Întoarcerea la Pallady (pictori români I)

Theodor Pallady, Autoportret

CELLA e vinovată, da da, e singura vinovată de ceea ce se va întâmpla mai jos…mi-a stârnit amintirea şi dorinţa de-a reîncepe să pictez ( aparent, fără legătură ). E prima oară că scriu despre un artist drag mie şi e cam greu, că nu-i examen cu domnul profesor Arion ( mulţumiri!), e chiar scrisul meu şi răspund cu sufletul pentru asta!

Că a trecut un veac şi ceva de când n-am mai citit critică de artă, delectându-mă doar cu  istoria artei,  bazându-mă pe propria-mi observaţie şi ştiinţa dobândită în facultăţi, ori pe lecturile tinereţii de la douăzeci şi ceva de ani! Exagerez, dar nu foarte mult!

Natură moartă cu lămâi

Pont Neuf

Dar ce are acest domn al picturii  universale (pe Pallady îmi permit să-l integrez în universalitate) cu critica? Am eu cu pictura domniei sale ce am, asta e! Îmi place. E pictorul născut pe la noi şi şcolit puţin pe la nemţi, mai mult pe la Paris….

Autoportret

E artistul care mă fascinează şi îl pun deoparte. Pentru ochi, suflet, inimă, minte, formă, idee, gând, spirit ascetic, lumină şi culoare!

De ce Pallady? Pentru că distanţa dintre arta acestui maestru şi kitschul zilei, ridicat la rang de mare artă, e uriaşă, pentru că nu am foarte multe preferinţe printre pictorii naţiei mele, preferând mai mult sculptura românească, pentru ca emană, prin fiece operă,  o atemporalitate şi modernitate simultane, tinzând spre clasic. Pentru că e unic în ciuda faptului că a fost influenţat de altă mare iubire a mea, Matisse, cu care a fost şi bun prieten…Pentru că VOI, majoritatea, l-aţi cam uitat, nu-i aşa?

Nud pe canapea

Cineva scria într-un loc că artiştii sunt, de obicei, mai drastici, nu-şi  aduc laude unul altuia…Eu cred că invidia le aparţine celor care nu iubesc arta, rataţilor, amatorilor, celor fără de talent sau fără idei, fără suflet de artist, ştiu eu!? Ei sunt cei care critică neîncetat….de altfel, se spune ca doar cel care nu a reuşit să facă artă adevărată s-a apucat de critică! Eu, aici, îmi mărturisesc o veche iubire, veche de mai bine de 20 de ani! E mult, e puţin? Nu pot să invidiez ceea ce iubesc, nu pot fi atât de ilogică nici să vreau. Dar, iaca’ nu vreau , dimpotrivă! Şi tocmai pentru că nu sunt critic de artă, ci artist, voi vorbi puţin, simplu, ferindu-mă de terminologia care …temină pe orice iubitor de artă, dar încercând, la fel de simplu, să-mi prezint o iubire, prin… formă….culoare…gând…asceza spiritului…rigoare…lumină…atmosferă…atemporalitate... etc…

Studiu de nud, detaliu

Nud în atelier

Nud pe fotoliu verde

Pictorul nudurilor feminine cu linie incisivă,  figuri aspre, concentrate asupra unei acţiuni sau a unor idei, acesta e Pallady…O foarte rafinată construcţie spaţială, armonia în care culorile parcă îşi răspund una alteia, prin tonalităţi distincte, nuduri întotdeauna luminate frontal sau lateral, , „Nud pe canapea,  „Nud în fotoliu cu eventai”, “Nud în atelier”, „Nud în interior” şi „Lectura” sînt doar câteva din operele picturale  în care Theodor Pallady a preferat să ne lase, ca preţioasă moştenire, nudul feminin, gen abordat cu zgârcenie în pictura românească.

Nud (ce lumină, şi cât îmi doresc o reproducere mai bună....)

Natura moartă, portretul şi autoportretul , peisajul, de preferinţă cel citadin, sunt alte câteva  teme preferate de Pallady,  reuşite şi  în crochiu grafic,  foarte subtil  în cromatică fiind peisajul citadin.

Nud . Lectura (îi mulţumesc CELLEI pentru acesta, (culoarea e sublimă, sau sublimată....nu contează)!

Natură moartă cu flori roşii

Coplexitatea operei pallady-ene  se regăseşte în influenţele, la început germane – de unde rigoarea, simbolismul, apoi în curentul Art Nouveau, în accentele foviste a la Matisse,(cu care a fost prieten bun), curent pe care nu îl va urma, de altfel, rămânând fidel compoziţiei clasice bine ancorată în modernitate, prin culoarea armonizată,  prin tematica ce transcede imediatul, distingându-se prin echilibru, calm, perenitate…Pallady spunea :”Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, ceea ce presupune şi viitor, aşadar şi…prezentul epocii sale. Da, din toate timpurile. Peren. Emblematic. Inspirat.  Iubit.

Să-i respirăm culoarea, lumina şi forma, sau atemporalitatea, armonia duplicitară, sau “multiplicitară” a culorilor,  acompaniindu-se în tonuri calde-reci, umede-seci, luminoase-umbroase,  de o certă originalitate.

Pallady…aşadar, pictorul care, prin “cromatică si perspectivă  asigură unitatea şi continuitatea imaginii, menţinând materialul reprezentat în convenţia bidimensionalităţii”.

(mărturisesc că tot ceea ce e postat aici am scris şi căutat azi, de vreo două ore, aşa că nu am imagini de o calitate superioară, dar voi încerca să caut unele mai bune şi le voi înlocui treptat…adevărul este că acestea merită văzute în real…)

Theodor PALLADY (Iaşi, 1871 – Bucureşti, 1956)

Îi mulţumesc lui -X- pentru imaginea de mai jos, tabloul Toujours du Baudelaire de Theodor Palldy.

Toujours du Baudelaire de Theodor Palldy

Flori la ferestră, Place Dauphine

Biserica Silivestru

Natură moartă cu pepene şi smochine

Tags: artă, arte, arte plastice, artist, artistic, atemporalitate, CELLA, clasic, culoare, emblematic, expozitie, feminin, iubire, maestru, Matisse, natură moartă, nud, Pallady Theodor, perenitate, pictor, pictura, plastica, portret autoportret, rigoare, spirit ascetic, talent, Universalitate