mare compliment pe care mi l-a făcut cineva la vreun articol! INSPIRATĂ! Am fost inspirată! Dacă Octav a uitat că trăiește în mizeria asta de țară, înseamnă că merită să o APLAUDĂM PE CESARIA LA SCENĂ DESCHISĂ! O zi frumoasă, Octav!

  3. O mare voce, un caracter deosebit si mai ales un exemplu din care putem invata: de la bucuria de a face ceea ce iti place si de a te simti bine – uneori fara a-ti pasa de prejudecatile celorlalti (vezi modul in care canta) si pana la ideea ca oricand poti ajunge sa iti schimbi viata in bine – totul e exemplu ce arata ca omul decide pentru el.

    O doamna din toate punctele de vedere!

Dă-i un răspuns lui Cristian Lisandru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus