Posts Tagged ‘talentului şi genialităţii’

Vincent Van Gogh (doar o filă)

02
Oct

Vincent Van Gogh

(Un text scris de Mirela Pete)

A scrie despre Van Gogh (particula “van” nu este parte de titlu nobiliar, compune numele artistului şi a-i scrie numele fără particulă e o greşeală de ortografierea numelor în limba olandeză, fiind absolut necesar să îi scrii numele corect, folosind întotdeauna particula “van”) într-un spaţiu limitat este o mare îndrăzneală. Textele referitoare la marele pictor însumează un număr considerabil de pagini, pentru că ne aflăm în faţa unei personalităţi artistice, care a schimbat faţa artei secolului al XX-lea , indiscutabil. Nu doar ca precursor expresionist, ci ca mod de a exprima însuşi actul creator şi gestul pictural. Nu mi-e frică de această consideraţie personală, mi-e teamă doar de neaveniţii care ar putea înţelege eronat acest mare gest, îndrăzneală creatoare şi nepăsare în faţa opiniei publice contemporane marelui artist. Pentru că genialitatea nu e întotdeauna similară cu succesul de critică şi admiraţia necondiţionată a publicului.

Irises,_1889,_Vincent_Van_Gogh

Vincent Willem van Gogh (30 martie, 1853 – 29 iulie, 1890), artist olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astazi unul dintre cei mai importanti pictori din istoria artei.(zise wiki)

Nu voi vorbi prea mult despre Van Gogh, pentru că arta (mă refer AICI la artă şi artist, aşadar, nu fac “ocolul” printre pseudo-artişti-iluştrii-necunoscuţi-descoperiţi-de-minţi-luminate-ale-blogosferei) merită mai mult decât discuţii şi analize sterpe ale amatorilor, fie dumnealor nişte foarte pricepuţi…băgători de seamă. Fireşte că avem dreptul să tratăm preferenţial un artist, arta lui sau o singură operă de-a lui. Normal! Doar nu aveţi pretenţia ca iubitorii de artă să se supună modelor, sau şi mai grav, dictaturii unor inşi care au descoperit că ei pot hotărî cine e “cotat” ca pictor mare, cine e sau nu e colorist genial, cine “are voie” să-ţi placă şi de ce! Dar nu mai lungesc o poveste care e atât de departe de artă şi artist, încât nu merită spaţiul acesta al meu, aflat pe un domeniu personal, un spaţiu pe care îl iubesc!

Van Gogh e o reprezentare a unui mit mereu în luptă cu demonii interiori, iubindu-şi arta, lucru care îl face capabil să sufere enorm pentru ea, să dorească să fie în preajma proprie-i arte fără pauză, culorile fiind hrană pentru pânzele sale, dar şi pentru sufletul său. Genial, excentric, talentat, inspirat, straniu, extrem de lucid atunci când picta, lucru dovedit AZI cu prisosinţă de exegeţii operei sale şi de biografii obiectivi (deci fără texte că ar fi pictat doar în perioadele de depresie sau psihoză, acelea erau perioadele negre în care nu picta, sunt bârfe iubite de cei care nu îl consideră genial şi nu ştiu să-i aprecieze valoarea), că ar fi suferit de nerecunoşterea talentului şi genialităţii sale , ipoteză infirmată de corespondenţa cu fratele său, care susţine că “lui Vincent puţin îi păsa de această recunoaştere”, dar şi de ultima perioadă a vieţii, în care genialul maestru al culorii a cunoscut aprecierea publicului şi a criticii, lucru care, de fapt, l-a întristat şi deprimat. Nu, nu e o ciudăţenie, foarte mulţi artişti suferă depresii în momentul în care celebritatea îi copleşeşte, clipele de însingurare conferindu-le o mai mare siguranţă de sine şi inspiraţie. Nu e singurul geniu retras, nu e singurul mare artist care prefera solitudinea atelierului, apropierii publicului guraliv şi entuziast.

Van Gogh_Sunflower

Cunoscute azi aproximativ 900 de picturi şi peste 1100 de desene, necunoscute foarte multe, despre care se ştie sau se presupune că ar exista cu zecile în colecţii particulare, lucrări amintite de cei în preajma cărora a trăit, inclusiv Theo Van Gogh cu care a întreţinut o importantă corespondenţă, Van Gogh dovedeşte o forţă de creaţie şi o putere de muncă impresionante, dacă ne gândim că aceste opere au fost realizate într-un deceniu. Majoritatea, în ultimii doi ani ai vieţii, multe cu puţin timp înaintea sinuciderii sale, opere deosebite ca valoare. Cei care l-au apreciat în timpul vieţii au deschis postum, la vreo două luni după moartea sa, o expoziţie care s-a bucurat de un succes meritat. Unii se miră, absolut penibil, de consideraţia postumă imensă de care se bucură artistul! Nu merită nimeni efortul de a explica DE CE acest geniu al culorii, al trăirii gestului artistic, al compoziţiei inspirate, al unui stadiu “curios” de expresionist într-o lume bântuită de postimpresionism, e apreciat şi vândut atât de bine azi ! Poate că eu, având sudii de specialitate (totuşi, două facultăţi de arte lasă o amprentă în cunoştinţele şi gândirea unei persoane!), nu mă mir pentru că nu motive, ceea ce se întâmplă e absolut firesc, geniile şi-au găsit recunoaşterea cel mai adesea postum, unii fiind fericiţi…sau nefericiţi, cunoscând aprecierea unanimă încă din timpul vieţii. Repet: cei care l-au cunoscut bine pe Vincent Van Gogh (fratele, cumnata, alţi pictori) ştiu mai bine şi mai exact cum s-au întâmplat lucrurile, decât “speculanţii” vieţii şi dramelor artistului, care nu trebuie amestecate cu marea sa operă, un geniu al culorii nu trebuie niciodată compătimit, doar admirat, apreciat, fără zarvă de mahala, fără bârfe înjositoare, fără mirări imbecile şi fără ostentaţie. Iar dacă NU vă place, părăsiţi acest spaţiu, întocmai ca şi un eretic spaţiul sacru. Nu vă condamnă nimeni! …( vizitatorii şi prietenii cu care m-am obişnuit şi pe care îi aştept mereu, vin cu prietenie. Şi celor care doresc să poftească pe aici, le voi deschide la fel de prietenos! Pe neaveniţii cărora le-am sistat comentariile tâmpite, îi poftesc să viziteze spaţii mai snoabe şi mai… business!)

Voi încheia referindu-ma la Van Gogh – scriitorul! Ei da, a fost un mare scriitor, dând dovadă de o minte limpede şi o gândire fără semne de afecţiune mintală. Se pot citi nemeroasele scrisori trimise fratelui său, păstrate cu sfinţenie de acesta, care dovedesc existenţa unui talentat scriitor, alături de genialul pictor!

Câtă iubire pentru culoarea rafinată şi puternică în acelaşi timp, cât drag pentru gestul pictural, cătă expresivitate. Doar priviţi:

Vincent_Van_Gogh_0020

Priviţi aceste reproduceri după câteva din operele lui Vincent Van Gogh, care nu pot egala originalele, e ştiut că asta e soarta reproducerilor… Nu vă intoxic cu aprecieri şi consideraţii didactice privind pensulaţia, tuşeul expresiv, culoarea rafinată dar bogată şi expansivă, strălucitoare dar plină de sensuri, bazată pe complementaritate, rece-cald dar şi…un mister cromatic care te “izbeşte” ca o lumină, ca o iluminare, ca să exprim exact ce am gândit…ca o forţă pe care artistul a impregnat-o în tot ce a pictat şi desenat, o forţă şi o expresivitate mai puternice decît miturile, vorbele, curentele, modele, stilurile şi anii care au trecut peste opera sa, sporindu-i atât valoarea, cât şi misterul. Pentru că o operă mare e înconjurată mereu de un mare mister, mai ales atunci când recunoaşterea vine târziu dar…monumental! De ce “mister”? De ce tuşeu “frământat”, “contorsionat”, “agitat”, liniştit şi devenind linistitor… brusc, culori grele între lucrări în care culoarea e impregnată nu de galben, ci de soare, un pictor solar, stelar, al florilor şi al ghetelor scâlciate…iată misterul!

van-gogh-shoes

van_gogh_wheatfield_with_crows

Am scris cam mult, recunosc, am scris acum, chiar azi, de o oră încoace, fără schiţă, sper că nu am omis nimic important, dar nu e, oare, important ce a pictat? Mult mai impotant decât cui, ce, cum, sau cu cât se vinde Van Gogh azi, lucruri atât de îndepărtate de frumuseţea şi sensul operei de artă!

Includ aici două picturi înfăţişând irişi, special pentru Andreea, o fată minunată, mare amatoare de artă!