Salonicul trebuie străbătut la pas, agale, fiind o adevărată fericire că toate siturile arheologice și monumentele importante, precum și cele mai frumoase clădiri din oraș, sunt situate aproape de centru. Am avut noroc, deoarece hotelul nostru era în centru, la vreo 10 minute de promenada care desparte Thessaloniki de mare, de frumosul albastru al Golfului Thermaikos, golf la Marea Egee. Am sosit dimineața, când faleza era încă goală, fără abundența de turiști care nu te mai lasă să vezi nimic…După ce ne-am cazat am și pornit în aventura ”thessalonică”, așa cum am numit-o noi, deoarece de data aceasta am venit pregătiți să-i savurăm orașului și înfățișarea, dar și gustul, adică acea ars culinaria prezentă în zecile sau sutele de restaurante și taverne. Plimbarea pe faleză, promenada, cum i se spune, este o bucurie în sine, căldura fiind suportabilă cu ajutorul brizei, a pălăriilor de soare și a fresh-ului de citrice cu multă gheață, prezent la tot pasul, în elegante localuri aflate pe terasele hotelurilor pe lângă care treceam cu nonșalanță. Un vis de vară și de vacanță, o bucurie a mișcării, a culorilor alb-albastru-auriu-azuriu, al miresmelor.

Cu gândul la Picky și Odin cel puțin de două ori pe zi, când vorbeam la telefon cu mama, care a avut grijă de pikinii noștri cât timp am fost plecați în vacanță, era imposibil să nu ne întâlnim și în Grecia cu niște pisici pe gustul nostru (nu că ar exista pisici care nu corespundă gustului nostru, cât timp fac parte din specia felinelor, au patru picioare, o coadă și torc)! Adevărul este că ne simt, ne (re)cunosc, părând a spune: v-au trebuit atâția ani să ne găsiți, să veniți aici, să ne vedeți și să ne admirați? Iată-vă, în sfârșit, v-am așteptat atâta vreme! Nu că n-ar fi iubite și de localnici, dar doreau ele să ne cunoaștem și să ne împrietenim. Să depună mărturie Zeus, Kalimera, Aphrodita, Ares și Achille, în sprijinul celor afirmate de mine, aici. Cine-s ei?! Păi, sunt pisicile cu care ne-am împrietenit pe plaja Rivierei Olimpului, în restaurante, dar și în Thessaloniki.

Fotografiile participă la jocul “Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN.

Braț dârz al Mării Mediterane, vălurind albastru intens, uneori verzui, alteori argintat, viețuind de milenii între peninsula grecească și Anatolia, are o legătură de suflet cu Marea Neagră (prin Bosfor și Dardanele, via Marmara), așa că o simți de la început primitoare, caldă și catifelată. Aegea era o regină amazoană, care și-ar fi găsit sfârșitul în această superbă mare, dându-i numele. Așa spune legenda. O alta o contrazice, povestind că regele Egeu al Atenei s-a sinucis înecându-se în mare, după ce a crezut că fiul său, Tezeu, a murit. Numele grecesc al Mării Egee este Αἰγαῖον Πέλαγος, citit Aigaion Pelagos.

Fotografiile participă la jocul “Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN. Din proaspăta noastră vacanță grecească, am ales (în mare grabă!), câteva fotografii personale de pe Riviera Olimpului, special pentru Reflexii!

Aici sunt câteva fotografii făcute în drum spre Pisa, străbătând Toscana, cu un peisaj de o rară frumusețe. Cum v-am mai povestit, pe drum am făcut mai multe popasuri, vizitând câteva locuri din inima Toscanei, rămase și în inima noastră de-atunci. Aici sunt dealuri line sau înalte, câmpuri curate și mănoase, drumeaguri romantice care duc către ferme harnice și idilice, dar poți vedea castele și case din piatră, cu terase și trepte înalte, pe coama câte unui deal brăzdat viță de vie, măslini, pini umbrelă, tuia înalți, leandrii înfloriți și culturi plicrome, care amintesc de picturile renascentiste. E splendid, dacă ajungeți acolo, îmi veți da dreptate.

Am pornit către Pisa, străbătând Toscana cea de o rară frumusețe, scăldându-ne privirile în cerul încă senin, dar care avea să se înnoreze treptat, lucru nu tocmai rău, dacă ne gândim că erau vreo 34 de grade, iar vânticelul aducător de ploaie venea la pachet cu binefăcătoarea răcoare. Pe drum am făcut mai multe popasuri, vizitând câteva locuri din inima Toscanei, rămase și în inima noastră de-atunci. Dar despre ele în alt articol. Am ajuns la Pisa după amiaza, plini de frumusețe și nebănuind că ”anecdoticul” turn este atât de splendid, văzut acolo, pe viu, în marea de iarbă verde, în câmpeneasca atmosferă care mie, uneia, mi-a amintit de Paști, lucru pe care i l-am spus și chelnerului care ne-a servit mai târziu o pizza cu fructe de mare, făcându-l să zâmbească și ne sugereze să revenim în aprilie, când liliacul și pomii înfloresc în Pisa, iarba înverzește și cerul e extrem de senin. Așa i-am promis și Florenței, iar asta înseamnă că Toscana ne rămâne pe listă fie pentru o viitoare primăvară, fie pentru o toamnă auriu-arămie.

Continui Jurnalul de vacanță, schițat imediat după întoarcerea din concediul de azi vară și finalizat abia acum, cu Florența, inima Toscanei, într-una din cele mai romantice și seducătoare escapade pe care le poți face ca turist, dar și ca om, pur și simplu. Am simțit nevoia să pun punct și poate că ar trebui să mă opresc aici și să vă las cu fotografiile și căutările internautice către articolele care spun (aproape) totul despre Florența, Firenze în italiană, capitala celei mai frumoase regiuni din Italia, Toscana. Dar nu voi face asta atât timp cât, odată ajunși în Florența, ne-am dat seama că ceea ce citești, auzi de la alții, vezi la televizor, în fotografii, albume de artă, alte surse, e important, dar nu se poate compara cu experiența trăită pe viu. Am stat doar o zi și o noapte, iar asta mă obligă să revin în Firenze, poate într-o primăvară dulce, așa cum numai meleagurile toscanine pot oferi. Pentru că Florența este cea mai dorită destinație turistică din lume, după statisticile specialiștilor (”Orașul a fost nominalizat, potrivit unui studiu din 2007, ca cea mai dorită destinație turistică din lume ”). Și e firesc să te întrebi de ce, așa cum firesc este să-ți dai seama acolo, pe străzile încărcate de artă și istorie, de frumos și armonie, de senin și iubire, răspunsul.

Drumul până în San Marino, pornind din Rimini, e spectaculos și frumos pe tot parcursul său. Dintr-o dată se ivește Monte Titano și minunățiie de clădiri și turnuri, cetăți și castele, ce par desprinse din basme. Șoseaua șerpuitoare urcă muntele și lasă privirilor ziduri vechi și vile luxoase, turnuri și parcuri, dar și o panoramă incredibilă asupra orașului Rimini și către Marea Adriatică. E prea frumos să poată fi povestit, așa că vă ofer din fotografiile făcute la fața locului.

Fotografiile participă la jocul “Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN.